joi, 15 iunie 2017

Ernst Ludwig Kirchner - Femei la cafea

* * *

dimineața la o masă rotundă
trei femei stau la taifas
despre secretele
dintr-o ceașcă goală de cafea


(cav)


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Ernst Ludwig Kirchner
Titlul: Femei la cafea
Titlul original:
Data : 1907
Stilul: Expresionism
Mod de realizare: Ulei pe pînză
Dimensiunea: 114 x 117 cm
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Ernst Ludwig Kirchner (6 mai 1880 – 15 iunie 1938), pictor si ilustrator expresionist german, unul dintre fondatorii grupului artistic Die Brücke sau „The Bridge”, grup cheie care a dus la infiintarea Expresionismului in arta secolului XX.A participat ca voluntar in armata in timpul Primului Razboi Mondial, dar dupa putin timp a fost nevoit sa renunte. In 1933, lucrarile sale au fost categorisite de catre nazisti ca fiind arta „degenerata”, iar in 1937 peste 600 dintre lucrarile lui au fost vandute sau distruse. In 1938 s-a sinucis.

Andrzej Wróblewski - Coadă - aniversare



* * *

oameni necunoscuți călare
pe un șir de scaune mute
duc gândurile mai departe
într-o singură direcție


(cav)


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Andrzej Wróblewski
Titlul: Coadă
Titlul original: Kolejka Trwa
Data : 1956
Stilul: Expresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Andrzej Wróblewski (15 iunie 1927 - 23 martie 1957) a fost un pictor francez polonez care a murit într-un accident de alpinism în 1957, când avea doar 29 de ani. Este recunoscut de mulți drept unul dintre cei mai proeminenți artiști ai Poloniei în epoca timpurie a celui de-al doilea război mondial , Creând o abordare distinct individualistă a artei reprezentative .

Nicolas Poussin - Dans și muzică în timp - aniversare

Plîns și rîs

Duel iscară-n preţ şi frumuseţe
mari, ochii de pe chip şi gura mică.
– E-n noi o rază – ochii prind să zică –
Ce diamantele le sfarmă-n mii de feţe.
Ci gura-apoi: – Eu, rare, cern dulceţe
din vorbe şi săruturi, ploi adică.
Dar ochii plânşi: – Din noi de-asemeni pică
belşug oriental de perle creţe.
Cum râse gura şi deodată trase
uşi de rubin tăiat în două parcă,
poftind la râset stele vaporoase:
– Amor, fii jude: chipul cel de marcă
unde găseşte perle mai frumoase
în lacrimi ori în râsul ce mă-ncearcă.


de Giambattista Marino


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Nicolas Poussin
Titlul: Dans și muzică în timp
Titlul original: Danse à la musique du Temps
Data : 1634
Stilul: Clasicism
Mod de realizare:
Dimensiunea: 104 x 82.5 cm
Unde se gaseste: Wallace Collection, London, UK
Date despre pictor:
Nicolas Poussin (15 iunie, 1594 în Les Andelys, Normandia – 19 noiembrie, 1665 în Roma ) a fost un pictor francez din perioada clasicismului baroc.Poussin s-a născut într-o familie modestă, a unui fost soldat din armata regală franceză. A învăţat pictura între anii 1612 – 1621 în Rouen şi Paris. Primele impulsuri în domeniul picturii le are deja în şcoala din Fontainebleau. Prima lucrare a lui mai importantă este realizată în palatul „Palais du Luxembourg” din Paris, unde a pictat împreună cu „Philippe de Champaigne ”. In Paris Nicolas Poussin va cunoaşte pe poetul Marino, care-l va iniţia în mitologia greacă şi romană, el va ilustra mai târziu prin schiţe epopea lui Marino despre Venus şi Adonis.Ajunge în Roma în anul 1624, unde Marină îl va recomanda cardinalului „Giulio Sacchetti” şi lui „Francesco Barberini” nepotul papei Urban VIII. In Roma va cunoaşte pe pictorii Jacques Stella, Joachim Sandrart şi Claude Lorrain. In anul 1630 se va căsători cu Anne Marie Dughet, fica unui bucătar francez din Roma.
Ca o recunoaştere târzie a meritelor sale în 1665 Ludovic al XIV-lea al Franţei îl numeşte primul pictor al Franţei. Poussin moare la 19 noiembrie 1665 fiind înmormântat la biserica San Lorenzo din Lucina.

Paolo Uccello - Portret de femeie - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI PAOLO UCCELLO

* * *

învăț să privesc înainte
în spate au început de mult să-mi crească aripi
strig de bucurie
și imi răspunde tăcerea


(cav)


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Paolo Uccello
Titlul: Portret de femeie
Titlul original:
Data :
Stilul: gotic, renascentism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Paolo Dono di Pratovecchio zis Uccello (15 iunie 1397, Florenţa – 10 decembrie 1475, Florenţa), pictor italian din perioada timpurie a Renaşterii florentine. Stăpânirea artei perspectivei, care era o mărturie a epocii şi care s-a manifestat în mod deosebit în opera sa, îl situează printre cei mai importanţi pictori renascentişti italieni ai secolului al XV-lea.
Cu toate acestea, stilul lui Uccello este încă îmbibat de arta gotică târzie, încât artistul este considerat ca fiind ultimul reprezentant al acestui stil internaţional în pictura italiană.

Victor Brauner - sat - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI VICTOR BRAUNER

* * *

în casa mea
un miros care mă aruncă înapoi în timp
peste tot
acoperind pereții verzi
obsesile mele
copii gigantice
înrămate


un lan de grîu cu chiparosi de vincent van gogh

impresia unui rasărit de soare a lui monet

caricaturi de goya
în alb negru
pe astea le urăsc cel mai mult

(cav)



----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor:Victor Brauner
Titlul: sat
Titlul original:
Data : 1922
Stilul: Impresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Victor Brauner (15 iunie 1903, Piatra Neamţ – d. 12 martie 1966, Paris) a fost un pictor şi poet suprarealist evreu, originar din România.Victor Brauner a fost fiu al unui fabricant de cherestea din Piatra Neamţ şi frate al folcloristului Harry Brauner, respectiv cumnat (târziu) al folcloristei şi artistei plastice Lena Constante.
Victor Brauner urmează şcoala primară la Viena, unde familia se stabileşte pentru câţiva ani. După revenirea familiei sale în ţară, în 1914, Victor îşi continuă studiile la Şcoala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia.
Frecventează Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1919 – 1921) şi Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroşanu.Vizitează oraşele Fălticeni şi Balcic, şi începe să picteze peisaje „cezanniene”. Apoi, după propria-i mărturisire, trece prin toate fazele: „dadaiste, abstracţioniste, expresioniste”. În 1924, la 26 septembrie, are loc prima sa expoziţie personală, la Bucureşti, la „Galeriile Mozart”. În această perioadă îl întâlneşte pe poetul Ilarie Voronca, cu care va înfiinţa revista 75 HP, în care Victor Brauner publică manifestul „Pictopoezia” şi un articol „Supra-raţionalismul”.