marți, 4 mai 2021

Zbor Bunloc

 

Zbor
 
azi dimineață
cineva
mi-a trimis un înger păzitor
 
aov
 










 

Joseph Farquharson - Mrs Farquharson of Finzean

 Ultima ploaie

"Azi m-am trezit râzând în hohote.
Aseară mi-a fugit câinele spre strada întunecată.
Îi e mai bine așa.
Fugea fără a se uita măcar o dată-n spate, fugea fără milă, ștergându-se în beznă.
Mi-am iubit câinele așa cum am știut eu: îi periam blana în fiecare dimineață, după-masă și seară, repetat, până n-am mai știut de mine.
De aceea recunosc, îmi e mai bine așa.
Florile sunt ofilite, cerul e înnegrit de nori, vântul dărâmă orice speranță.
Azi câinele meu nu se mai grăbește, l-a satisfăcut așa puternic libertatea încât a murit de fericire.
M-am trezit râzând în hohote. De plâns am plâns suficient.
E timpul să aprindem o lumânare."

de Paula 



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Joseph Farquharson
Titlul: Mrs Farquharson of Finzean
Titlul original: Mrs Farquharson of Finzean
Data : 1871
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Joseph Farquharson (4 mai 1846 - 15 aprilie 1935) a fost pictor scoțian, pictand mai ales peisaje .

Franklin Carmichael - Lumină și umbră

 Acolo unde umbra se ţine-aproape de lumină

Aceasta este plăcerea mea,
aşteptarea şi veghea la marginea drumului,
acolo unde umbra se ţine-aproape de lumină
şi unde ploaia calcă pe urmele verii.

Mesageri – cu veşti despre neştiute ceruri –
mă întâmpină şi-apoi gonesc de-a lungul şleaului.
Inima mea se bucură-n sinea ei,
iar adierea acstei brizei trecătoare este plăcută.

Din zori până-n amurg stau aici, în faţa uşii mele
şi, dintrodată, ştiu
că va sosi un moment fericit şi că-l voi vedea.

Între timp, zâmbesc şi cânt de unul singur.
Între timp aerul se umple cu parfumul promisiunilor.

de Rabindranath Tagore,



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Franklin Carmichael
Titlul: Lumină și umbră
Titlul original: Light and Shadow
Data :1937
Stilul: Art Nouveau (Modern)
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Franklin Carmichael (4 mai 1890 – 24 octombrie 1945) a fost un pictor canadian.

Rafael García Hispaleto (El Hispaleto) - Jucatorii de carti

 "Fiecare jucător trebuie să accepte cărţile pe care viaţa i le aruncă pe masă. Odată ce cărţile sunt în mâna sa însă, el este cel care trebuie să decidă cum să le joace astfel încât să câştige jocul."

citat de Voltaire



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Rafael García Hispaleto (El Hispaleto)
Titlul: Jucatorii de carti
Titlul original: Jugando a las cartas
Data : 1854
Stilul: Costumbrismo
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea: 40 x 58.5 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Rafael García Hispaleto (El Hispaleto) ( 4 mai 1832 - 25 august 1854 ) pictor spaniol.

François Gérard - Moritz Christian Reichsgraf Von Fries cu soția sa Maria Theresia Josepha

 

Împreună

"Casele noastre plâng la orele când se lasă seara
cărămizile scâncesc înăbuşit
ferestrele sângerează
furtunile noastre inundă oraşele neumblate
zgâlţâie din temelii zilele netrăite

Trupurile noastre vor hrăni cândva un câmp
îl vor paşte caprele
se vor împreuna şi vor umple miriştile de iezi
ei vor hrăni cu sângele lor brazi sau platani
florile şi seminţele lor vor fi purtate de vânt
şi vor rodi în alt pământ
sau vor fi înghiţite de valuri
apa mării se va evapora va deveni nor
care îşi va ninge durerea sau voluptatea
peste ruinele străzilor prin care am trecut

O să fie bine
Vom fi împreună
Ai să vezi

În câteva milioane de ani
Oasele noastre se vor face praf şi din praf pietre de râu
şi se vor rostogoli una spre alta
ca doi îndrăgostiţi
gata să îşi sfâşie trupurile"

de Ilinca Bernea
 

 
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: François Gérard
Titlul: Moritz Christian Reichsgraf Von Fries cu soția sa Maria Theresia Josepha
Titlul original: Moritz Christian Reichsgraf Von Fries Mit Seiner Frau Maria Theresia Josepha
Data : 1805
Stilul: Neoclasicism
Mod de realizare: ulei
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor
François Gérard(4 mai 1770 – 11 ianuarie 1837), pictor istoric si portretist neoclasic francez

Juan de Valdés Leal - Ecce Homo

 Ecce homo

"Eu sunt o-mperechere de straniu
Şi comun,
De aiurări de clopot
Şi frământări de clape -
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,
Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape...

