Orfismul în istoria artei este denumirea dată de poetul
Guillaume Apollinaire unei orientări artistice, apărută la începutul secolului
al XX-lea, care-şi propune redarea muzicalităţii tonurilor şi volumelor în
pictură. Reprezentanţi ai acestei orientări sunt Robert Delaunay şi Sonia
Delaunay-Terk, care, în anii 1910-1914, opun rigidităţii geometrice a
cubismului un mod mai armonios de compoziţie, unde culorile echivalează
funcţiile sunetelor muzicale.