vineri, 30 iunie 2017

Vincent van Gogh - Drum cu chiparoși


Simetrie

Mergeam asa,
Cand deodata in fata mea,
S-au desfacut doua drumuri :
Unul la dreapta,
Si altul la stanga,
Dupa toate regulile simetriei.

Am stat,
Am facut ochii mici,
Mi-am tuguiat buzele,
Am tusit,
Si-am luat-o pe cel din dreapta
(Exact cel care nu trebuia,
Dupa cum s-a dovedit dupa aceea).

Am mers pe el cum am mers,
De prisos sa mai dau amanunte.
Si dupa aceea in fata mea s-au cascat doua
Prapastii :
Una la dreapta
Alta la stanga.
M-am aruncat in cea din stanga,
Fara macar sa clipesc, fara macar sa-mi fac vant,
Gramada cu mine in cea din stanga,
Care, vai, nu era cea captusita cu puf!
Taras, m-am urnit mai departe.
M-am tarat ce m-am tarat,
Si deodata in fata mea
S-au deschis larg doua drumuri.
"V-arat eu voua !" - mi-am zis -
Si-am apucat-o tot pe cel din stanga,
In vrajmasie.
Gresit, foarte gresit, cel din dreapta era
Adevaratul, adevaratul, marele drum, cica.
Si la prima rascruce
M-am daruit cu toata fiinta
Celui din dreapta. Tot asa,
Celalalt trebuia acum, celalalt...
Acum merindea imi e pe sfarsite,
Toiagul din mana mi-a-mbatranit,
Nu mai dau din el muguri,
Sa stau la umbra lor
Cand m-apuca disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scartaie si maraie impotriva-mi,
C-am tinut-o tot intr-o greseala...

Si iata in fata mea iar se casca
Doua ceruri :
Unul in dreapta.
Altul la stanga.

de Marin Sorescu



--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Vincent van Gogh - Drum cu chiparoși
Data: 1890; Saint-rémy-de-provence, Franța
Stilul: Post-Impresionism
Media: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 73 x 92 cm
Rijksmuseum Kröller-Müller, Otterlo, Netherlands

Vincent Willem van Gogh (pronunțat în neerlandeză [vɪnˈsɛnt vɑnˈxɔx], v. AFI, n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) a fost un pictor olandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.

Guy Rose - Fată în gradina Wickford, New England


Vara promisa

Te-as fi iubit cum n-ai mai fost,
Ca un soldat in plin razboi,
Dar uite, ploua fara rost
Iar intre noi.
Ca intr-o gara, nu stiu cum,
Cand unul vine si-altu-i dus,
Si ratacim pe acelasi drum
In sens opus.

Ne rasfoieste timpul, femeie,
Pe un peron vechi de gara,
Tu Iliada, eu Odisee,

Scrise demult, intr-o vara.

Te-as fi iubit ca un pandar
Iesit la drum in calea ta,
Dar zilnic trece si-n zadar
Altcineva.
Suntem si noi ca doua punti
Pe apa unui singur dor,
Dar despartiti de niste munti
Intamplator.

Ca un copil te-as fi iubit,
Ce fura mere din vecini,
Uitand ca totul e pazit
De-un gard cu spini.
Dar vara ce ne-a logodit
Cu brau de flori impurpurat,
Ori a plecat, ori n-a venit
Cu-adevarat.

de Dan Verona

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Guy Rose - Fată în gradina Wickford, New England
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 60.96 x 53.34 cm
Colecţie privată

Guy Orlando Rose (3 martie 1867 to 17 noiembrie 1925) a fost pictor impresionist American sfaristul sec.al of the XIX-lea, inceputul sec. al XX-lea. Guy Orlando Rose nascut its TP3 martie 1867 in San Gabriel, California

Edmund Charles Tarbell - Portret Elanor Hyde Phillips


Dragostea, destin străvechi

Iubita mea din toate câte-au fost
Şi câte vor mai fi de-acum sub soare
Te-am învăţat amarnic pe de rost
Tu cea dintâi şi ultima-ntâmplare
Eu nu ştiu dacă am avut noroc
Iubirea noastră-i fără de regie
Dar zilnic noi avem acelaşi loc
În trenul ce-a pornit spre veşnicie

Dragostea-i destin străvechi
Cu cireşe la urechi
Ne iubeşte dulce-amar
N-are vreme de cântar

Eu nu ştiu dacă-i bine sau e rău
Dar de-am trăi în veacuri separate
Aş cere să mă nasc în veacul tău
Căci fără tine viaţa nu se poate
Şi când visez în noapte uneori
Că te răpeşte o străină zare
Îţi jur pe toate sfintele ninsori
Pedeapsă ca aceasta nu-i mai mare

