vineri, 7 iulie 2017

Marc Chagall - Cuplul nuptial la Turnul Eiffel


ANIVERSARE MARC CHAGALL
LUMEA VISATĂ A LUI CHAGALL

TABLOUL

Nopţile de mi le-ar lumina soarele!
Dorm - leoarcă de vopsele, în patul meu
În aşternutul meu din tablouri
şi tu cu piciorul gura închizându-mi
nu mă laşi să respir, mă înăbuş.
Mă trezesc - în suferinţele
zilei ce se deşteaptă şi în speranţe
încă nedesenate
încă ne-nfăptuite în culoare. Alerg
sus, spre penelurile uscate
acolo
sunt răstignit dis-de-dimineaţă, precum Hristos
acolo mă ţintuiesc de şevalet.
Dar tabloul încă nu e terminat
în el totul mai e doar fulguraţie, sclipire revărsătoare...
Ici - o tuşă! Albastră. Ici - una verde.
Roşie. Culorile se potolesc
vine tihna...
Dar ascultă odată şi tu, mortul meu pat
uscata mea iarbă
iubire ce m-ai părăsit
şi iar revenit-ai
ascultă ce am a-ţi spune.
Mă înfăţişai sufletului tău
eu beau restul anilor ce ţi-au mai rămas.
Până-n gât sunt sătul şi de luna ta
şi de a te păzi, precum o făcusem cândva.

de Marc Chagall

 

------------------------------------------------------------------------
Pictor: Marc Chagall
Titlul: Cuplul nuptial la Turnul Eiffel
Titlul original: Les fiancés de la tour Eiffel
Data: 1913; Paris, Franţa
Material: Ulei pe pânză
Tehnică: Cubism
Dimensiuni: 202 x 291 cm
Deţinător: Musée national Message Biblique Marc Chagall, Nice, France

Date despre pictor:
Marc Chagall (n. 7 iulie 1887, Vitebsk, Belarus - d. 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence, Franța) a fost un pictor modern. Stilul său de pictură este considerat ca deosebit de original și poetic, sub influența fanteziei și al melancoliei, și strâns legat de cultura ebraică. Ea reprezintă o temă care revine permanent în creația sa, la fel ca și orașul provincial bielorus Vitebsk, în care artistul și-a petrecut copilăria.

Marc Chagall - Aniversarea

ANIVERSARE MARC CHAGALL
UN POET AL PENELULUI

* * *

Sunt feciorul Tău, menit
a se târî pe pământ.
mi-ai dat vopsele-n mână, penelul mi l-ai dat
dar cum ar fi să Te pictez - nu ştiu...
Acest pământ? Cerul? Inima Ta?
Ruinele oraşelor? Fraţii arzând în flăcări?
Ochii mi se umplu de lacrimi, nu văd -
încotro să fug, spre cine să zbor?
Căci există cineva care ne năruie viaţa.
Căci există cineva care ne dă soroc de moarte
şi el anume ar putea să mă ajute
ca tabloul ce-l pictez să lumineze-a bucurie.



de Marc Chagall


------------------------------------------------------------------------
Pictor: Marc Chagall
Titlul: Aniversarea
Titlul original: The Birthday
Data: 1915; Liozna, near Vitebsk, Belarus
Material: Ulei pe pânză
Tehnică: Naïve Art (Primitivism)
Dimensiuni: 99.5 x 80.5 cm
Deţinător: Museum of Modern Art, New York, USA

Date despre pictor:
Marc Chagall (n. 7 iulie 1887, Vitebsk, Belarus - d. 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence, Franța) a fost un pictor modern. Stilul său de pictură este considerat ca deosebit de original și poetic, sub influența fanteziei și al melancoliei, și strâns legat de cultura ebraică. Ea reprezintă o temă care revine permanent în creația sa, la fel ca și orașul provincial bielorus Vitebsk, în care artistul și-a petrecut copilăria.

Descriere tablou:
„The Birthday” a fost creat de Marc Chagall cu câteva săptămâni înainte de căsătoria cu Bella, pe care a cunoscut-o când era adolescent, în oraşul natal, Vitebsk. Pictura reflectă expresia minunată a iubirii, într-un cadru obişnuit. Chagall pluteşte deasupra Bellei, care ţine în mâini un buchet de flori.
Marc Chagall mărturisea că a ales pictura deoarece îi „era la fel de vitală ca aerul. Mi s-a părut o fereastră prin care pot să-mi găsesc scăparea într-o altă lume.”

