joi, 13 iulie 2017

Elmer Nelson Bischoff - două figuri pe malul mării



Asfinţit violet

Am vrut să pictez lacrimi de soare
În fire de nisip să le-ascund strălucirea,
Să tremur sub pietre alături de ele,
Să orbesc Pamântul cu întunericul
Din care s-a născut lumina.
Am vrut să-mi definesc idealul cu ele
Să zbor pe aripi de poezie,
Să mor in tristeţea unei toamne târzie
În care Soarele va şterge în
Asfinţit ultima urmă de zâmbet
Pictată-n violet.

de Georgiana Corina SANDU



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Elmer Nelson Bischoff
Titlul: două figuri pe malul mării
Titlul original: Two Figures at the Seashore
Data: 1957
Stilul: expresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Elmer Nelson Bischoff (9 iulie 1916 - 2 martie 1991) a fost un artist vizual în zona San Francisco Bay Area . Bischoff, alături de Richard Diebenkorn și David Park , a făcut parte din generația de artiști post- cel de-al doilea război mondial , care au început ca pictori abstracți și și-au găsit drumul spre arta figurativă.

Paul Jenkins - Dakota Ridge


ANIVERSAREA PICTORULUI PAUL JENKINS

Autopsie sufletului


Azi,
nu sunt în apele mele,
nici voce de sirenă nu mai am.
mă duc să-mi fac autopsia
să văd de mi-ai umblat prin suflet
încălţat cu gând rău.
străinule,
de voi fi pe moarte,
probabil voi fi tristă
nu ţi-am arătat nopţile trecute
cum e nisipul sub tălpile goale.
deja, privirea nu te mai cuprinde,
totul seamănă a pământ.
ai vrea să zâmbeşti tu pentru mine
în seara asta,
străinule?

de Raluca Pavel



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Paul Jenkins
Titlul: Dakota Ridge
Titlul original: Dakota Ridge
Data: 1958
Stilul: Expresionism abstract
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Paul Jenkins (12 iulie 1923 - 9 iunie 2012) a fost un pictor american abstract expresionist .

Boris Grigoriev - în Paris la o cafea


* * *

în fiecare dimineață
te aștept la paris la o cafea
din apă de sena
îndulcită doar de buzele mele
probabil îți este teamă
de nu ai ajuns nici astăzi


(cav)


----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Boris Grigoriev
Titlul: în Paris la o cafea
Titlul original:
Data: 1914
Stilul: expresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Boris Grigoriev (11 iulie 1886 – 7 februarie 1939), pictor si grafician rus.

Grigoriev s-a nascut in Rybinsk si a studiat la Scoala de Arta Stroganov din 1903 pana in 1907.Grigoriev si-a continuat studiile la Academia Imperiala de arte din Saint Petersburg cu Aleksandr Kiselyov, Dmitry Kardovsky si Abram Arkhipov intre 1907 si 1912. a inceput sa-si expuna lucrarile in 1909 ca membru al grupului Uniunea Impresionistilor si a devenit membru al miscarii World of Art in 1913. In acelasi timp a fost interesat de literatura, scriind novela Raze tinere.
Grigoriev a trait o perioada in Paris, unde a urmat Académie de la Grande Chaumière.In Paris a fost foarte influentat de Paul Cézanne.
Grigoriev a fost interesat si de viata la tara, astfel a creat o serie de picturi si lucrari grafice care descriu saracia si forta taranimii ruse si viata la tara (Raseja, in rusa: Расея).

Grigoriev a murit in Cagnes-sur-Mer in 1939.

André Lhote - L'escale


ANIVERSAREA PICTORULUI ANDRE LHOTE

* * *

mi-ai rămas datoare cu un zbor
sau poate cu un gest mărunt
cu o îmbrățișare
cu un zâmbet
care oricum
mi se va părea prea târziu

(cav)



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: André Lhote
Titlul:L'escale
Titlul original: L'escale
Data: 1913
Stilul: Cubism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
André Lhote (n. 5 iulie 1885 — d. 1962) a fost un pictor, sculptor, scriitor și pedagog francez, reprezentant de marcă al cubismului.

Erin Hanson - Nuferi - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI ERIN HANSON

* * *

în lacul albastru cu iubiri brodat
nuferii au ferecat în taină amintirea
iar eu pipăi valurile ca să-ți culeg privirea


(cav)

----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Erin Hanson
Titlul: Nuferi
Titlul original:
Data: 2016
Stilul: expresionism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Erin Hanson (născută în 13.07.1981) este un pictor peisagistic contemporan american din San Diego.