Eu sunt o cadenţare de bine
Şi de rău,
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii...

Eu sunt o-ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De leneşe pavane
Şi repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,
Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proză
Şi de vers,
De crime
Şi idile,
De artă
Şi eres -
În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,
Şi-n vers, voinţa celui din urmă Ne'nţeles!..."

de Ion Minulescu



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Juan de Valdés Leal
Titlul: Ecce Homo
Titlul original: Ecce Homo
Data : 1659
Stilul: Baroque
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea: 56 x 43 cm
Unde se gaseste: Colectie privata

Date despre pictor:
Juan de Valdés Leal (4 mai 1622 - 15 octombrie 1690) a fost un pictor și etcher spaniol de epocă barocă .

Melissa Meyer - Provincetown

 Matca veşniciei

"Matcă a veşniciei
este timpul prezentului
ce-şi imprimă foşnetul

în clipa ce pecetluieşte
întreaga subtila
pătimire a trăitorilor sub
aşternutul silenţios al stelelor.

*
Dar soarele există
şi rumorile bucuriei
vibrând în sânul creaţiei.

Iar clipa care trece
scrijeleşte durata
patimii înnăscute în îmbrăţişări

ce picură din ochii
uluirii atente
a vieţii."

de Francesco Baldassi 



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Melissa Meyer
Titlul: Provincetown
Titlul original: Provincetown
Data : 1973
Stilul: Abstract Expresionism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Melissa Meyer ( 4 mai 1946 - ) pictor american

Emma Anticoli Borza - Mare de nori

 Zbor

Cei care în sfârșit se trezesc
în același loc nicicând nu se mai odihnesc.
Precum lebedele se-nalță
în zbor și-n spate lasă lacul
(zice Buddha)

de Paolo Valesio



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Emma Anticoli Borza
Titlul: Mare de nori
Titlul original: Mare de nori
Data :
Stilul: Realism
Mod de realizare: acrilic pe lemn
Dimensiunea: 30x20 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Emma Anticoli Borza ( )

Thomas Wilmer Dewing - Inainte de rasarit

 Zori

"Suntem ispitiți
(la micul gând eu mă luminam
când mă trezeam),
suntem ispitiți de a ne inventa un zeu -
în gâtlej ori în creier ori în vintre
ori chiar în inimă -
spre a ne convinge că viața omenească
n-ar fi chiar atât de zadarnică.

Însă toate sunt moduri spre a ispiti
să nu auzim vocea unei guri
ce nici n-apucă să se deschidă
și e invadată de pământ
(astfel că sunetul ei
e morbid și cenușiu și coșcovit):
e vocea lui Dumnezeu inevitabilul
a cărui amintire pentru noi

e că viața omenească
e dureros de ciudată."

de Paolo Valesio 



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Thomas Wilmer Dewing
Titlul: Inainte de rasarit
Titlul original: Before Sunrise
Data :1895
Stilul: Tonalism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Thomas Wilmer Dewing(4 mai 1851 – 5 noiembrie 1938) a fost un pictor american

Wojciech Weiss - Portretul lui Ignacy Pienkowski

 Ispita

"Poate-am trăit viața respirând,
zi după zi,
aromele unor zori nu ai mei.
Mă asuprește ispita
disperării:
eu și viața mea,
nicicând nu ne-am întâlnit. Însă pe urmă gândesc:
acești zori cineva i-a trimis;
acești zori cineva
trebuie să-i primească."

de Paolo Valesio



---------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Wojciech Weiss
Titlul: Portrait of Ignacy Pienkowski
Titlul original: Portrait of Ignacy Pienkowski
Data : 1923
Stilul: Expresionism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Wojciech Weiss (n. 4 mai 1875– d. 7 December 1950) a fost un pictor și desenator polonez care a făcut parte din mișcarea Tânăra Polonie