Marc Chagall - Dublu portret cu un pahar de vin


ANIVERSARE MARC CHAGALL
PICTORUL CARE A GĂSIT O FEREASTRĂ SPRE ALTĂ LUME.

* * *

Am zugrăvit tavanul şi pereţii -
dansatori, scripcari de scenă
un taur verde, un cocoş neastâmpărat...
Spiritul Creaţiei
vi l-am dăruit
necuvântătorii mei fraţi.

De-acum încolo, în meleaguri supraastrale
unde noaptea-i luminoasă, nu-ntunecată.

... Şi cântecele noastre din nou minunate
auzi-le-vor pământuri substelare
şi seminţeniile ţărilor celeste.

 de Marc Chagall



------------------------------------------------------------------
Pictor: Marc Chagall
Titlul: Dublu portret cu un pahar de vin
Titlul original:
Data: 1917-1918
Material: Ulei pe pânză
Tehnică: Cubism
Dimensiuni: 233×136 cm
Deţinător:
Descriere tablou:
"Dublu portret cu paharul cu vin" e un tablou care imi place intr-un mod deosebit, pentru ca aminteste de inceputurile tuturor cuplurilor de indragostiti. Marc Chagall l-a pictat in 1917, la putin timp dupa casatoria cu Bella, careia ii va dedica, ulterior, si alte compozitii autobiografice trasand evolutia casatoriei lor fericite. Cele doua personaje care apar in tablou sunt chiar Bella, imbracata in alb, si Chagall, levitand, cu paharul de vin in mana, deasupra sotiei sale. Cuplul e vegheat de ingerul iubirii. Aparitia lui transforma tabloul in opera de initiere: jocul si arta se amesteca dincolo de cadrul unei povesti de dragoste, creand senzatia celebrarii nuntii elementelor creatiei. Pamantul (orasul natal bielorus, Vitebsk, cu podurile si bisericile sale), apa (fluviul Daugava), aerul (unde plutesc personajele), focul (soarele) - toate isi gasesc fericit loc in tabloul acesta care inspira optimism si speranta.
In lucrarea de fata, Chagall reuseste sa exprime cele mai obisnuite dorinte umane, de dragoste nesfarsita si inegalabila. Artistul a pictat aceasta lucrare, in timp ce in intreaga lume aveau loc evenimente tragice, cu o imensa incarcatura emotionala, in timpul primului razboi mondial, urmat de revolutia si razboiul civil din Rusia Sovietica. Dar aceasta panza s-a vrut a fi probabil o celebrare a iubirii sale pentru viata, pentru familia sa, pentru sentimental de implinire care il domina atunci.
Bella, frumoasa mireasa, este infatisata intr-o rochie alba, care printr-un decupaj evident permite vederea piciorului imbracat intr-un ciorap violet – provocator. Incaltamintea pare destul de comoda, parca special creata de Chagall pentru calatoria deosebit de lunga a vietii in care ea avea sa-l insoteasca. Mana acoperita de o manusa alba probabil ascunde o verigheta, in cealalta mana tine un evantai inflorat, iar intreaga ei silueta este redata deosebit de gratios. Unul din ochii miresei este acoperit de mana barbatului pe care il poarte pe umeri, lasand sa se vada un singur ochi, care isi indreapta privirea in sus, plina de emotie si nerabdare.
Faptul ca mireasa Bella sustine aceasta “piramida” umana, explica felul in care Chagall isi privea sotia: ca pe o baza, ca pe fundatia acestei familii.
Destul de distrat, aplecat intr-o parte, parca gata sa cada, Chagall se dezvaluie in pielea unui mire absorbit de fericire, imbatat cu iubire, care prin gestul mainii in care tine paharul anunta o lumea intreaga ca tocmai a inceput sarbatoarea lumii lui si doar a lui.
Deasupra celor doi, redata sub forma unui inger, este fiica celor doi, Ida, al carei prezenta parca ii binecuvanteaza si ii protejeaza in acelasi timp.