Rembrandt Harmenszoon van Rijn - Artemisia


ANIVERSAREA PICTORULUI REMBRANDT HARMENSZOON VAN RIJN

* * *

artemisia de când scrii poezii
răsăritul soarelui arată altfel și
pisicile negre
pisicile albe
nu mai torc aceeași melodie

(cav)


----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Rembrandt Harmenszoon van Rijn
Titlul: Artemisia
Titlul original: Artemisia
Data: 1634
Stilul: Baroque
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea: 142 x 152 cm
Unde se gaseste: Museo del Prado, Madrid, Spania

Date despre pictor:
Rembrandt Harmenszoon van Rijn (15 iulie 1606, Leiden – 4 octombrie 1669, Amsterdam), pictor olandez din secolul al XVII-lea, considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, celebru şi pentru desenele şi gravurile sale. A trăit în epoca ce s-a numit vârsta de aur olandeză, timp în care cultura, ştiinţa, comerţul şi influenţa politică a Olandei au atins apogeul. Rembrandt este autorul a 600 picturi, 300 gravuri şi peste 2000 desene. Maestru al tehnicei de clar-obscur, Rembrandt a fost „singurul pictor care şi-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenuşa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis” (Élie Faure).

Rembrandt a fost fiul morarului Harmen Gerritzoon van Rijn şi al Corneliei Willemsdochter van Zuitbroeck. Dintre toţi fraţii săi, el este singurul care învaţă să scrie şi să citească într-o şcoală latină; în 1620 se înscrie la universitatea din Leiden, dar rămâne acolo doar câteva luni, fiindcă vrea să devină pictor. Tânărul Rembrandt îşi începe studiile de pictură în atelierul lui Jacob van Swanenburgh .Timp de trei ani învaţă aici tehnica picturii. Pânzele lui – uneori copii ale lucrărilor altor maeştri – îi atestă deosebitul talent, ceea ce determină pe părinţii săi să-l trimită în anul 1624 la Amsterdam, unde se perfecţionează în atelierul lui Pieterzoon Lastman, care călătorise în Italia şi era influenţat de Michelangelo Merisi zis Caravaggio. Deşi studiază la el numai şase luni, Rembrandt preia de la Lastman stilul narativ şi modul de reprezentare a stărilor sufleteşti la figurile înfăţişate. Însă înainte de orice, descoperă tehnica clar-obscurului.

Rembrandt părăseşte Amsterdamul pentru a-şi deschide la Leiden un atelier propriu.. I se alătură Jan Lievens, un talentat pictor, și el elev al lui Lastman.

Rembrandt se stabilește la Amsterdam în 1633. Grație renumelui său artistic, negustorul de artă Hendryck van Uylenburg îi propune să-și deschidă un atelier la el. Prin intermediul acestuia, Rembrandt obține o primă comandă importantă, Lecția de anatomie a doctorului Tulp. Tabloul este o lucrare de maestru și Rembrandt pătrunde în cercul marilor pictori olandezi. Comenzile se succed continuu, în special din partea familiilor bogate din Amsterdam, care îi comandă portrete. În 1634, stathouder-ul Henric Frederic îi comandă, prin intermediul lui Huygens, tabloul intitulat Patimile Domnului.
În 1634 se căsătorește cu Saskia van Uylenburgh, verișoara negustorului de artă. Prin căsătorie, Rembrandt pătrunde în cercurile marei burghezii din Amsterdam, Saskia, fiică a primarului, îi aduce și o zestre de 40.000 de florini. Tânăra pereche se stabilește în cartierul elegant, cumpără o casă mare pe Breestraat, Rembrandt își instalează atelierul la etajul al doilea al noii lor case. Clădirea se află în vecinătatea cartierului evreiesc, într-o zonă a orașului Amsterdam pulsând de viață, ceea ce a influențat paleta de culori a maestrului.

Soții Rembrandt sunt extrem de afectați de moartea primilor trei copii ai lor. În 1641 se naște Titus. Copilul se bucură de o bună sănătate, în schimb cea a Saskiei se deteriorează. Se îmbolnăvește de tuberculoză și moare la 14 iunie 1642. Între timp, Rembrandt care tocmai termină tabloul intitulat Rondul de noapte, ajunge în culmea gloriei. Succesele sale în pictură sunt întunecate însă de moartea femeii iubite, pe care a eternizat-o de atâtea ori în tablourile sale.
Rămas văduv, Rembrandt angajează o educatoare pentru fiul său, Titus. În 1646, această sarcină va fi luată de Hendrickje Stoffels, care îndeplinește un rol dublu, acela de educatoare și de ibovnică. Pictorul este din nou foarte îndrăgostit, trăiesc ca soț și soție, dar nu se căsătoresc oficial. Justiția ecleziastică îi acuză de imoralitate, citându-i în proces. Încălcând normele legale în vigoare în Olanda secolului al XVII-lea, Hendrickje mai trăiește nouă ani alături de artistul tot mai bătrân și mai izolat de lume. Creditorii îl urmăresc tot mai insistent, relațiile artistului cu beneficiarii se deteriorează și ele. În 1656 Rembrandt este ruinat. Colecția sa de artă este scoasă la licitație și vândută, operele îi sunt împrăștiate. Cu toate acestea își continuă munca de creație. Din această ultimă perioadă datează Sindicii postăvarilor 1662, o serie de autoportrete, Logodnica evreică 1665. Hendickje moare în 1663. De acum încolo Titus se îngrijește de părintele său, dar și el moare în 1668, cu un an înainte de sfârșitul tatălui său.
Rembrandt se stinge din viață la 14 octombrie 1669 într-o casă mică din cartierul Rozengracht. Este înmormântat în Westerkerk, într-un mormânt nemarcat.

