***
curbura sprâncenei ridicate
minte
minte
și toamna
guvernează aceste clipe
fără cuvânt
c.a.v.
Minna, siameza
Am un animăluț, o pisică: o cheamă Minna.
Ce-i pun în farfurioară, mănâncă,
ce-i pun în castronel, bea.
Mi se-așează în poală, mă privește, apoi doarme,
așa că uit că e acolo. Dar apoi, de-mi amintesc,
o chem pe nume, iar ea în somn mișcă
o ureche: somnul ei stă la umbra numelui.
Ca să-și spună bucuria, mulțumirea, are o chitară mică:
dacă o scarpin pe cap, pe gât, cântă ușor din ea.
Când mă gândesc câte secole și lucruri ne despart,
mă ia cu frig. Pe mine: căci ea n-are habar de asta.
Dar dacă o văd jucându-se cu o ață, dacă-i privesc
irisul albastru, mă înveselesc la loc.
În zilele de sărbătoare, când oamenii petrec cu toții,
mi-e milă de ea care nu deosebește zilele.
Ca să petreacă și ea, îi dau la prânz un peștișor;
Ea nu înțelege de ce: dar fericită îl mănâncă.
Ca s-o înarmeze, cerul i-a dat unghii și dinți:
dar ea-i așa de blândă, le folosește doar în joacă.
O milă mă cuprinde căci, chiar de aș ucide-o,
n-aș îndura proces, nici iad, nici închisoare.
Atâta mă sărută că, uneori, mă amăgesc că îi sunt dragă,
știu însă că altă stăpână sau eu pentru ea este totuna.
Se ține după mine, de îmi închipui că oi fi totul pentru ea.
Știu însă bine că moartea mea
n-ar atinge-o.
poezie de Elsei Morante
(Din volumul Alibi)
