toată lumea aşteaptă
diana ross
dintr-odată
începe să cânte:
"someday we'll be together"
vocea ei este
uşor răguşită
aov
zulufi de toamnă
pe câmp floarea soarelui
a lăsat capul demult
croncănit de ciori
o cioară scapă o nucă
în fața mutului
numai pietrele tăceau
aud simfonia noroiului
sub pantofi
maria
pregătește ceaiul cafeaua
fără grabă
o ciocolată milka
mi se topește în gura plină
pe toți pereții sunt rafturi noi
portrete ridate înrămate
inventate
trandafirii aud șoșotelile
erasmus își netezește părul
trăiește încă visul
că oamenii pot fi egali
în timpul orelor
elevii ne fotografiază stilul
profesorii terorizanți
plâng după trecut
amintirea încă respiră
mecanismul ruginit
al inimii mele scârțâie
revoluționar
студенти ucraineni
în vreme de război
nu merg la școală
sunt reduși la tăcere
avem zilele noastre
de toamnă
bune sau rele
de câțiva ani ne hrănim
numai cu iluzii
sunt în miezul
unui conflict
ridic brațele spre tavan
și învăț să rerâd
este doar viața
van gogh
aov
azi dimineață
carmen miranda
a glumit cam așa:
"Mi-am ales verigheta mare și grea pentru a continua pentru totdeauna. Dar tocmai din această cauză, de fiecare dată când eu și Dave ne certăm, o simt ca pe niște cătușe și la ceas de furie o arunc într-un coș. Săracul Dave mi-a cumpărat deja trei verighete! "
aov