Jean Messagier - Vous-etes vous jamais laisse glisser le long d'une pente - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI JEAN MESSAGIER


Aripile

Nu-mi pune aripi! – am strigat
spre îngerul ce mă ţinea
când îmi vâra aripi cu sila
şi-n umeri mi le îndesa.Nu vreau!
Dar el, cu o răbdare
pe care numai îngerii o au
Nu mă lăsa, deşi din ele,
Spuneam că nu ştiu cum să dau…N-auzi?? – strigam.
Tocmai cu mine?
Nu fi aşa ne-ndurător!
Nu le strica, le pui zadarnic.
Eu niciodata n-am să zbor!

Eşti surd?? l-am zguduit lovindu-l.
Dar el tot mai aprins lucra.
Ştia că voi avea nevoie
Ştia c-odata voi zbura!…

de Virgil Carianopol

----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Jean Messagier
Titlul:Vous-etes vous jamais laisse glisser le long d'une pente
Titlul original: Vous-etes vous jamais laisse glisser le long d'une pente
Data: 1974
Stilul: Lirica abstracta
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Jean Messagier (Paris, 13 iulie 1920 - Montbéliard, 10 septembrie 1999) a fost pictor, sculptor, printmaker și poet francez.

Félicien Rops - Rândul


ANIVERSAREA PICTORULUI FELICIEN ROPS

Moda, moda

Mai intii crezusem ca este in doliu,
mergeam privind in pamint si i-am vazut pantofii negri, mici, de lac,
apoi am ridicat privirea -
ciorapi negri, fusta neagra, bluza neagra.
Se indrepta grabita spre mine, era foarte tinara
si purta o palarie roz.
Ea nu era in doliu, ea era foarte moderna.
cred ca o anumita neglijenta vestimentara poate da o nota de distinctie - dar fiinta
ei interioara este imbracata ca un clovn, un costum jumatate alb jumatate negru (in
partea stinga negru), mai avea desenata pe obraz, cu fard, o lacrima, la circ se ride,
dar cum sa rizi de o lacrima?
Contrastul culorilor (alb-negru, roz-negru, galben-
negru). neasteptat, este fatal pentru unii ochi neobisnuiti cu. violenta gesturilor
potrivnice, o, miresele, filosofii gimnasti, maoistii, soldatii
Daca si-ar fi scos palaria si ar fi asezat-o in cuier -
atunci ar fi fost in doliu.
Apoi si-ar fi pus-o cocheta pe cap si ar fi fost iarasi foarte moderna.
Daca ar fi repetat miscarea aceasta de mai multe ori
putea fi, in zece minute, de zece ori indoliata si de zece ori foarte moderna.
Mi-as fi dorit atunci, in strada, sa apara dupa colt o banda de derbedei,
sa-i smulga de pe cap palaria si s-o arunce, rizindu-si de ea, de la unul la altul,
apoi sa mi-o paseze mie.

de Justin Panta




----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Félicien Rops
Titlul: Rândul
Titlul original:
Data: 1874
Stilul: Simbolism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:



Date despre pictor:
Félicien Rops (7 iulie 1833 – 23 august 1898) a fost un pictor si gravor belgian .

Rops s-a nascut in Namur si a studiat la Universitatea din Bruxelles. Rops desena mai mult decat picta in ulei; si-a castigat faima de caricaturist, la inceput.
Rops l-a cunoscut pe Charles Baudelaire in 1864, iar Baudelaire i-a facut o puternica impresie care a durat pana la sfaristul vietii sale. Rops a ilustrat cateva din lucrarile lui Baudelaire, „Les Épaves”, o selectie de poeme din „Les Fleurs du mal” care au fost cenzurate in Franta, iar prin urmare au fost publicate in Belgia.

Rops a fost asociat miscarii literare simbolism si decadenta.
Ca si lucrarile autorilor a caror poezii le ilustra, opera lui tindea sa amestece sexul, moartea si imagini satanice.

