marți, 21 septembrie 2021

Arpad Domokos

 

Oltenii lui Tudor

"Vine-un chiot dinspre munte,
Vine freamăt din păduri -
Tudor domnul vine-n frunte,
Cu mulţimea de panduri!
Iar din Jiu, din apă sfântă,
Iese cântec vitejesc,
Şi cu glas de surle cântă
Tot poporul românesc.

Lasí să-i sune surle-n ţară,
Să-şi adune-olteni destui,
Ţara s-o vedem noi iară
Veselă pe urma lui -
Mândra patrie română
Nu sub braţ de oameni slabi,
Ci voinică şi stăpână
Cum a fost sub Basarabi.

Zboară corbi pe sus, băiete,
Cârduri negre se-nvârtesc,
Şi se zbat de-atâta sete
Şi de foame se izbesc:
N-au s-aştepte-oltenii rugă
Să le dea de hrană-n văi -
Oh, ciocoi, te-ajung în fugă
Toţi răzbunătorii tăi!

Cine vrea părtaş să fie
Dreptului pe-acest pământ
După Tudorin să vie!
Că-i trimis de Domnul sfânt
Să ne scape-acum odată
De ciocoi, căci Dumnezeu
Însuşi s-a pornit să-i bată,
Cum ne bat şi ei mereu.

Ridicaţi, români, Dreptăţii
Steag cu sfântul George-acum
Sfintei Legi şi libertăţii
Faceţi-i odată drum!
Cine nu-i cu voi, să ştie
Că izbit va fi de voi,
De cei straşnici în mânie
Şi din leagăn de eroi.

Domnul Tudor să trăiască!
Sus cu toţii, pui de lei,
Pentru ţara Românească,
Pentru drepturile ei!
A-mbrăcat cămaşa morţii
Domnul Tudor, ca Hristos,
Dar schimba-va pasul sorţii,
Va trânti dranii jos!"

de George Cosbuc
 

 

Arpad Domokos a murit la data de 21 septembrie 2021

Maurizio Cattelan - Mini Me

 Nostalgie

"Mă plimb prin târgul de carte,
de-atâtea cărţi mă ustură spatele.
Când trec pe lângă standurile cu cărţi de medicină mă gândesc
c-a trebui să merg din nou la doctor,
în viaţă totul se plăteşte.
Dacă şi anul ăsta o să ofere cozonac la cărţile de bucate,
o să iau o felie,
viaţa e scurtă, dar dulce, măcar aşa se zice.
Mă tot plimb şi când zăresc un autor intrat în istorie,
strivesc nostalgia ca pe un muc de ţigară
măcar până la anul,
când mă aşteaptă un sentiment de tristeţe profesional
provocat de dorinţa de a retrăi un episod din trecut,
În barul improvizat din apropiere, samsarii literari se îndoapă cu mici
şi îi spală cu valuri de alcool,
că doar şi afacerea cu cărţi îşi are numărul ei de înregistrare în registrul comerţului,
precum şi ordinul de comandă corespunzător.
Când mă trece un fior la gândul că prietenul care m-a sponsorizat
mi-a devenit complet străin,
Micul Prinţ mă bate uşor pe umăr şi îmi şopteşte
că osemintele autorului său au fost găsite recent în ocean,
tu stai în spatele lui în costumul de mire,
naşi ne sunt Ţvetaieva şi Pasternak,
îngerii poartă înscrisul in media res …
Emily Dickinson prinde buchetul, iar Dostoievski aruncă cu orez,
Arabela, care a întârziat la nuntă, ne oferă un inel magic,
îngenunchez şi ţi-l pun pe deget,
îl învârteşti şi ne trezim în epoca elisabetană,
samsarii literari cerşesc o bucată de pâine,
în faţa standului lui Shakespeare e mare aglomeraţie,
iar prinţul zice că după închidere mergem la cină.
Precupeaţa de manuale de psihologie îmi zâmbeşte amabilă,
Probabil, după expresia de pe chipul ei a găsit în mine cititorul ideal:
îmi oferă o carte cu ultimele noutăţi din domeniul gestionării stressului,
deşi, mai mult ca sigur, mă încadrează la schizofrenici.
Refuz amabil, zicând că tocmai a dat peste mine realismul magic.
Şi iar mă apucă nostalgia după secolul XVII.
O rog să-mi dea ceva împotriva depresiei
şi aşa primesc o carte frumos ilustrată, redusă cu 10%,
spatele meu mai poate să aştepte până la anul."

de Aleš Mustar



-----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Maurizio Cattelan
Titlul : Mini Me
Titlul original: Mini Me
Data: 1999
Stilul: Conceptual Art
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Maurizio Cattelan (21 septembrie 1960 - ) artist italian.