„Acum, nimic nu-mi poate-aduce înapoi
Splendoarea-n iarbă trăită de noi doi
Nu vom jeli a florii măreţie
Putere vom găsi în amintirea-i vie.
Chiar dacă-n veci mi-umbri-vor norii
Splendoarea ierbii, semeţia florii
Leac vom găsi, să nu ne doară
În ce păstrăm de-odinioară”
de William Wordsworth
Unul dintre filmele cele mai bune pe care le-am vazut vreodata , este cu siguranta filmul lui Elia Kazan “Splendoare in iarba”. Un film extraordinar despre viata si relatiile interumane, conflictele din societatea americana din anii 60, despre framantarile primei iubiri adevarate din viata a doi adolescenti, prinsi intre pasiune si prejudecatile parintilor, care se incapataneaza sa creada ca ce vor ei pentru copiii lor e cel mai bine. Destul de actual, nu vi se pare?
Dar de fiecare data cand revad filmul (si recunosc ca nu de putine ori simt nevoia sa revad macar fragmente), ma emotioneaza, pe langa jocul remarcabil al actritei Nathalie Wood, si mesajul poeziei lui William Wordsworth numita „Oda semnelor nemuririi”: „Sa privim cu curaj inainte,sa pastram ce-a mai ramas,vom fi ce am fost,si mai mult inca…”
Si daca nu ati vazut vreodata filmul „Splendor in the grass”, vi-l recomand cu caldura…trairi, zbucium, tinerete, boala , prea multa iubire…siropos? deloc…o felie de viata asa cum nu mai vezi prea des in filmele din ultima vreme
