tento
afară ninge
și mă ispitește aventura
la televizor
"Doamna de la Ritz"
își leagăna șoldurile
râdea
și țopăia
pe zgomotul valurilor
aov
Toate vârstele miturilor
Toate vârstele miturilor
s-au năruit
– oare câți oameni au trăit pe lume
crezând într-un lucru
care nu exista? –
Îndoiala
– nu plugul –
a arat ogorul.
Numai ipoteze
probabil găunoase.
de Renzo Ricchi
rătăcire de moment
"lumea scrie pe fb că s-a terminat cu democrația
(cine zice că nu se mai citește? uite, eu citesc ce scrie lumea)
că ne bagă pe toți în republica socialistă globală, așa la grămadă
ruși, nemți, morți, hoți, beți. că le fac buletine țiganilor…
eu nu mă tem de sisteme, mă tem de facturi și de librari
— m-a apostrofat unul tânăr, tânăr, speriat, într-o prăvălie de tipărituri
„domnu’, masca sau Afară!” —
și ce? oricum în sinea mea zic „dă-i în mă-sa,
să stea și ei la cozi la arme, cum am stat și noi când
se băga carne”
ceea ce scriu acum, ceea ce citiți, care citiți
— nu vă luați după mine, fiți originali —
nu există. nu e din capul meu. e din capul locului o dezinformare.
fake news. eu n-am cap. în poză am.
am un perete de după care fac semne cu degetul
în sus și-n jos. și înghit ca șobolanul, care n-are nici gust, nici miros
— de-aia e atât de greu de stârpit, nu-l tentează nimic, numai să zgrepțăne —
înghit pastile albastre din spărtură presată de date și
mă lichefiez pe dinăuntru.
așa l-a terminat și Vasile de la deratizare pe șobolanul ce
mișuna prin scurgere. cu pastile albastre.
a zis că nu va fi scârbos, că se dizolvă pe dinăuntru
după ce înghite pasta albastră de „Diferat”.
a avut dreptate. acum e diferit.
în republica socialistă globală, albastră, lichidă,
isus va putea reveni în siguranță. va merge pe apă ca pe asfalt.
cred că de aceea a durat atât de mult
două mii de ani… dumnezeule, o viață de om
până la a doua iarăși venire. trebuia inventat asfaltul albastru-marin.
ceea ce citiți acum nu există. n-ați văzut, n-ați auzit de la mine. eu
am trimis ceea ce aveam de spus prin e-mail într-o bază de date
Securizată. și am primit confirmarea de primire că totul este
ok."
de Remus Octavian Câmpean
Epitaful unui câine
Când un slăvit Fiu de Bărbat se-ntoarce în pământ,
Ce Glorie n-a avut, ci doar vreun nobil nume strâmt,
Cioplită-i piatra, irosită-n ritual măreţ,
Şi urnele ne spun poveşti din viaţa-i fără preţ.
Şi jos când zace, deasupra scrie cum a vieţuit,
Nu cum a fost de fapt, ci-aşa cum ar fi trebuit.
Când moare bietul câine, prieten bun de-o viaţă,
O pavăză şi-un frate ce-n poartă-ţi iese-n faţă,
El, cel ce-o inimă doar are, la Stăpân în piept,
Și lui doar i-a trudit şi respirat, el pe nedrept
Se duce de pe lume de nimenea jelit,
Și pământescu-i suflet din cer e izgonit.
Pe când omul, nedemnă gâză!, vrea mântuire
Şi-şi cere locul său în Rai şi-n nemurire.
O, Bărbate! Tu, chiriaş nedemn al unui ceas,
Puternic, putred, setos de a-nrobi şi laş
Cine te ştie amănunţit te lasă, plin de greaţă
O, tu, scârbavnic vraf de praf suflat cu viaţă!
Iubirea ta-i desfrâu; prietenia-nşelăciune,
Cu gura minţi; în suflet ai numai goliciune.
Doar numele ţi-e nobil; născuta ta cruzime
Mai mare-i decât a fiarei – te face de ruşine.
De-această urnă simplă când dai din întâmplare
Treci mai departe – nu-i mort de plâns la-nmormântare.
Sub lespezi zace un pieten – deasupra eu le-am pus;
Doar unul am avut – e-acolo jos iar eu sunt sus.
de Lord Byron
Monolog
Caut timpul
prin crăpătura
ferestrei
după chipuri
sunt
resemnat
într-o zi zburlită
mă lupt cu cuvintele
înot
împotriva curentului
curge râul
într-o albie
străină
de Andreas Saurer
