vineri, 7 iulie 2017

Ju Duoqi - „Naşterea de ridichi”, replica celebrei „Naşterea lui Venus” de Sandro Botticelli

Ploaie pe Venus

uşor, i se prelinge lacrima pe obraz
un obraz palid care nu cunoaşte culoarea,
ajunge până la gura, o gură strânsă într-un mod bizar,
de unde vorbele dure ies fără jenă şi prea multă reţinere.

acest tablou îţi întunecă privirea
şi îţi amorteşte gândirea

nu o poţi ajuta
pe fata cu ochii cenuşii
să îşi revină

ea nu poate fi salvată.

în curând culorile ei
vor dispărea,
ploaia ce curge peste ea
va avea grijă de asta.

de Victoria Pepa

 


 --------------------------------------------------------------------------------
Autor: Ju Duoqi
Titlul: „Naşterea de ridichi”, replica celebrei „Naşterea lui Venus” de Sandro Botticelli
Artista chineză Ju Duoqi creează imagini cu ajutorul legumelor. Reproduce picturi celebre, folosind varză, ceapă, ardei, cartofi, roșii și alte legume, iar apoi fotografiază rezultatul muncii ei. Unele legume sunt în prealabil tratate, fierte, uscate sau prăjite, pentru a obține diverse nuanțe și materialități. Ultimele legume care ajung pe tablou sunt cele mai perisabile.

Ju Duoqi s-a născut în 1975 în Chongqing, a absolvit Institutul de Arte Plastice Sichuan. A lucrat ca designer de site-uri şi jocuri pe calculator. Ideea de a crea picturi din legume i-a venit în vara anului 2006, atunci când făcea ornamente din boabe de mazăre. De atunci, ea creează două toblouri pe lună, pe care le vinde de la $ 1000 la $ 2000.

La expoziţiile ei pot fi văzute „Libertatea conducând legume pe baricade” (varianta celebrei picturi a lui Eugene Delacroix), „Conopidă Monroe” (versiunea portertului pop a lui Andy Warhol) şi alte reproduceri legumicole după Gustav Klimt, Edvard Munch, Leonardo da Vinci, Van Gogh.

Potrivit lui Ju Duoqi, selecţia legumelor pentru tablouri ține de subiectul acestuia. Deci, pentru „Castraveţi pe Volga”, replică după Ilya Repin („Barcagii pe Volga”), artista a folosit un sos de castravete amar care, susține ea, armonizează cu transpirația barcagiilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu