Încă mi se mai întîmplă să cred că în curînd mi se vor trezi superputerile: zborul, invizibilitatea, întoarcerea-n
timp, superelasticitatea, trecerea prin ziduri, dragostea ta –
La 26 de ani, la mijlocul speranţei de viaţă din România, la începutul lui decembrie, la capătul scării abrupte din Green am încercat să te sărut & ai dat înapoi şi era să cad -
Ultima dată m-ai atins la muzeu, ţi-ai lipit o secundă, cît să nu te vadă prietena ta, urechea de braţul meu şi a fost atît de bine, ca şi cum m-ai fi atins prima oară -
Ca şi cum m-ai fi atins în vară, cînd ratasem ceva şi te-ai aşezat lîngă mine şi ai încercat să mă consolezi, fără să ştii că te plac, a fost bine, ca şi cum m-ai fi atins atunci –
Cînd aveam nevoie, la muzeu dar, de fapt, în vară, e greu de explicat, şi data viitoare, poate chiar mîine, cînd îţi vei lipi urechea de braţul meu o să fie ca şi cum ai face-o acum –
Îmi lipseşte fix o mie de lei ca să intru oriunde la cald, şi sînt prea timid să cerşesc şi nu sunt norocos să găsesc bani, nu am telefon, nu am o cartelă să te sun, nu sunt destul de norocos să dau de tine întîmplător, pentru că tu eşti acasă cu el,
nu mai vreau să te caut pe străzi.
Bucureştiul ăsta îmi înnegreşte unghiile pe care le tai în fiecare dimineaţă pentru tine, pentru că s-ar putea să te întîlnesc. Mă bărbieresc pentru tine, mă dau cu deodorant pentru tine, mă împrumut de haine pentru tine -
Dorm oriunde ca să fiu în acelaşi oraş cu tine, pentru că nu am un loc al meu, dar o să am un loc al meu pentru tine, o să omor ratatul din mine pentru tine şi o să fac bani –
O să învăţ să fiu mai cool decît el , o să învăţ toate versurile, piesele şi albumele trupelor care-ţi plac ţie, sau o să te ţin în braţe
Troleibuzele care nu duc la tine nu-mi folosesc la nimic. Troleibuzele care duc la tine nu-mi folosesc la nimic.
Într-o noapte o să mă lipesc de maşina neagră din faţa blocului tău, să-i pornesc alarma, să te trezeşti enervată să te ridici din pat de lîngă el -
În ultimul timp nu te mai pot vedea decît pe holuri, la o ţigară, şi tu fumezi trei una după alta, şi pofta ta morbidă mă bucură. Cîndva vom face amîndoi cancer la plămîni şi-mi doresc să nimerim în acelaşi grup de suport, aşa,
ca Bonham Carter & Norton,
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: John Singer Sargent
Titlul: Strada in Venetia
Titlul original: Street in venice
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea 53.97 x 45.08 cm
Unde se găseşte: Colectie privata
John Singer Sargent (12 ianuarie1856 – 14 aprilie 1925) a fost un pictor american si un portretist influent al acelor vremuri.In toata perioada carierei sale a creat peste 900 picturi in ulei si mai mult de 2000 acuarele, precum si nenumarate schite si desene in carbune. Parintii lui Sargent se mutau in mod regulat dupa anotimpuri, cand in statiunile de la munte, cand in cele de la mare din Franta, Germania, Italia si Elvetia. In timp ce Mary era insarcinata, s-a intamplat sa fie obligati sa se opreasca in Florenta, Italia, din cauza unei epidemii de holera, astfel ca Sargent s-a nascut acolo in 1856. Un an mai tarziu s-a nascut sora lui, Mary. Dupa nasterea ei, FitzWilliam a demisionat fara tragere de inima din postul lui din Philadelphia si la rugamintile sotiei sale a ramas in strainatate. Au trait modest si izolati cu copiii lor care evitau societatea si alti americani, exceptie facand prietenii din lumea artelor.S-au mai nascut inca patru copii dintre care doar doi au trait.
Cand avea treisprezece ani, mama lui scria ca John “face schite dragute si are un ochi ager si corect. Daca ne-am permite sa-i platim lectii de desen, curand va ajunge un mic artist.” Atunci a luat cateva lectii de la pictorul peisagist german, Carl Welsch.Desi educatia lui era departe de a fi completa, Sargent a fost crescut pentru a deveni un tanar cult si cosmopolit, perfectionat in arta, muzica si literatura.Vorbea fluent in franceza, italiana si germana.La sapresprezece ani Sargent era descris ca “hotarat, curios, determinat si puternic” (dupa mama lui) destul de timid, generos si modest (dupa tatal lui). Era bine-familiarizat cu multi dintre marii maestri, dupa cum nota in 1874, “Am invatat in Venetia sa-l admir foarte mult pe Tintoretto si sa-l consider al doilea doar dupa Michelangelo si Titian.”
