vineri, 11 septembrie 2020

Theodore Clement Steele - James Whitcomb Riley

 Para cea mai coaptă

Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules –
La fel e şi iubirea mea, la care n-am acces,
Plăcută privirilor deşi-i. Briză-înmiresmată, făpura i-o-înclină
Spre mine, căci abia aştept să o sărut şi să mi-o fac regină!

Ea stă-n lumină şi ochii tuturor o văd, iar dorinţele dau ghes –
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules.
Că-asemenea roadă-i dulce şi parfumată, prea bine ştiu,
Dar, iată, n-ajung la ea,-i privesc doar obrăjorul auriu.

Sorb razele de soare prelinse pe chipul frumuseţii,
Aşa cum trandafirii însetaţi beau roua dimineţii.
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules –
Iar ochii mei privesc neclintit numai la ea, bineînţeles.

De ce – de ce n-o ignor, de ce să-i întorc spatele mi-e greu,
De ce nu culeg o altă inimă din multele-întâlnite-n drumul meu?
Atâtea iubiri am la-îndemână – dar, vai, pentru niciuna interes!
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules.

poezie de James Whitcomb Riley


------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Theodore Clement Steele
Titlul :James Whitcomb
Riley
Titlul original:James Whitcomb Riley
Data: 1891
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 101.6 x 76.2 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Theodore Clement Steele (11 septembrie 1847 – 24 iulie 1926) a fost un pictor impresionist american