joi, 27 iulie 2017

Vasyl Khodakivskyi - Sonata Lunii

Sonata Lunii

Sonata lunii de Beethoven
e înăşi luna coborîtă pe pămînt.
Aşa s-ar crede şi aşa s-ar zice:
luna ce umblă prin păduri,
prin rouă-albastră şi prin flori de crini,
şi-alcătuieşte din lumini
amare şi din dulce vînt
Ofelii, Margarete, Beatrice.

Printre acestea te alegi şi tu,
ca o parte din Sonată
ce încă niciodată
nu a fost cîntată.

de Lucian Blaga
 




-------------------------------------------------------------------------
Pictor: Vasyl Khodakivskyi
Titlul: Sonata Lunii
Date:2008
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:27.6 x 35.4
Unde se găseşte: Colecţie privată

George Pedro - La Jolla Paragliding


Zbor înalt

Locuiesc în cuvânt
Şi zborul e limba pe care o înţeleg cel mai bine.
Aripi colosale întind să cuprind
Zarea albastră a poeziei pământului.
Culeg gând după gând, statuie ridicând unui vers.
Şi ce poate fi mai frumos decât
Imaginea zborului înalt întrupată-n perle de gând!

de Ioana Voicilă Dobre

 


-------------------------------------------------------------------------
Pictor: George Pedro
Titlul: La Jolla Paragliding
Date:2008
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:11 x 14 inch
Unde se găseşte:

Serson - Zbor cu parapanta în Madeira

Băiatul cu parapanta

Între cer şi pământ e el,
paşnic, visător, plin de zel,
este omul cu privirea la cer
care urmăreşte norul cel stingher,
cu privirea mereu aţintită spre zări,
peste culmi, în depărtări,
spre înaltul nesfârşit
al cerului nemărginit,
şi vrea acolo-n paşi de dans
să se mişte în balans,
să fie o dată stăpân
peste muntele bătrân
şi de acolo să privească
albastrul din bolta cerească,
verdele pădurilor de brad
şi pajiştile întinse ce ard
sub căldura binefăcătoare,
şi spicul scăldat în floare;
să se-nalţe ca o zeitate
ce vrea să stăpânească,
să imortalizeze,
să le eternizeze...
Îşi ia avânt, îşi face cruce
şi dă apoi să se ridice,
dus de vântul cel şăgalnic,
pare-n zbor atât de falnic
băiatul cu parapanta,
ce vrea să treacă panta,
să se-nalţe cu vânt de la spate,
iar pământul e tot mai departe...
Îşi face curaj şi vântul l-ajută,
îi dă un imbold şi îl ascultă,
îl duce cât mai sus,
cu capul în nori, cu gândul dus,
cum să-i atingă şi să-i simtă,
cum să-i străpungă,
trecând dincolo de ei
şi mai aproape de zei,
lăsând în urmă pământul,
însoţit doar de vântul
cel darnic şi blând...

Şi întors pe pământ reavăn,
cu ochii calzi, cu mâna rece
peste comoara fără seamăn,
vântul nebuniei trece...

de Elisabeta Gîlcescu

 



-------------------------------------------------------------------------
Pictor: Serson
Titlul: Zbor cu parapanta în Madeira
Date:2008
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:11 x 12 inch
Unde se găseşte:

miercuri, 26 iulie 2017

George Catlin - The White Cloud, Head Chief of the Iowa - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI GEORGE CATLIN

Roberto

Nu știu unde ești
dar mă gândesc mereu la tine

Îmi scald memoria
în lacrimi
și aplec urechea la veștile despre
mitul acesta numit libertate
pentru visul tău
în spatele zăbrelelor
(ce reprezintă el: un tunel, foametea, bezna,
Suspinele, sau?)

Acolo, în liniștea nopții
eu semăn cuvântul
ca o amuletă sacră
și plâng pentru alte
libertăți.



de Teresinka Pereira


----------------------------------------------------------------------------------
Pictor:George Catlin
Titlul: Norul alb
Titlul original: The White Cloud, Head Chief of the Iowa
Data: 1845
Stilul: Realism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
George Catlin (26 iulie 1796 - 23 decembrie 1872) a fost un pictor, autor și călător american care sa specializat în portretele americanilor nativi din Vechiul Occident. Călătorind în America de Vest de cinci ori în anii 1830, Catlin a fost primul om alb care a reprezentat indienii Plains în teritoriul lor nativ

Jankel Adler - Poetul - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI JANEKEL ADLER

Lumina aprinsă

Ziua mor, noaptea mă trezesc în delir
Astfel convieţuiesc cu Doamna Moarte
În aceeaşi cameră, zile, luni şi ani
Şi nicicând nu m-am plictisit printre cărţi.
Aprind lumina, vine Moartea
Îi spun: Aşteaptă să sting lumina!
Ea aşteaptă dincolo de grilaj
Eu uit să sting lumina.
Se supără, pleacă şi o lasă pe mâine…

de KALOSH ÇELIKU



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor:Jankel Adler
Titlul: Poetul
Titlul original:
Data:
Stilul: Cubism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Jankel Adler (nume Jankiel Adler, n. 26 iulie 1895, Tuszyn - d. 25 aprilie 1949) a fost un pictor și gravor de origine poloneză și evreiască. A fost unul dintre artiștii categorisiti de regimul nazist în categoria Artă degenerată[6]. A fost influențat de Pablo Picasso și Fernand Léger. Stilul său este caracterizat de deschiderea față de experimente cu culorile și materialele.