la ministo
unsprezece fără zece
noaptea
bezna se lipise de termopane
minerul era singur în cameră
și asculta The Hollies
"The Air That I Breathe"
aov
Ceas grav
Cine plange undeva in lume,
fara rost plange in lume,
ma plange pe mine.
Cine rade undeva in noapte,
fara rost rade in noapte,
rade de mine.
Cine merge undeva in lume,
merge spre mine.
Cine moare undeva in lume,
fara rost moare in lume,
se uita la mine.
de Rainer Maria Rilke
omul din stufăriş
cum se făcea lumină, se desfăcea în două
şi un cap cu păr vâlvoi şi-o barbă neagră
se iţea şi privea cu doi ochi ageri
dacă nu era nimeni prin preajmă,
ieşea un ditamai omul îmbrăcat într-un costum ponosit,
fixa o oglinjoară ciobită în scorbura unui copac,
se aranja, îşi dădea cu mir,
într-o juma’ de oră costumul ponosit arăta ca nou,
iar omul parcă era un profet, îşi lua toiagul
şi umbla din casă în casă, vorbea cu har,
dădea sfaturi înţelepte
şi nu cerea decât apă şi pâine,
unii oameni îl alungau, alţii îl blestemau,
dar el nu se supăra, le zicea că trece şi data viitoare,
atunci ei se înfuriau şi asmuţeau câinii,
dar când se apropiau de el câinii îi lingeau palmele
şi dădeau din coadă, apoi se ducea la crâşmă,
se aşeza într-un colţ şi se uita ca un copil
la oamenii care se îmbătau şi se luau la harţă,
se întrista, dar nu le spunea nimic, doar se cocoşa
de parcă ar fi avut o greutate în spate
şi aşa, cocoşat, mergând din ce în ce mai greu,
se întorcea pe înserat la stufărişul lui,
se uita obosit în stânga şi-n dreapta
să nu-l vadă nimeni şi dispărea pentru încă o noapte
de Daniel D. Marin
