joi, 20 iulie 2017

Călin Alupi - Casă cu flori vara - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI CĂLIN ALUPI


Vara

Cununi de roze roşii primăvara
A prins în părul arzătoarei veri.
În crânguri, teii scapără ca para
Clintiţi de adieri.

Ciorchinii galbeni, cu mireasmă-aleasă
Îmbie-n vii pe mândrele din sat.
Foşneşte lanul retezat de coasă,
Ca valul zbuciumat.

Par apele, în razele amiezii,
Fluide lunecări de aur rar.
Iar oile şi vitele cirezii
Alerargă sub umbrar.

Vulturii iuţi şi negrii corbi îşi lasă
Aripa-n jos: coboară din tării.
Belşugul soarbe seva răcoroasă -
Izvor de bucurii.


de Gavril Derjavin



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor:Călin Alupi
Titlul:Casă cu flori vara
Titlul original:
Data:
Stilul: impresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Călin Alupi (20 iulie 1906, Vancicăuţi – 19 septembrie 1988, Iaşi). Fiu de ţărani săraci din Basarabia, Călin Alupi va păstra din copilăria şi adolescenţa sa o dragoste profundă pentru natură şi un ataşament particular pentru oamenii şi lucrurile simple, care vor marca întreaga sa operă.

Cu toate că nimic nu-l predestina picturei, vocaţia lui se manifestă spontan la 13 ani, când intră la Şcoala normală din Şendriceni. Profesorul său Nicolae Popovici Lespezi îi descoperi talentul şi-l îndrumă. Intră în 1925 la Academia de Belle Arte din Iaşi, avându-l ca profesor pe Ştefan Dimitrescu, datorită căruia îşi desăvârşeşte bazele în desen.
Cu toate că sărăcia nu-l părăsi niciodată, primii ani sunt marcaţi de o mizerie crudă. Trăieşte în locuinţe salubre şi nu subzistă decât datorită unei slabe burse şi a unui post de custode a Pinacotecei, obţinut prin Ştefan Dimitrescu.
Incepând din 1933, participă la diverse expoziţii de grup şi personale, iar după doi ani este numit profesor suplinitor la Şcoala normală din Şendriceni.
Când Nicolae Tonitza începe pictura schitului Durău, îl ia printre ucenicii săi, alături de Baba şi Cămăruţ.

In 1940, cariera sa promiţătoare este curmată brusc fiind mobilzat şi trimis pe front ; va face tot războiul în linea I în condiţii extreme de supravieţuire, cu sarcina de a desena poziţiile inamice. La armistiţiu, se întoarce de la Odesa (pe jos), cu sechele grave : a contractat un ulcer la stomac şi piatră le rinichi care-l vor împiedica, de acum înainte, să urmeze o carieră continuă (va îndura în total zece operaţii până la moarte). Descoperă cu amărăciune că aproape toate tablourile i-au dispărut, distruse sau furate în timpul războiului.

In 1947, devine profesor la Academia de Belle Arte din Iaşi. Se căsătoreşte cu Sanda Constantinescu Ballif, cu care va avea o fiică în 1950, Antonina Alupi, astăzi pictoriţă şi profesoară de desen la Paris.
In 1954, Belle Artele din Iaşi se desfiinţează ; se stabileşte atunci în Bucureşti cu familia sa. Este profesor la Şcoala medie de arte plastice din Bucureşti, până în 1963, când Institutul pedagogic din Iaşi (fostul Bele Arte) îşi redeschide porţiile, şi se întoarce ca profesor. După ce iese la pensie, în 1968, se întoarce în capitală unde mai stă doisprezece ani. Din 1980, revine definitiv la Iaşi, unde va trăi cu soţia până la sfîrşit.