Imuna la elementele din jur, mireasa materializeaza intr-un comportament specific zeitatilor, tainele crezute de multi simple mituri : zborul fara aripi si mersul pe apa. Dar dragostea te ridica, te face sa plutesti, sa ignori toate legile scrise sau nescrise ale lumii din jur…un univers care conteaza prea putin in momentul implinirii totale. E clar de ce Bella poate zbura si merge pe apa. Ea este de fapt Dumnezeul lui Chagall.
Astfel cei doi, care acum au devenit trei, si care de fapt s-au regasit intr-o singura persoana, facand referire la Divina Treime, pornesc pe drumul plin de incertitudini si aspiratii agitate din lumea Parisului, lasand in urma un trecut menajat cu multa melancolie si dragoste de catre artist, dar plin de rani si de evenimente care ar fi zdruncinat sistematic viata sa si a familei sale, in cazul ramanerii lor acolo.
V. Colorismul lui Chagall cucereste privitorul si in aceasta lucrare, abundand in tonuri calde si armonii vibrate. La fel ca si majoritatea coloristilor in cautare a densitatii aproape lichida a luminii, Chagall a fost de fapt un intimist abordand in creatia asa elemente cu caracter personal.
Prin intermediul culorii, artistul ne transmite mesajul operei sale, creand in interiorul lucrarii un mediu aproape respirabil, culorile fiind atat de profunde, incat au un efect cumulativ, care intrece orice alt element transpus pe panza.
In lucrarea de fata, mirele este redat intr-un contrast simultan de rosu si verde. Verdele, symbol al idealurilor, iar rosul in traditia chineza, simbol al fericirii. Ida, care pluteste deasupra celor doi, este inconjurata de un nor verde, iar vestimentatia este in aceeasi nuanta de violet ca si ciorapul mamei sale. Ida este de fapt o paleta ce intruneste elementele cromatice ale ambelor personaje, un produs al culorilor, a fascinatiei fata de acestea, care il stapanea pe tatal sau.
S-a spus despre Marc Chagall ca, incepand de la Renoir, nimeni inafara de el nu a mai reusit sa inteleaga lumina. In reprezentarea fericirii, a sarbatorii iubirii, acesta foloseste fundalul drept “panou solar”, incalzind intreaga lucrare, intocmai ca intr-o sera. Intr-o jumatate a lucrarii este redat soarele, printr-o sfera simpla, iar cealalta jumatate este scaldata in totalitate in valuri de lumina, dand impersia unui rasarit, unui nou inceput, exprimat prin cele mai ireale tonuri de galben. Acestea sunt aplicate pe suprafete destul de mari si bine definite, transformandu-se, in partea de jos, in sectiuni aproape rosiatice.
Peisajul din partea inferioara, format din vederea asupra orasului, a cladirilor, catedralelor si podul care traverseaza apele verzui, se transforma, datoria marimii personajelor, intr-un covor melancolic, alcatuit din nuante de griuri si brunuri, care se imbina cu raceala verdelui inchis, care parca adanceste apa pe care paseste mireasa pictorului.
Chagall simplifica figurile, acestea devenind plate si unghiulare, imbinate in forme geometrice simple, fiind clara natura cubista a lucrarii. Constructia compozitiei pare relativ simpla si chiar subreda, completand mai mult decat generos in cromatica, in modul pictorului de a se juca cu tonalitatile fiecarei culori.
“ Culoarea este totul. Cand culoarea este corecta, forma este corecta. Culoarea este totul, culoarea este vibratie, ca si in muzica ; totul este o vibratie “(Marc Chagall). Practica spuselor sale ne arat clar ca, prin vibratiile culorilor atent cautate, a luminii intens alicate, Chagall a reusit sa isi inconjoare personajele intr-o aura de optimism si sa transforme simpla lor reprezentare intr-o ofranda inchinata fericirii.

