marți, 11 iulie 2017

Charles-Francois Daubigny - Scenă cu râu din Franţa

ANIVERSARE CU IZ DE SPANIA POETICĂ - LUIS DE GONGORA

Sonet 220 (O, element lichid)

O, element lichid, mărire ție,
dulce pârâu de-argint cu unda-nceată,
a cărui apă-n ierburi se dilată
cu pas furiș și zvon de bucurie!
căci ei, care cu foc și frig mă-mbie,
(când se privește-n tine) i-e furată
de pe obraz roșeața, neaua toată
de-Amor, și dusă-n unda străvezie,
să fii ca ea; deci stăpânește calma
ta curgere, cu frâu-n mii de fețe
ce sprintenul cutreier ți-l îndrumă;
căci nu e bine să preia de-avalma
la sânul lui atâta frumusețe
mărețul Rege cu trident de spumă.

de Luis de Gongora

 


-----------------------------------------------------------------------------
Luis de Góngora y Argote (n. 11 iulie 1561, Córdoba, d. 23 mai 1627, Córdoba) a fost un poet și dramaturg aparținând „Secolului de aur” al literaturii spaniole, cel mai de seamă reprezentant al curentului literar cunoscut sub denumirea de „culteranism” (sau chiar „gongorism”, după numele poetului). Operele sale au fost subiectul unor dezbateri între criticii literari încă din timpul vieții poetului.
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Charles-Francois Daubigny
Titlul: Scenă cu râu din Franţa
Titlul original:
Data: 1871; Franţa
Material:Ulei pe pânză
Tehnică: Realism
Dimensiuni:
Deţinător: Kimbell Art Museum, Fort Worth, Texas, USA

Date despre pictor:
Charles-François Daubigny (15 februarie 1817 – 19 februarie 1878) a fost unul dintre pictorii de la Școala de la Barbizon, și este considerat un important precursor al impresionismului.

James McNeill Whistler - Simfonie în gri cu verde, oceanul


ANIVERSARE CU IZ DE SIMFONIE ÎN CULORI - JAMES WHISTLER

Sunt... eşti...

Speranţă sunt... spre tot ce-i bine
Sunt strop şi cad uşor pe tine;
O clipă sunt şi,
mă opresc să-ţi mângâi visul
cu mine...

Îmi eşti ocean şi mă răsfeţi
Cu ochii tăi să râd mă-nveţi
Şi-o fericire să pot păstra cu mine încă
zece vieţi!

de Mariana Eftimie Kabbout

 

------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: James McNeill Whistler
Titlul: Simfonie în gri cu verde, oceanul
Titlul original:
Data: 1866-1872
Material:Ulei pe pânză
Tehnică: Realism
Dimensiuni: 80.7 x 101.9 cm
Deţinător:

Date despre pictor:

James Abbott McNeill Whistler (n. 11 iulie 1834, Lowell, Massachusetts - d. 17 iulie 1903, Londra) a fost un pictor american, naturalizat ulterior în Marea Britanie, cu un stil propriu oscilând între realism, simbolism și impresionism, format la școlile pariziene de pictură. Stilul aparent simplu al artistului, uneori numit tonalism, aduce inovații îndrăznețe în pictură. În vremurile în care realismul, mai apoi impresionismul își bazau procesul de creație pe observarea directă a naturii, Whistler alege alte modalități artistice, mult mai rafinate. Pictura sa relevă orizonturi noi, exotice. Peisajele sale creează impresia că provin dintr-o altă lume, iar portretele lui sondează adâncimile singurătății intime.

luni, 10 iulie 2017

Camille Pissarro - Îndrăgostiți sub sălcii - ANIVERSARE

ANIVERSAREA PICTORULUI CAMILLE PISARRO

* * *

sălcile plângâtoare
de pe malul râului sâmbăta
sunt cele mai frumoase
poartă în ridurile lor
minunatele mele îmbrățișări


(cav)


----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Camille Pissarro
Titlul: Îndrăgostiți sub sălcii
Titlul original: Femme au poêle
Data: 1901
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Colecție privată

Date despre pictor:
Camille Pissarro (10 iulie 1830, Charlotte-Amalie – 13 noiembrie 1903, Paris) a fost un pictor francez care a jucat un rol decisiv în unificarea mişcării impresioniste şi în schimbările ce au avut loc în arta celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, rol recunoscut ca atare cu mult mai târziu decât cel al altor pictori contemporani cu el.
Prin contribuţia pe care a avut-o la formarea artistică a lui PaulCézanne, Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Georges Seurat şi alţii a influenţat, deşi mai puţin remarcat, apariţia picturii moderne din secolul al XX-lea.

