duminică, 5 martie 2017

Giovanni Battista Tiepolo - Apollo si Daphne

Apollo si Daphne




Zeul luminii , Apollon cu plete de aur , s-a născut pe insula Delos. Leto , mama lui , prigonită de zeiţa Hera , nu-şi găsea adăpost nicăieri. Urmărită de balaurul Python , trimis de Hera , ea rătăci prin lumea largă şi la urmă se ascunse pe insula Delos , care pe atunci plutea pe valurile mării furtunoase.
Legenda spune că tânărul Apollon , scântâietor ca lumina fulgerului , zbura pe cerul albastru , ţinând lira în mâini şi arcul de argint pe umeri .Mândru şi plin de voioşie , el zbura la mari înălţimi deasupra pământului , ameninţând tot ce era rău , tot ce era zămislit de întuneric. Zeul Apollon – strălucitor şi plin de voie bună – a cunoscut şi amărăciunile , a fost şi el lovit de nenorocire. Aceasta s-a întâmplat după ce l-a răpus pe Python. 
Cum stătea el mândru de isprava făcută lângă trupul monstrului pe care-l doborâse cu săgeţile , văzu alături pe Eros – tânărul zeu al iubirii , care îşi întindea arcul de aur. Râzând Apollon îi zise:
– La ce îţi foloseşte , copile , arma ta înfricoşătoare ? Lasă-mă mai bine pe mine să arunc săgeţile de aur , cele fără greş , cu care am ucis chiar acum pe Python.Nu cumva îţi trece prin minte să te măsori cu mine , care am mare faimă ca aruncător de săgeţi?
Jignit , Eros îi răspunse cu mândrie:
– Săgeţile tale , zeule Apollon , nu dau greş niciodată , ele doboară totul , dar săgeata mea are să-ţi vie şi ţie de hac.
Eros îşi întinse aripile aurii şi , cât ai clipi din ochi , se ridică pe înaltul Parnas. Acolo , scoase din tolbă două săgeţi : pe una , care răneşte inima şi trezeşte dragostea , i-o înfipse în inima lui Apollon , iar pe a doua , care ucide dragostea , o trimise în inima nimfei Dafne , fiica lui Peneios , zeul unui râu.
Apollon o întâlni într-o zi pe Dafne şi se îndrăgosti de ea. Dar nimfa , cum îl văzu pe Apollon cel cu plete de aur , fugi de el ca vântul, căci săgeata lui Eros , ucigătoare a dragostei , îi străpunsese inima. Zeul alergă pe urmele ei.
– Opreşte-te , frumoasă nimfă , strigă Apollon , de ce fugi de mine ca o biată mioară fugărită de lup? Zbori de parcă ai fi o porumbiţă ce fuge de vulturi. Doar nu-ţi sunt duşman! Priveşte , ţi-ai rănit picioarele în spinii ascuţiţi ai mărăcinişului! Te rog , opreşte-te! Doar nu sunt un păstor muritor de rând , ci Apollon , fiul lui Zeus , stăpânul tunetelor.
Frumoasa Dafne fugea însă tot mai iute. Atunci începu să alerge şi Apollon , de parcă ar fi avut aripi. Se apropie tot mai mult de ea.Î ncă puţin şi o ajunse! Dafne îi simţi răsuflarea. Puterile o părăsiseră şi , istovită , îl chemă în ajutor pe tatăl său , Peneios:
– Tată , scapă-mă! Şi tu , pământ , deschide-te şi înghite-mă! Luaţi-mi înfăţişarea ce am , căci numai suferinţe îmi aduce!
Cum rosti cuvintele acestea , toate părţile trupului îi înţepeniră. O coajă de copac îi acoperi făptura , părul i se prefăcu în frunziş , iar braţele , înălţate spre cer , se schimbaseră în ramuri. Apollon zăbovi îndelung , îndurerat , în faţa laurului ( dafinului ).În cele din urmă zise:
– Fie dar ca numai din verdeaţa ta să fie împletită cununa ce-mi va împodobi fruntea şi numai frunzele tale să fie de azi înainte mândră podoabă a kitharei ( lirei) şi tolbei mele! Frunzele tale să nu se ofilească niciodată şi tu să rămâi de-a pururi verde!
Parcă în semn că-i împărtăşeşte vrerea , laurul îi răspunse lui Apollon foşnind lin din ramuri şi înclinându-şi vârful înverzit.