T. C. Steele - Dealul Gordon

ANIVERSARE DANIELA CAUREA

LII

Soarele dragostei mele trece furiş
pe după dealuri, ca un oştean
nedeprins cu muncile câmpului
şi plecat de dimineaţa în grâu
să se culce. Creşti, pădure tânără,
creşti şi nu te gândi la mine,
la tălpile mele moi care vin înspre
tine, la somnul meu vegheat galeş
de un sobor de bursuci, la mâinile mele
reci, lunecând ca două pâraie
din umăr spre tâmple, creşti
pădure tânără, creşti şi potriveşte-ţi
lăstarii la soare şi arborii veştezi
lângă furtună, creşti şi nu
te uita la mine, nu-s decât
o pasăre, cu o altă pasăre în inimă,
lunecând în derivă, creşti pădure tânără,
şi sună din salbele toamnei
pe trunchiuri de ploi rânduite în stivă.


de Daniela Caure


------------------------------------------------------------------------
Daniela Ecaterina Caurea (n. 7 iulie 1951, Târgu Ocna — d. 4 martie 1977, București) a fost o poetă română.
Dupa absolvirea facultatii a devenit profesor in invatamantul superior. Dar, dincolo de catedra statea poeta. A debutat in revista Cronica (1966), dar s-a remarcat ca poet in revista Amfiteatru (1971). Nu a publicat decat doua volume, "Primejdii lirice" si "Cartea anotimpurilor". Cel de-al treilea volum fusese depus la editura Eminescu, dar avea sa apara in 1978.
Dezastrul
Era o seara cu luna plina pe cerul Bucurestilor. Daniela se afla in vizita la Toma Caragiu. Poate ca daca nu ar fi iesit cu totii din apartament pe casa scarii, altfel i-ar fi fost soarta. Trupul neinsufletit al Danielei avea sa fie descoperit de mama sa dupa sase zile de la cutremur, pe malurile Dambovitei, dupa ce a cautat-o la toate spitalele, morgile si corturile Crucii Rosii din Capitala.
A fost cea mai tanara dintre cei 9 scriitori pieriti in cumplitul cutremur. In iulie 1977, Dana urma sa implineasca 26 de ani.
Mormant simplu
Dupa 28 de ani de la cumplitul cutremur din 4 martie 1977, Daniela Caurea se odihneste intru eternitate in cimitirul din Tg. Ocna. Mormantul ei, saracacios, nu l-ai putea descoperi decat cu ajutorul celor care au cunoscut-o. Este doar o cruce de metal inscriptionata cu numele poetei, inconjurata de o sarma de fier.
---------------------------------------------------------------------------
Pictor: T. C. Steele
Titlul: Dealul Gordon
Titlul original:
Data: 1897
Material: Ulei pe pânză
Tehnică: Impresionism
Dimensiuni: 101.6 x 76.2 cm
Deţinător:

Camille Pissarro - Pădurea Pontoise

ANIVERSARE DANIELA CAUREA

XXVII

Auzi cum strugurii se coc, cum urcă
zahărul din frunză, cum doarme
pe stânga ursul, păstorul de rouă?
Cu inima spre primăvară te-aştept,
cu inima şi cu plânsul, înmugurit
şi gata de soartă, cu faţa şi cu mâinile
înspre primăvară te-aştept.
Se-ngroaşă fumul în grindă,
ca-ntr-un cimitir suspendat,
liniştea zguduie carii şi-i încovoaie,
te aştept ca o lebădă ninsă
şi-aşa cum trec în şir vânătorii
robiţi de lupii şi vulpile lor de departe,
mi se pare că gura puştii lor e lacrima
ce ne desparte.


 de Daniela Caurea



----------------------------------------------------------------------------
Daniela Ecaterina Caurea (n. 7 iulie 1951, Târgu Ocna — d. 4 martie 1977, București) a fost o poetă română.
Dupa absolvirea facultatii a devenit profesor in invatamantul superior. Dar, dincolo de catedra statea poeta. A debutat in revista Cronica (1966), dar s-a remarcat ca poet in revista Amfiteatru (1971). Nu a publicat decat doua volume, "Primejdii lirice" si "Cartea anotimpurilor". Cel de-al treilea volum fusese depus la editura Eminescu, dar avea sa apara in 1978.
Dezastrul
Era o seara cu luna plina pe cerul Bucurestilor. Daniela se afla in vizita la Toma Caragiu. Poate ca daca nu ar fi iesit cu totii din apartament pe casa scarii, altfel i-ar fi fost soarta. Trupul neinsufletit al Danielei avea sa fie descoperit de mama sa dupa sase zile de la cutremur, pe malurile Dambovitei, dupa ce a cautat-o la toate spitalele, morgile si corturile Crucii Rosii din Capitala.
A fost cea mai tanara dintre cei 9 scriitori pieriti in cumplitul cutremur. In iulie 1977, Dana urma sa implineasca 26 de ani.
Mormant simplu
Dupa 28 de ani de la cumplitul cutremur din 4 martie 1977, Daniela Caurea se odihneste intru eternitate in cimitirul din Tg. Ocna. Mormantul ei, saracacios, nu l-ai putea descoperi decat cu ajutorul celor care au cunoscut-o. Este doar o cruce de metal inscriptionata cu numele poetei, inconjurata de o sarma de fier.
---------------------------------------------------------------------------
Pictor: Camille Pissarro
Titlul: Pădurea Pontoise
Titlul original:
Data: 1876
Material: Ulei pe pânză
Tehnică: Impresionism
Dimensiuni:
Deţinător: Kunsthalle Hamburg, Germany
Despre pictor
Camille Pissarro (n. 10 iulie 1830, Charlotte-Amalie, astăzi în Insulele Virgine Americane - d. 13 noiembrie 1903, Paris) a fost un pictor francez care a jucat un rol decisiv în unificarea mișcării impresioniste și în schimbările ce au avut loc în arta celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, rol recunoscut ca atare cu mult mai târziu decât cel al altor pictori contemporani cu el. Prin contribuția pe care a avut-o la formarea artistică a lui Paul Cézanne, Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Georges Seurat și alții a influențat, deși mai puțin remarcat, apariția picturii moderne din secolul al XX-lea.