Camille Pissarro - L'Hermitage at Pontoise - ANIVERSARE



RĂSĂRIT

Se lasă toamna pe palma ta stângă,
se înserează pe mâna dreaptă,
răsăritul şiroia pe mielul speriat
şi te recunoşteam
după inima lustruită de singurătate;
undeva în estul iernii se năştea o casă,
se plimba iarna printre vocalele
încleiate de melancolie;
întunericul vâsleşte prin poem,
curge sufletul înfrigurat
şi malurile lui despart
oraşul în două;
privirea ta incurabilă se încolăceşte
de gâtul trecătorilor.


de PETRU SCUTELNICU



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Camille Pissarro
Titlul: L'Hermitage at Pontoise
Titlul original: L'Hermitage at Pontoise
Data: 1867
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 200.6 x 151.4 cm
Unde se gaseste: Solomon R. Guggenheim Museum, New York City, NY, U

Date despre pictor:
Camille Pissarro (10 iulie 1830, Charlotte-Amalie – 13 noiembrie 1903, Paris) a fost un pictor francez care a jucat un rol decisiv în unificarea mişcării impresioniste şi în schimbările ce au avut loc în arta celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, rol recunoscut ca atare cu mult mai târziu decât cel al altor pictori contemporani cu el.

Prin contribuţia pe care a avut-o la formarea artistică a lui PaulCézanne, Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Georges Seurat şi alţii a influenţat, deşi mai puţin remarcat, apariţia picturii moderne din secolul al XX-lea.

Camille Pissarro - Marne la Chennevieres


ANIVERSARE CU IZ DE LUMINĂ ŞI CULOARE - CAMILLE PISSARRO

* * *

Vezi fluviul; el e beat şi curge,
pare Calea Lactee pe faţa câmpurilor.
Dintr-un tihnit somn într-un leagăn de nori
dorinţa i-a trezit-o îmbrăţişarea munţilor.
Cântă pietrişul sub pasul său;
faţa-i e limpede şi fără culoare, o oglindă.

Şi e beat şi merge spre nesfârşita mare,
strâin în lume, numai cu însingurarea din el.

Îşi desface primăvara feeriile pe drumul lui,
iasomia se deschide, narcisa şi laleaua;
mândru de farmecele lui, trandafirul îi spune:
O clipă rămâi!
Mugurul surâzând se prinde de pulpana mantiei sale.
Amăgirile fără să le vadă-n gătelile verzi,
străbate fluviul câmpiile şi flancul munţiilor îl sfâşie.

El e beat şi merge spre nesfârşita mare,
străin în lume, numai cu însingurarea din el.
Plin de tumult, trece baraje şi meandre,
faleze şi defileuri şi lanţuri;
ca un torent netezind povârnişuri,
el trece de câmpuri şi pajişti,
de palate şi ziduri de apărare.
Impetuos, nerăbdător, îndurerat, pătimaş,
clipă de clipă îmbrăţişează ce-i nou şi lasă trecutul.
El e beat şi merge spre nesfârşita mare,
străin în lume, numai cu însingurarea din el.

de EQBĀL

 



-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Camille Pissarro
Titlul: Marne la Chennevieres
Titlul original:
Data: 1864
Material:Ulei pe pânză
Tehnică: Realism
Dimensiuni: 91.5 x 145.5 cm
Deţinător: National Galleries of Scotland

Date despre pictor:
Camille Pissarro (n. 10 iulie 1830, Charlotte-Amalie, astăzi în Insulele Virgine Americane - d. 13 noiembrie 1903, Paris) a fost un pictor francez care a jucat un rol decisiv în unificarea mișcării impresioniste și în schimbările ce au avut loc în arta celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, rol recunoscut ca atare cu mult mai târziu decât cel al altor pictori contemporani cu el. Prin contribuția pe care a avut-o la formarea artistică a lui Paul Cézanne, Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Georges Seurat și alții a influențat, deși mai puțin remarcat, apariția picturii moderne din secolul al XX-lea.