vineri, 18 mai 2018

Janet Fish - Ardei iute - Aniversare


ANIVERSAREA PICTORIȚEI JANET FISH

* * *

red hot chili peppers
cântă și dansează
în orașul cu un alt fus orar
don't forget me


c.a.v.


-------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Janet Fish
Titlul: Ardei iute
Titlul original: Chili Peppers
Data : 2005
Stilul: Realism contemporan
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Janet Fish (18 mai 1938) este un pictor american

Maxime Maufra - Peisaj cu moară

* * *

nici un miracol de primăvară
moara de vânt acoperită de praf plânge
toate luminile sunt stinse
nimeni nu mai macină porumb

în liniștea amurgului
adorm cu capul pe braț
visez dealuri și nori portocalii
și marea cu ticuri lente
lovește malul
îmi descoperă amintirile din copilărie
pitite în nisip

c.a.v.
 


-------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Maxime Maufra
Titlul: Peisaj cu moară
Titlul original:
Data :
Stilul: impresionism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea: 46.3 x 65 cm
Unde se gaseste: colecție privată

Date despre pictor:

Maxime-Emile-Camille-Louis Maufra (17 mai 1861 – 23 mai 1918) pictor impresionist francez, specializat in realizarea de peisaje marine.

Ipolit Strâmbescu - vas cu flori - Aniversare


ASTĂZI O LEGENDĂ PICTATĂ DE IPOLIT STRÂMBESCU

* * *

pe masă un vas cu flori
o margaretă delicată cu capul ușor aplecat
ascultă legenda fascinantă
a stelelor care trăiau pe pământ
spusă de un astronaut

c.a.v.


-------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Ipolit Strâmbescu
Titlul: Vas cu flori
Titlul original:
Data : 1909
Stilul: impresionism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Ipolit Strâmbescu ( 18 mai 1871- 31 octombrie 1934) a fost un pictor român.

miercuri, 16 mai 2018

Tamara de Lempicka - Femeie dormind - Aniversare


ASTĂZI CUVINTE ÎNMIRESMATE PICTATE DE TAMARA DE LEMICKA

* * *

sunt Tamara de Lempicka
vorbesc
spaniola
foarte bine
deși sunt doar o pictoriță poloneză
de art deco

sunt doar o femeie
care doarme între două lumi
pregătită pentru a picta
iubirea
care vine și trece

c.a.v.



-------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Tamara de Lempicka
Titlul: Femeie dormind
Titlul original:
Data : 1935
Stilul: Art Deco
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Tamara de Lempicka (16 mai 1898 la Varşovia în Polonia – 18 martie 1980 la Cuernavaca în Mexic), născută Maria Gorska, este o pictoriţă poloneză, reprezentantă de vârf a curentului Art Deco în pictură.

luni, 14 mai 2018

ALT ZBOR LA BUNLOC

* * *

alerg pe un deal acoperit cu iarbă
şi zbor
bătăile inimii
bătăile inimii
bătăile inimii


în jurul dealului
zumzet de albine
ulii
în spatele ochelarilor
chipuri faimoase

linişte

la aterizare
greieri în iarbă
lângă gardul din fier
îmi aprind o ţigară rothmans
trag două fumuri
şi adun
am scăpat uşor

în cap
Lynyrd Skynyrd cântă Free Bird

c.a.v.