Iubita mea, cândva, într-adevăr
Într-un târziu neliniştit de vară
Vom fi ca două jumătăţi de măr
Uitate pe o bancă într-o gară
Şi chiar de-ar fi să vină cineva
Să le lipească simplu încă-o dată
Întregul măr din nou va lumina
Căci n-am trişat iubirea niciodată

de Dan Verona


--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Edmund Charles Tarbell - Portret Elanor Hyde Phillips
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 86.36 x 111.76 cm
Colecţie privată

Guy Rose - Dimineaţa * Percy Sledge - When A Man Loves A Woman


Când un bărbat iubește o femeie

Când un bărbat iubește o femeie
Nu-i stă mintea la nimic altceva,
Ar schimba lumea pentru lucrul bun pe care l-a găsit.
Dacă este rea, el nu poate vedea,
Ea nu e în stare să facă rău,
Și și-ar întoarce spatele și celui mai bun prieten, dacă acesta ar umili-o.

Când un bărbat iubește o femeie,
Și-ar cheltui și ultimul bănuț
În încercarea lui de a ține strâns ceea ce îi trebuie.
Ar renunța la tot comfortul
Și-ar dormi afară în ploaie,
Dacă ea ar spune că așa
Trebuie să fie.

Ei bine, bărbatul ăsta te iubește, femeie.
Ți-am dat tot ce am avut,
Încercând să mă țin strâns de dragostea ta nemiloasă
Iubito, te rog nu te purta urât cu mine.

Când un bărbat iubește o femeie,
Adânc în sufletul lui,
Ea îi poate pricinui atâta suferință.
Dacă îl joacă pe degete și-l amăgește,
El e ultimul care află.
Ochii care iubesc, nu văd.

Când un bărbat iubește o femeie,
Nu îi poate face rău cu nimic,
Nu poate îmbrățișa
O altă fată, niciodată.
Da, când un bărbat iubește o femeie
Știu exact ceea ce simte,
Iubito, iubito, tu ești lumea mea.
Când un bărbat iubește o femeie
Știu exact ceea ce simte ...

Artist: Percy Sledge
Album: It Tears Me Up-Best Of 1992
Cântec: When A Man Loves A Woman





---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Guy Rose - Dimineaţa
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 60.96 x 53.34 cm
Colecţie privată

Guy Orlando Rose (3 martie 1867 to 17 noiembrie 1925) a fost pictor impresionist American sfaristul sec.al of the XIX-lea, inceputul sec. al XX-lea. Guy Orlando Rose nascut its TP3 martie 1867 in San Gabriel, California

Gustave Caillebotte - Răsărit


Himera

Merge vestea ca pe-aproape
Prin orient la liziera
Ar fi aparut himera
Calare pe-o dromadera

Unii spun c-ar fi …
De sultan dintr-o sahara
Altii cred ca este insasi
Maica noastra cea fecioara

Unii anunta-n gura mare
Prevestiri de Apocalipsa
Ceasul rau in chip de inger
Iadul imbracat in frac
Altii cred ca sunt vedenii
De profeti cu mintea lipsa
Ca la noi toate acestea
Se intampla veac de veac

Rasaritul e-n zavera
Toti asteapta ca himera
Sa aduca vreo schimbare
Mai marunta sau mai mare
Sa se intample o minune
Toti rasaritenii spera
Si toti vor sa puna mana
Chiar in treacat pe himera

Cei sortiti sa care crucea
Rasaritului in spate
Cand li-i frig, langa himera,
Se-ncalzesc pe saturate

Unii asteapta ca himera
Sa instaureze Raiul,
Altii doar sa nu mai sara
De pe linie tramvaiul.

Orbilor sa dea vedere
Si saracilor avere
Celor neiubiti femeie
Fumatorilor tutun
Hotilor o noapte neagra
Insetatilor o bere
Cersetorilor biserici
Regelui un cal mai bun

Rasaritul e-n zavera
Toti asteapta ca himera
Sa aduca vreo schimbare
Mai marunta sau mai mare
Sa se intample o minune
Toti rasaritenii spera
Si toti vor sa puna mana
Chiar in treacat pe himera

Chiar si eu care vazut-am
Doar minuni ce tin trei zile
In Sud-Estul Europei
O astept cu maini febrile
Sa-ating valul de himera
Si umbra de dromadera
Care calca Rasaritul
Parca-ar saruta o sfera

Sa te aduca langa mine
Caci desi te tin in brate
Nu te mai gasesc acasa
In sanul tau rasaritean
Strang in brate o camasa
Procedand si tu, iubito,
Ca soparlele ce-si lasa
Coada-n mana la dusman

de Dan Verona

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Gustave Caillebotte - Răsărit
Data: 1881
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 125 x 100 cm
Colecţie privată

Gustave Caillebotte (n. 19 august 1848, Paris – d. 21 februarie 1894, Gennevilliers, Hauts-de-Seine) a fost un pictor francez, membru al mișcării impresioniste, deși stilul său era mai apropiat de realism decât a celorlalți impresioniști.