In decursul vieţii sale, expoziţiile s-au succedat la interval de doi sau trei ani : în România mai ales (Saloanele interregionale de arte plastice din Iaşi, Expoziţiile anuale de grafică din Bucureşti, Expoziţii personale, etc.), dar a participat şi la expoziţii internaţionale (Sofia în 1954, şi Varşovia în 1955), a avut expoziţii personale în Italia (Roma şi Trieste, în 1971) şi Franţa (Paris şi Saint-Germain-en-Laye, în 1979).
Nefiind un cariesrist, nu încercă niciodată să-şi promoveze opera executând comenzi pentru Partid, ceea ce explică faptul că fu ţinut deoparte, el însuşi, de altfel, preocupându-se puţin de reuşita socială.

Desenator remarcabil, tablourile sale se recunosc prin tuşa lor precisă şi virilă. Subiecte adeseori simple, şi totdeauna extrase din realitate, ilustrează o înţelegere în profunzime a naturii umane, a peisajelor româneşti şi a oamenilor umili, de care era apropiat (Moş Androne, 1972).
Picta repede şi avea darul de a comunica emoţia spontană resimţită în contact cu motivul. Este în ziua de astăzi considerat ca unul din cei mai importanţi reprezentanţi al post-impresionismului românesc.

Vilho Henrik Lampi - autoportret

ANIVERSAREA PICTORULUI VILHO HENRIK LAMPI

* * *

sub un copac plin de vise
pipa mă inspiră
diamante de cuvinte
pe la jumătatea poemului
cu lacrimi la colțul ochilor
o cucoană răde de mine

(cav)

 



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Vilho Henrik Lampi
Titlul: Autoportret
Titlul original:
Data: 1928
Stilul: expresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Vilho Henrik Lampi (19 iulie 1898 - 17 martie 1936) a fost un pictor finlandez.

John Randall Bratby - Carnaval la Veneția


ANIVERSAREA PICTORULUI JOHN RANDALL BRATBY

Carnaval

Cea mai mare surpriza,
Cel mai mare soc,
nebunia serii,
punctul culminant
al balului nostru mascat
in care
nimeni
n-a mai cunoscut pe nimeni
a fost acela in care
cineva
a avut ideea geniala
sa aparem cu totii
cu fetele noastre reale.

A trebuit sa ne mascam
din nou
ca sa ne mai putem
recunoaste
si sa ne dam
buna-ziua.

de Adrian Păunescu
 





----------------------------------------------------------------------------------
Pictor:John Randall Bratby
Titlul: Carnaval la Veneția
Titlul original:
Data:
Stilul: expresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
John Randall Bratby RA (19 iulie 1928 - 20 iulie 1992) a fost un pictor englez care a întemeiat stilul realist al artei de bucătărie care a influențat la sfârșitul anilor '50. A făcut portrete ale familiei și ale celebrităților sale. Lucrările sale au fost văzute în televiziune și film. Bratby a fost, de asemenea, un scriitor.

Muntele Everest


ANIVERSARE PE ACOPERIŞUL LUMII CU EDMOND PERCIVAL HILLARY

Să chiuim pe Everest

Veniţi cu noi pe-acoperişul lumii
Să ne înscrim în cartea de recorduri
Cum statele semnează în acorduri
De dragul adevărului şi-al glumii

În glaciale forme ale humii
Să ne luăm frugal gustarea-n corturi
În cel mai greu şi mai frumos din sporturi
Şi pe musteţi cu stratul gros al brumii

Vom scoate poze cu gheţari în spate
Cu fanioane lângă noi, trofee
Şi vă vom scrie lapidar crâmpeie
Cu degetele noastre degerate
Pe care voi cu gusturile snobe
Le veţi citi-n papuci pe lângă sobe

sonet de Ion Untaru




------------------------------------------------------------------------
Sir Edmund Percival Hillary (n. 20 iulie 1919, Auckland — d. 11 ianuarie 2008, Auckland) a fost un alpinist și explorator neozeelandez , cunoscut mai ales pentru că a fost primul om care a ajuns pe vârful muntelui Everest, ca membru al celei de-a noua expediții britanice de cucerire a vârfului, în 1953. Hillary a atins vârful de 8850 m pe 29 mai 1953 la ora 11:30 dimineața (ora locală), urmat imediat de șerpașul Tenzing Norgay.