Apollon este unul dintre cei mai vechi zei ai Greciei. În cultul lui s-au păstrat urme vizibile de totemism. De exemplu , în Arcadia oamenii se închinau lui Apollon înfăţişat în chip de berbec. La început , Apollon era zeul turmelor.Treptat el a devenit zeul luminii. Mai târziu , a început să fie considerat protectorul coloniştilor , al coloniilor greceşti ce se întemeiau , iar apoi ocrotitorul artelor , al poeziei şi al muzicii. În afară de aceasta , Apollon a fost şi zeul care a prezis viitorul. În toată lumea antică se bucura de mare faimă templul lui Apollon din Delfi , în care făcea preziceri Pitia. Bineînţeles că prezicerile erau făcute de preoţi care ştiau bine tot ce se petrece în Grecia şi erau ticluite în aşa fel , încât puteau fi interpretate în mai multe feluri.




--------------------------------------------------------------------------------------------------- -



Pictor: Giovanni Battista Tiepolo
Titlul:  Apollo si Daphne
Titlul original:  Apollo and Daphne
Data: 1743 - 1744
Stilul: Rococo
 Mod de realizare:ulei pe panza
Dimensiunea:  79 x 96 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:


Giovanni Battista Tiepolo, cunoscut şi sub numele Giambattista Tiepolo, (n. 5 martie 1696, Veneţia – d. 27 martie 1770, Madrid) a fost un pictor baroc, tatăl pictorilor Giovanni Domenico Tiepolo şi Lorenzo Tiepolo.Giambattista Tiepolo s-a născut în Veneţia, fiind al şaselea copil al căpitanului de marină Domenico Tiepolo şi al soţiei sale Orsetta. În timp ce numele de familie aparţinea unei clase nobile, tatăl lui Giambattsta n-a pretins o descendenţă nobilă. Viitorul artist a fost botezat în biserica din oraş (S. Pietro di Castello) sub numele de Giovanni Battista, în onoarea naşului lui, un nobil veneţian pe nume Giovanni Battista Dorià. Tatal lui Giovanni Battista a murit la un an după naşterea lui, lăsând-o pe Orsetta într-o situaţie proastă din punct de vedere financiar. Giambattista a fost iniţial elevul lui Greogorio Lazzarini dar în munca lui este influenţat foarte tare de contemporanii mai în vârstă cum ar fi Sebastiano Ricci şi Giovanni Battista Piazzetta. La 19 ani, Tiepolo şi-a terminat prima mare diplomă, Sacrificiul lui Isaac (acum în Academie). A părăsit studioul Lazzarini în 1717 şi a fost acceptat în asociaţia pictorilor “Fraglia”. În 1719, Tiepolo s-a căsătorit cu Maria Cecilia Guardi, sora unor doi pictori veneţieni contemporani Francesco şi Giovanni Antonio Guardi. Împreună cu soţia sa, Tiepolo a avut 9 copii. Patru fiice şi trei fii au supravieţuit copilăriei. Doi dintre fii, Domenico şi Lorenzo, au pictat cu el în calitate de asistenţi şi au realizat o faimă independentă. Al treilea său fiu a devenit preot.Un nobil din oraşul Friulan, din UDINE, Dionisie Delfino, l-a însărcinat pe tânărul Tiepolo cu decorarea în frescă a capelei şi palatului (1726 – 1728). A fost o realizare revoluţionară, folosind tonalităţi deschise inedite şi tehnici aerisite. Integrează maniera de tip Sebastiano Ricci în paolesca. Tiepolo s-a distanţat o singură dată de la chiaroscuro tipic stilului Baroc dar a păstrat grandoarea teatrală a Rubens. Este considerat de către mulţi ca şi un pictor prototip al mişcării decorative italiene Rococo al secolului 18-lea. Prima capodoperă a lui Tiepolo în Veneţia a fost un ciclu de pânze enorme pictate pentru a decora o cameră mare de recepţie a lui Ca’ Dolfin, Veneţia (ca. 1726–1729), picturi ce înfăţişau bătălii antice şi victorii. După 1750, Tiepolo şi-a stabilit cu fermitate o reputaţie de la un capăt la altul al Europei şi însoţit de fiul sau Giandomenico a călătorit la Würzburg fiind solicitat de catre Inaltul Episcop Karl Philipp von Greiffenklau în 1750 unde s-a stabilit timp de 3 ani executând picturi pe tavanul palatului New Residenz. Pictura lui de pe importanta casă a scării este cea mai mare frescă pe tavan din lume (677 mp) şi a fost terminată împreună cu fiii săi Giandomenico şi Lorenzo. Alegoriile lui despre planete şi continente îl înfăţişează pe Apollo, îmbarcându-se pe cursa lui zilnică; zeiţele din jurul lui simbolizează planetele; figurile alegorice de pe coronament reprezintă cele 4 continente, incluzând şi America. În 1753 s-a întors în Veneţia, unde a fost ales Preşedinte al Academiei Padua.În Spania, a întâmpinat gelozia şi asprimea opoziţiei lui Anton Raphael Mengs. Tiepolo a murit în Madrid la 27 Martie, 1770. După moartea sa, s-a ridicat puternic Neoclasicismul iar prăbuşirea post-revoluţionistă a condus spre declinul încet al stilului Tiepolo.

