ANIVERSAREA PICTORULUI REMBRANDT
Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi, dacă vom muri vreodată, dragostea noastră
va muri nu din pricina nopţii,
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.
----------------------------------------------------------------------------------
Titlul: Doi bărbați bătrâni
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea: 72.3 x 59.5 cm
Unde se gaseste: Colectie privata
Rembrandt Harmenszoon van Rijn (15 iulie 1606, Leiden – 4 octombrie 1669, Amsterdam), pictor olandez din secolul al XVII-lea, considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, celebru şi pentru desenele şi gravurile sale. A trăit în epoca ce s-a numit vârsta de aur olandeză, timp în care cultura, ştiinţa, comerţul şi influenţa politică a Olandei au atins apogeul. Rembrandt este autorul a 600 picturi, 300 gravuri şi peste 2000 desene. Maestru al tehnicei de clar-obscur, Rembrandt a fost „singurul pictor care şi-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenuşa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis” (Élie Faure).
Rembrandt a fost fiul morarului Harmen Gerritzoon van Rijn şi al Corneliei Willemsdochter van Zuitbroeck. Dintre toţi fraţii săi, el este singurul care învaţă să scrie şi să citească într-o şcoală latină; în 1620 se înscrie la universitatea din Leiden, dar rămâne acolo doar câteva luni, fiindcă vrea să devină pictor. Tânărul Rembrandt îşi începe studiile de pictură în atelierul lui Jacob van Swanenburgh .Timp de trei ani învaţă aici tehnica picturii. Pânzele lui – uneori copii ale lucrărilor altor maeştri – îi atestă deosebitul talent, ceea ce determină pe părinţii săi să-l trimită în anul 1624 la Amsterdam, unde se perfecţionează în atelierul lui Pieterzoon Lastman, care călătorise în Italia şi era influenţat de Michelangelo Merisi zis Caravaggio. Deşi studiază la el numai şase luni, Rembrandt preia de la Lastman stilul narativ şi modul de reprezentare a stărilor sufleteşti la figurile înfăţişate. Însă înainte de orice, descoperă tehnica clar-obscurului.
Rembrandt părăseşte Amsterdamul pentru a-şi deschide la Leiden un atelier propriu.. I se alătură Jan Lievens, un talentat pictor, și el elev al lui Lastman.
Rembrandt se stabilește la Amsterdam în 1633. Grație renumelui său artistic, negustorul de artă Hendryck van Uylenburg îi propune să-și deschidă un atelier la el. Prin intermediul acestuia, Rembrandt obține o primă comandă importantă, Lecția de anatomie a doctorului Tulp. Tabloul este o lucrare de maestru și Rembrandt pătrunde în cercul marilor pictori olandezi. Comenzile se succed continuu, în special din partea familiilor bogate din Amsterdam, care îi comandă portrete. În 1634, stathouder-ul Henric Frederic îi comandă, prin intermediul lui Huygens, tabloul intitulat Patimile Domnului.
În 1634 se căsătorește cu Saskia van Uylenburgh, verișoara negustorului de artă. Prin căsătorie, Rembrandt pătrunde în cercurile marei burghezii din Amsterdam, Saskia, fiică a primarului, îi aduce și o zestre de 40.000 de florini. Tânăra pereche se stabilește în cartierul elegant, cumpără o casă mare pe Breestraat, Rembrandt își instalează atelierul la etajul al doilea al noii lor case. Clădirea se află în vecinătatea cartierului evreiesc, într-o zonă a orașului Amsterdam pulsând de viață, ceea ce a influențat paleta de culori a maestrului.
Soții Rembrandt sunt extrem de afectați de moartea primilor trei copii ai lor. În 1641 se naște Titus. Copilul se bucură de o bună sănătate, în schimb cea a Saskiei se deteriorează. Se îmbolnăvește de tuberculoză și moare la 14 iunie 1642. Între timp, Rembrandt care tocmai termină tabloul intitulat Rondul de noapte, ajunge în culmea gloriei. Succesele sale în pictură sunt întunecate însă de moartea femeii iubite, pe care a eternizat-o de atâtea ori în tablourile sale.
Rămas văduv, Rembrandt angajează o educatoare pentru fiul său, Titus. În 1646, această sarcină va fi luată de Hendrickje Stoffels, care îndeplinește un rol dublu, acela de educatoare și de ibovnică. Pictorul este din nou foarte îndrăgostit, trăiesc ca soț și soție, dar nu se căsătoresc oficial. Justiția ecleziastică îi acuză de imoralitate, citându-i în proces. Încălcând normele legale în vigoare în Olanda secolului al XVII-lea, Hendrickje mai trăiește nouă ani alături de artistul tot mai bătrân și mai izolat de lume. Creditorii îl urmăresc tot mai insistent, relațiile artistului cu beneficiarii se deteriorează și ele. În 1656 Rembrandt este ruinat. Colecția sa de artă este scoasă la licitație și vândută, operele îi sunt împrăștiate. Cu toate acestea își continuă munca de creație. Din această ultimă perioadă datează Sindicii postăvarilor 1662, o serie de autoportrete, Logodnica evreică 1665. Hendickje moare în 1663. De acum încolo Titus se îngrijește de părintele său, dar și el moare în 1668, cu un an înainte de sfârșitul tatălui său.
Rembrandt se stinge din viață la 14 octombrie 1669 într-o casă mică din cartierul Rozengracht. Este înmormântat în Westerkerk, într-un mormânt nemarcat.
