Poemul Arlechin
mi-am închis cuvintele cu niște
lei într-o cușcă
coama lor atinge norii iar zdrențe de silabe li se scurg din gură
sângele roșu se zvârcolește pe podele umplând crăpăturile dintre gratii
carcasa cuvintelor zace neagră
între leșuri de lei albinoși
îmi văd morțile desculțe cum se desprind din mine cu mirosul lor de salcâm înflorit
le stropesc cu apă rece le descânt de lună plină și le rostogolesc spre cer
demonii cuvintelor și-au scuturat portocalii în livadă
nici moartea nu mai este rotundă
doar o cușcă spartă cu lei flămânzi
un om trist ca un arlechin și
mirosul de viață alb
de Angi Cristea
--------------------------
Pictor: Antoine Watteau
Titlul: Arlequin, Pierrot and Scapin
Titlul original: Arlequin, Pierrot and Scapin
Data: 1716
Stilul: Rocco
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găseşte: Musee des Beaux Arts, Moulins, Franta
Date despre pictor:
Jean-Antoine Watteau (n.10 octombrie, 1684, Valenciennes - d. 18 iulie 1721, Nogent-sur-Marne) a fost un pictor francez. Picturile lui Watteau creează o atmosferă ireală, infățișând o fericire intangibilă. Curtea regală și teatrul erau temele predilecte ală artistului. Tehnica utilizată și preferința pentru culorile vii îi constituie un omagiu adus lui Rubens, însă stilul elegant și sensibilitatea lirică aparțin în intregime lui Watteau. Melancolia și sentimentul efemerității transpare întotdeauna în scenele aparent idilice. Watteau joacă un rol fundamental în înnoirea picturii franceze și devine creatorul unui nou gen, intitulat „serbări galante”, popular în arta rococo-ului. Pictura sa deschide drumul lui Boucher și Fragonard.