Sir Edmund a fost singurul neozeelandez care a apărut, în timpul vieții, pe o bancnotă în circulație în țara sa.

Și-a dedicat o mare parte din viață ajutând populația șerpa din Nepal prin organizația non-profit pe care a fondat-o. Prin eforturile sale a reușit să construiască multe școli și spitale în această regiune îndepărtată a munților Himalaya. A declarat că aceasta este cea mai mare realizare a vieții sale.
------------------------------------------------------------------------
Pictor:
Titlul: Muntele Everest
Titlul original: Mount Everest
Data: 29 Martie 2013
Dimensiunea" 60 X 43cm
Stilul: Modern Art Decor
Media: Ulei pe pânză
Locatia:

Max Liebermann - Bancă în grădină


ANIVERSARE CU IZ DE IMPRESIONISM GERMAN - MAX LIBERMANN

Ferice clipa

Ferice clipa unică din viaţă,
Şi loc, şi timp când ochii-ţi m-au ucis,
Ori barem m-au zvârlit într-un abis,
Şi-acolo m-am făcut un sloi de gheaţă.

Ci drept e că trupeasca trăsătură
O am mereu, dar sufletu-mi fugit
Trăieşte-n tine ca-n sălaş iubit,
Şi m-a lăsat azi singur în natură.

Când galeş uneori întorci spre mine
Focoşii ochi, simt cum îmi curge-n vine
Un râu de flăcări ce-mi dă viaţă iar,

Şi moaie frigul care-n sânge-l port;
Dar uşurarea-i slabă şi-n zadar,
Căci fără suflet eu rămân tot mort.

sonet de Pierre de Ronsard
 




-------------------------------------------------------------------------

Pictor: Max Liebermann
Titlul: Bancă în grădină
Titlul original:
Data: 1916
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe pânză
Locatia: Colecţie privată

Date despre pictor:
Max Liebermann (n. 20 iulie 1847 în Berlin – d. 8 februarie 1935) a fost un pictor german de origine evreiască. Fiul unui om de afaceri evreu din Berlin, Liebermann a studiat mai întâi dreptul și filozofia, iar apoi pictura și desenul în 1869 la Weimar, în 1872 la Paris și între 1876-77 în Olanda. Deși a locuit și a lucrat o perioadă în München, s-a întors în cele din urmă în Berlin în 1884 și a lucrat acolo pentru tot restul vieții.

Liebermann a creat picturi având ca subiect persoane din țara sa, din viața sa, care au avut legătură cu activitatea sa. Într-o perioadă mai târzie el a devenit un reprezentant de seamă al curentului din pictură numit "Impresionismul german", împreună cu Lovis Corinth și Max Slevogt. Dar Liebermann a fost și colecționar de artă, fiind bine-înstărit. Colecția sa de tablouri impresioniste franceze era deosebit de valoroasă. El însuși a folosit deseori pentru tablourile sale motive din viața concetățenilor săi, precum și priveliști din grădina sa de la lacul Wannsee. În Berlin el și-a creat o mare faimă și ca maestru portretist.
O pictură din 1879

Între 1899 și 1911 Liebermann a condus curentul artistic "Secesiunea berlineză". Începând din 1920 a fost președintele Academiei prusace de arte. În 1932 a demisionat din această funcție, deoarece sub influența hitleriștilor Academia hotărâse să nu mai expună tablourile pictorilor evrei, iar lui însuși i s-a interzis să mai picteze. Se spune că, atunci când a văzut naziști în marș prin Poara Brandemburgului sărbătorind preluarea puterilor de către Hitler, Liebermann ar fi exclamat "Nu e posibil să mănânc îndeajuns ca să vărs atâta cît aș vrea!" (expresie germană).