Istoria se repetă cu Ivan Konstantinovich Avazovsky

dor

istoria se repetă în fiecare dimineaţă
cerul străluceşte cu culoarea dorului meu
şi nu spui nimic
cine ştie ce spui ?
ca să marchez timpul ce trece
privesc soarele din oră în oră.


de Ciresaru Dan


--------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Ivan Konstantinovich Aivazovsky
Titlul: vedere spre Tiflis
Titlul original: Вид Тифлиса от Сейд-Абаза
Data: 1868
Stilul: Romantic
Mod de realizare:ulei pe panza
Dimensiunea: 47 x 36 cm
Unde se gaseste: Colectie privata

Date despre pictor:
Ivan Konstantinovich Aivazovsky (29 iulie 1817 – 5 mai 1900) a fost un pictor rus de origine armeana care a trait si pictat in Crimea, cunoscut pentru peisajele marine care constituie mai mult de jumatate din lucrarile sale.
La 31 de ani, Aivazovsky s-a casatorit cu Julia Graves, o guvernatoare englezoaica in St. Petersburg. Au avut patru fiice. Au divortat, iar la varsta de 65 de ani, Aivazovsky s-a casatorit cu Anna Boornazian, o vaduva tanara din Theodosia.
Datorita eforturilor sale, s-a infiintat un port comercial in Feodosiya si s-a facut conexiunea cu reteaua de cai ferate. Aivasovsky a murit in Feodosiya in anul 1900.

Hoinarul deasupra mării de ceață - Caspar David Friedrich

* * *
un om in fata unui infinit
pazindu-i linistea, lasa din el
lasa ganduri sa zboare
si sa se topeasca in apa norilor.
iluzia vietii e vie
timpul s-a uitat pe sine insusi,
iar stancile se leagana.
un om, calatoreste mai departe,
tot mai departe si cauta,
cauta cu ochii inchisi, corabia ingerilor


------------------------------------------------------------------------------------------ -
Aseara m-am intors acasa fara sa fi mancat nimic si mi-am pus simtamintele pe hartie. Am stat toata ziua pe o stanca si am ascultat cantecul pasarilor. Eu singur pe varf. Tot ce ma inconjurat ma facinat. Am urmarit spectacolul ametitor al naturii. M-am unit cu norii si stancile.
Pentru dialogul meu cu natura am avut nevoie de singuratate.
La ce gandeste si vede misteriosul calator?
Spiritualitate pura?
Realitatea existentei fizice, trupesti?




--------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Caspar David Friedrich
Titlul: Hoinarul deasupra mării de ceață
Titlul original: Der Wanderer über dem Nebelmeer
Data: 1818; Germania
Stilul: Romantic
Mod de realizare:ulei pe panza
Dimensiunea: 74.8 x 94.8 cm
Unde se gaseste: Kunsthalle Hamburg, Hamburg, Germania

Date despre pictor:

Caspar David Friedrich (n. 5 septembrie 1774, Greifswald - d. 7 mai 1840, Dresda) a fost un pictor și desenator german, unul din cei mai importanți reprezentanți ai romantismului german în perioada sa timpurie.
Caspar David Friedrich s-a născut la 5 septembrie 1774 în Greifswald, un mic oraș din Pomerania de pe coasta Mării Baltice, locuit mai ales de marinari și pescari.
În 1790, după încercări în domeniul literaturii, Caspar începe să studieze desenul. Frecventează timp de patru ani cursurile profesorului Johann Quistrop, arhitect, pictor și gravor deopotrivă. Quistrop îl îndeamnă să ia ca model pentru desenele sale reproducerile după operele marilor maeștri, și îi pune la dispoziție propria sa colecție de tablouri și gravuri. În același timp îl sfătuiește să deseneze după natură. Natura va fi principala sursă de inspirație a primelor sale lucrări.