Le Pho - La Fleuriste

ANIVERSARE DANIELA CAUREA

XX

Don Quijote, călare pe-o singură
frunză, cutreieră anotimpul,
jurând că nu se mai împarte
cu nici o femeie, se biciuie seara
cu iasomie şi cu fier îndulcit
cu ienupăr, lecuindu-şi în ciubere
cu lapte superbele-i picioare de sticlă. I se urcă racii pe unghii,
în sânge, şi el jură
mai departe castitatea cuibului
său cu paie ferecate-n lacrimă
de nesomn. Curetzane spăşite
vin să-i cureţe aerul şi vântul
de orice fir de aripă, ce-ar putea
să-i rupă plămânii, luminându-i
auzul şi mersul cu neînflorită
goliciunea lor şi cutreierând
câmpiile cu mult prea verde
senin, cântându-i poemele lui
de poet androgin.
 

de Daniela Caurea
 



----------------------------------------------------------------------------
Daniela Ecaterina Caurea (n. 7 iulie 1951, Târgu Ocna — d. 4 martie 1977, București) a fost o poetă română.

Dupa absolvirea facultatii a devenit profesor in invatamantul superior. Dar, dincolo de catedra statea poeta. A debutat in revista Cronica (1966), dar s-a remarcat ca poet in revista Amfiteatru (1971). Nu a publicat decat doua volume, "Primejdii lirice" si "Cartea anotimpurilor". Cel de-al treilea volum fusese depus la editura Eminescu, dar avea sa apara in 1978.
Dezastrul
Era o seara cu luna plina pe cerul Bucurestilor. Daniela se afla in vizita la Toma Caragiu. Poate ca daca nu ar fi iesit cu totii din apartament pe casa scarii, altfel i-ar fi fost soarta. Trupul neinsufletit al Danielei avea sa fie descoperit de mama sa dupa sase zile de la cutremur, pe malurile Dambovitei, dupa ce a cautat-o la toate spitalele, morgile si corturile Crucii Rosii din Capitala.
A fost cea mai tanara dintre cei 9 scriitori pieriti in cumplitul cutremur. In iulie 1977, Dana urma sa implineasca 26 de ani.
Mormant simplu
Dupa 28 de ani de la cumplitul cutremur din 4 martie 1977, Daniela Caurea se odihneste intru eternitate in cimitirul din Tg. Ocna. Mormantul ei, saracacios, nu l-ai putea descoperi decat cu ajutorul celor care au cunoscut-o. Este doar o cruce de metal inscriptionata cu numele poetei, inconjurata de o sarma de fier.
---------------------------------------------------------------------------
Pictor: Le Pho
Titlul:
Titlul original: La Fleuriste
Data: 1967
Material: Ulei pe pânză
Tehnică: Post-Impresionism
Dimensiuni:
Deţinător:
Date despre pictor:
Născut: 02 August 1907; Thanh Xuân, Hà Nội, Vietnam
Decedat: 2001; Paris, Franţa
Nationalitatea: Franceză, Vietnameză
Tehnică: Post-Impresionism

Ju Duoqi - „Naşterea de ridichi”, replica celebrei „Naşterea lui Venus” de Sandro Botticelli

Ploaie pe Venus

uşor, i se prelinge lacrima pe obraz
un obraz palid care nu cunoaşte culoarea,
ajunge până la gura, o gură strânsă într-un mod bizar,
de unde vorbele dure ies fără jenă şi prea multă reţinere.

acest tablou îţi întunecă privirea
şi îţi amorteşte gândirea

nu o poţi ajuta
pe fata cu ochii cenuşii
să îşi revină

ea nu poate fi salvată.

