Privirea
De ce priveşti spre mine printr-o
perdea albă? Eu nu te-am chemat,
nu te-am rugat să mă priveşti
printr-o albă perdea. De ce ea
faţa ar acoperi-o? De ce chipul
nu ţi-l desluşesc de după
cea cortină albă? Nu mă privi prin
alba perdea! Eu nu te-am chemat.
Nu te-am rugat. Printre pleoapele
închise văd cum priveşti spre
mine. De ce priveşti spre mine
prin albe cortine? Voi da la o
parte alba perdea şi-ţi voi
vedea faţa, şi tu pe a mea
vei vedea-o. Dar de ce nu pot
înlătura alba cortină? De ce dânsa
de mine-ascunde
faţa ta?
de WASSILY KANDINKSY
--------------------------
Pictor: Jan Sluyters
Titlul: Portret la 20 de ani - Ina Leaves
Titlul original:
Data: 1932
Stilul: expresionism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Fiul lui Antonius Sluijters, Jan, s-a născut la 17 decembrie 1881 la Hertogenbosch ( acolo se născuse şi marele Hieronymus Bosch) lângă Amsterdam. Tatăl se ocupa cu gravura în lemn. În 1894 familia se mută la Amsterdam care devine sediul artistului pentru tot restul vieţii sale. Tânărul Jan se înscrie la studii la Academia regală de Arte frumoase. Premiul Romei îi facilitează vizita la Paris, şi imediat se simte captat de arta Neo Impresionistă, de Fauviştii ( sălbatecii) Matisse şi Gauguin.
In atelierul sau
Cunoaşte acolo pictori celebri: Toulouse-Lautrec (de la care împrumută subiecte de circ şi de cabaret) şi pe Kees van Dongen. Adopta instantaneu arta moderna, Sluijters ( numele se pronunţă Sluyters) produce senzaţionale opere pline de dinamism şi îndrăzneală avangardistă. De la marele Vincent Van Gogh împrumută coloristica strălucitoare, compoziţia plată plină de decoraţii şi substanţă, refuzând imaginea realistică aşa cum era practicată în Olanda. Stilul pointilist francez , împărţirea spaţiului în fragmente, folosirea de puncte şi linii frânte corespund cu gustul său şi o mare parte din tablouri sunt tratate în această tehnică.
Un tablou celebru "Soare de Octombrie " 1910 - care se află la muzeul Frans Hals în Haarlem arată admiraţia pictorului pentru maestrul Van Gogh. Fragmentaţia subiectului, şi tratamentul cromatic pun bazele unei noi mişcări numite Divizionism , liderii ei fiind Seurat, Sluijters , Leo Gestel şi Piet Mondrian . Spre de deosebire de pointilism care foloseşte puncte distincte de culoare uniformă, divizionismul se bazează pe chromoluminarism , o combinaţie optică a culorilor adiacente.