Artemisia Gentileschi - Danae


ANIVERSAREA PICTORULUI ARTEMISIA GENTILESCHI

Danae

Legenda greacă povestea de-o fată
de crai din Argos, într-un turn închisă.
Să n-o atingă dragostea , fu scrisă,
şi-n bronz, şi-n pietre, soarta ei săpată.

Dar zeul luă aminte la proscrisă.
Prin ziduri tari, prin poarta ferecată,
trecea, prinzîndu-l, forţa-ntunecată,
lumina ei de ambră şi caisă.

Şi, vrînd pe ea, năprasnic s-o cunoască,
se prefăcu în ploaie grea de aur,
şi potopi sihastra ei cămară.

Din patimi, rădăcini crescură – plaur –,
pe care veac de veac o să plutească
făptura ei, ca miezu-adînc de vară.

de Maria Bănuș
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Artemisia Gentileschi
Titlul: Danae
Titlul original: Danae
Data: 1612
Stilul: Baroque
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Saint Louis Art Museum, St. Louis, MO, US

Date despre pictor:
Artemisia Gentileschi (născută la 8 iulie 1593 la Roma, decedată la Neapole către 1652) este o pictoriţă italiană apartinând barocului timpuriu, fiind puternic influenţată de Caravaggio.

A fost fiica pictorului Orazio Gentileschi de la care a preluat rigoarea desenului, adăugându-i un puternic accent dramatic inspirat de opera lui Caravaggio.

Considerată astăzi ca unul dintre primii pictori ai stilului baroc, s-a impus prin arta sa într-o epocă când femeile pictor nu erau uşor acceptate. Este de asemenea prima femeie care a pictat teme istorice şi religioase într-o epoca când acestea erau socotite ca fiind străine spiritului feminin, fiind si prima pictorita care a devenit membra a Accademia di Arte del Disegno din Florence.

Pierre-Auguste Renoir - Dance at Moulin de la Galette


Paharul

In calatoriile ei nu si-a dat seama de tradarea pamintului:
un strat gros de noroi se lipeste de talpi,
dindu-ne iluzia ca sintem mai inalti, mai distinsi. O caut sa-i explic, sint asemenea omului negru
cautind o palarie neagra intr-o camera neagra; ajung cu trenul de noapte
paharul, deci.
Venisem la tine la ora stiuta, nu m-a surprins usa deschisa, asta se
mai intimplase.
Dar toata mobila fusese mutata, camera pustie.
Peretii goi, doar in
colt etajera, am tras sertarul: mai ramasesera citeva scrisori.
M-am indreptat spre
Jbaie si am baut fulgerator citeva pahare cu apa.
Eram, fireste, foarte emotionat.
Am mai stat citeva minute, inmarmurit de surpriza si am plecat.
Doar mai tirziu am realizat misterul paharului din baie: era singurul obiect pe care nu-l luasesi cu tine, ca si cum ai predestinat totul, uitindu-l pe chiuveta; ma astepta, paharul, sa
ma folosesc de el in acele momente intense.
Am revenit peste citeva zile, vroiam
sa-l pastrez, nu l-am gasit; s-a facut nevazut
in statia terminus - nu cobor nici acolo.
Ceilalti pasageri ma privesc nedumeriti
O gasesc la restaurantul de la marginea marelui oras,
era si el acolo
ma retrag intr-un colt si-i privesc pe toti:
au terminat sandvisurile si se inghesuie sa infulece altele.
Luasem hotarirea sa nu te mai mint}
dar ce puteam pune in locul minciunilor mele?
Acum, la masa de pe terasa, el vroia sa para amuzant,
de fapt era foarte trist,
in timp ce i-am turnat doua degete de alcool
(nici un strop mai mult, hotarisem) • .
l-am intrebat (eram aplecat peste paharul-Jui,
alesesem deliberat momentul acesta, nu ne puteam privi in fata),
Acum ce ai de gind?
intrebarea l-a luat prin surprindere,
ca sa umple cu un gest tacerea
a dat pe git tot continutul paharului

de Justin Panta

----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Pierre-Auguste Renoir
Titlul: Dance at Moulin de la Galette
Titlul original: Dance at Moulin de la Galette
Data: 1876
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Musée d'Orsay, Paris, France

Date despre pictor:
Pierre-Auguste Renoir s-a născut la 25 februarie 1841 în Limoges. Tatăl său a fost croitor. Copilăria şi-a petrecut-o în Paris, într-un cartier apropiat de palatul Louvre. La 13 ani lucrează deja ca pictor de porţelanuri, mai târziu pictează evantaie şi jaluzele, reuşind să strângă o sumă de bani pentru a putea studia pictura.
Denumit pe drept „pictorul bucuriilor vieţii”, Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenţii.
„Cred că n-a trecut nici o zi în viaţa mea în care să nu fi pictat” – mărturiseşte artistul cu puţin înainte de a muri. Se stinge din viaţă la 2 decembrie 1919.