în curând culorile ei
vor dispărea,
ploaia ce curge peste ea
va avea grijă de asta.

de Victoria Pepa

 


 --------------------------------------------------------------------------------
Autor: Ju Duoqi
Titlul: „Naşterea de ridichi”, replica celebrei „Naşterea lui Venus” de Sandro Botticelli
Artista chineză Ju Duoqi creează imagini cu ajutorul legumelor. Reproduce picturi celebre, folosind varză, ceapă, ardei, cartofi, roșii și alte legume, iar apoi fotografiază rezultatul muncii ei. Unele legume sunt în prealabil tratate, fierte, uscate sau prăjite, pentru a obține diverse nuanțe și materialități. Ultimele legume care ajung pe tablou sunt cele mai perisabile.

Ju Duoqi s-a născut în 1975 în Chongqing, a absolvit Institutul de Arte Plastice Sichuan. A lucrat ca designer de site-uri şi jocuri pe calculator. Ideea de a crea picturi din legume i-a venit în vara anului 2006, atunci când făcea ornamente din boabe de mazăre. De atunci, ea creează două toblouri pe lună, pe care le vinde de la $ 1000 la $ 2000.

La expoziţiile ei pot fi văzute „Libertatea conducând legume pe baricade” (varianta celebrei picturi a lui Eugene Delacroix), „Conopidă Monroe” (versiunea portertului pop a lui Andy Warhol) şi alte reproduceri legumicole după Gustav Klimt, Edvard Munch, Leonardo da Vinci, Van Gogh.

Potrivit lui Ju Duoqi, selecţia legumelor pentru tablouri ține de subiectul acestuia. Deci, pentru „Castraveţi pe Volga”, replică după Ilya Repin („Barcagii pe Volga”), artista a folosit un sos de castravete amar care, susține ea, armonizează cu transpirația barcagiilor.

Tivadar Kosztka Csontvary - Cedrul solitar

uşa

cum ai deschis o uşă
spre suflet
cum ai întâlnit prieteni
nu te mai mişti liber.


ne iubim pe furiş
siguri că nu ne putem vindeca
de fericire într-o jumătate de clipă.

de partea cealaltă
încerci să faci altceva
chiar dacă se lasă noaptea
te mişti liber.

(cav)


---------------------------------------------------------------------------
Pictor: Tivadar Kosztka Csontvary
Titlul:Cedrul solitar
Titlul original:
Data: 1907
Material: Ulei pe pânză
Tehnică: Expresionism
Dimensiuni: 194 x 248 cm
Deţinător: Muzeul Csontváry, Pécs.

Date despre pictor:
Născut: 1853; Kisszeben (Sabinov, Slovakia), Ungaria
Decedat 1919; Budapesta, Ungaria
Naţionalitatea: Maghiar
Tehnica Post-Impresionism, Expresionism

Interpretare tablou:
Maleabilitatea unui geniu vizionar se traduce in cazul acesta prin intemeierea unei lumi a visului, printr-o maniera individuala care genereaza explozii de forte naturale si spirituale. Sunt forte ale naturii: munti uriasi, cascade terifiante, vulcani in flacari; si forte care creeaza lumea: forta universului care creaza si devasteaza in acelasi timp, forta de materializare a timpului, forta vitala ca simbol al reinoirii. Aceasta materializare a timpului se imprima in mod evident in opera Cedrul Solitar care figureaza o aparitie straveche ce nu poate fi eliminata vreodata din Univers de vreo alta o forta, o aparitie atotputernica, un mod de „figurare” a infigurabilului motiv al eternitatii. Reprezentarea cedrului este dependenta de titlul lucrarii si impune un simbol al tragediei, cauza a singuratatii in care Csontváry s-a scufundat pe parcursul vietii. Cedrul devine in acest mod un mijloc de infatisare a unui autoportret.
Csontváry aplica culoarea bazata pe ulei intr-un mod inedit, iar faptul ca savarseste un lucru si apoi il face sa para altceva, in mod premeditat, se observa cel mai usor in Cedrul Solitar. Crengile cedrului par sa formeze in partea dreapta un animal cu gat de girafa si cap de pasare si cu cele patru picioare infasurate in jurul copacului, iar radacinile copacului sugereaza de asemenea forma unor picioare de animal. Modul de expresie al lui Csontváry se infaptuieste dintr-o viziune de reprezentare aparent realista pe care o imbogateste cu alternarea luminozitatii, caracterul extraordinar de a folosi culorile si tratarea la scala mare a difractiei culorilor. Astfel, printr-o forma a magiei, pictorul de origine maghiara face ca solutiile sale sa fie autentice.