* * *
Sunt feciorul Tău, menit
a se târî pe pământ.
mi-ai dat vopsele-n mână, penelul mi l-ai dat
dar cum ar fi să Te pictez - nu ştiu...
Acest pământ? Cerul? Inima Ta?
Ruinele oraşelor? Fraţii arzând în flăcări?
Ochii mi se umplu de lacrimi, nu văd -
încotro să fug, spre cine să zbor?
Căci există cineva care ne năruie viaţa.
Căci există cineva care ne dă soroc de moarte
şi el anume ar putea să mă ajute
ca tabloul ce-l pictez să lumineze-a bucurie.
versuri: Marc Chagall
-----------------------------------------------------------------------------------
Marc Chagall – Răstignirea albă
Data: 1917; Liozna, langa Vitebsk, Belarus
Stilul: Cubism
Media: Gouache pe hartie
Dimensiunea: 30 x 32 cm
Colectie privata
Începând din 1938 şi mai ales în perioada sa de exil, la Chagall apare
frecvent tema „Crucificării”, simbol al suferinţei universale şi mai
ales a aceleia a poporului evreu. El asociază acestei teme clasice a
iconografiei creştine obiecte rituale evreieşti ca „tallit”, şalul de
rugăciune, în jurul lui Cristos, şi candelabrul cu şapte braţe, unind
astfel creştinismul şi iudaismul în figura celui răstignit.
”Marc
Chagall nu profetizează; el vorbeşte dinlăuntrul apocalipsei. Acest
strigăt şi tulburarea profundă a lumii care-l însoţeşte ies în evidenţă
în tabloul Răstignirea albă, pictat în 1938. Momentul surprins este
acela al morţii lui Cristos pe Cruce, moarte care, în evanghelii, este
asociată cu fenomene de tip apocaliptic: înnoptare, cutremur, despicarea
catapetesmei Templului. Un incendiu devastează casele care se strâmbă,
se răstoarnă.
Cristos însuşi apare răstignit în mijlocul
tabloului, purtat de un şuvoi alb de lumină, ce curge parcă din cer,
contrastând cu lumina noptatică a Ierusalimului. Cristos este pictat ca
evreu: în locul cununei de spini poartă un fel de turban; şoldurile îi
sunt acoperite de un şal de rugăciune evreiesc. Aceeaşi lumină, parcă
supranaturală, se degajează din sfeşnicul cultual cu şapte lumini aşezat
la picioarele crucii. O serie de personaje, uşor identificabile ca
evrei, se îndepărtează de centrul acţiunii: locul răstignirii. Ei fug
îngroziţi, urmăriţi de catastrofa cosmică sau ameninţaţi de pogrom. Două
armate se apropie din colţurile de sus ale operei: la stânga, soldaţii
înalţă un steag lituanian (pogromurile lituaniene au fost deosebit de
crude). La dreapta, o mică escadră înaintează înălţând un steag roşu,
care ar putea fi cel bolşevic.
Deşi pictat în anul în care
intenţiile naziste în ce priveşte evreimea est-europeană deveneau din ce
în ce mai limpezi, scena pare să trimeată mai degrabă la împrejurările
războiului civil din Rusia anilor 1918-1920. În acei ani au avut loc
cele mai mari pogromuri împotriva evreilor, identificaţi de imaginarul
popular cu comuniştii, în parte fiindcă dintre evrei se recrutează acum
mulţi revoluţionari.
Figura centrală a trupului lui Cristos,
recent ieşit din viaţă, are o semnificaţie ambiguă: pe de o parte, el
este un evreu supus torturii. Pe de alta, moartea lui declanşează
apocalipsa în care este pierdut poporul evreu, în mijlocul şi în jurul
căruia se joacă drama sacră a distrugerii universale. Vechea temă a
culpabilităţii cosmice a evreilor în drama mântuirii este văzută aici
sub aspectul ei de catastrofă (Şoah), în acelaşi timp profeţie a unor
dezastre care nu s-au produs încă şi rememorare a martiriului evreilor,
sub pretextul participării unora dintre ei la revoluţie”.
”În
impresionanta sa operă Răstignirea albă, 1938, Marc Chagall a
transfigurat martiriul poporului evreu. Este una dintre cele mai
valoroase picturi ale lui Chagall şi se înscrie printre imaginile cele
mai importante ale evreimii. Un evreu purtând talitul este suspendat pe
cruce. Deasupra capului său se poate recunoaşte o inscripţie în ebraică:
„Isus din Nazaret, regele iudeilor“. Se mai văd un sfeşnic cu şase
braţe, un evreu cu sulul Torei şi o sinagogă arzând. Tabernacolul Torei,
Aaron-ha-Kodesch, este deschis, iar scrierile sfinte zac risipite;
peste tot sunt oameni înfricoşaţi. Pictura a fost creată, după cum a
mărturisit mai târziu Chagall, ca răspuns la persecuţiile
naţional-socialiştilor, dar pe atunci artistul încă nu putea să
întrevadă amploarea şi sfârşitul acestora”.
