sâmbătă, 9 noiembrie 2024

Fabrizio Cassetta - Cesare Pavese

 ”Două țigări

Fiece noapte e o eliberare. Te uiți la licăririle
de pe asfaltul bulevardelor ce lucitoare se lasă pradă vântului.
Orice rar trecător are un chip și o poveste a lui.
Iar la ora asta nu mai simți oboseala: felinarele cu miile
sunt toate pentru cei care se opresc să aprindă un chibrit.
Flăcăruia se stinge pe chipul femeii
care mi-a cerut chibritul. Se stinge de vânt
și femeia dezamăgită îmi mai cere unul
care se stinge și el: acum femeia râde înăbușit.
Aici putem să vorbim cu glas tare și chiar să țipăm,
căci nu ne aude nimeni. Ne ridicăm privirile
spre nenumăratele ferestre – ochi închiși ce dorm –
și așteptăm. Femeia își scutură umerii
și se plânge c-a pierdut fularul colorat
care noaptea îi ținea loc de sobă. Dar e de ajuns să stai proptit
după colț și vântul nu mai e decât o adiere.
Pe asfaltul tocit se vede deja un chiștoc.
Fularul ăsta era de la Rio, dar mai spune femeia
că-i mulțumită că l-a pierdut, pentru că așa m-a întâlnit.
Dacă fularul era de la Rio, a trecut noaptea
oceanul inundat de lumina marelui transatlantic.
Desigur, nopți cu vânt. E un cadou de la marinarul ei.
Dar marinarul nu mai este. Femeia îmi spune în șoaptă
că, dacă urc cu ea, îmi arată portretul lui,
cu părul creț și bronzat. Călătorea pe vapoare murdare
și curăța motoarele; eu însă sunt mai frumos.
Pe asfalt sunt acum două chiștoace. Ne uităm la cer:
fereastra de acolo sus – îmi arată femeia – este a noastră.
Dar nu avem sobă. Noaptea, aburii risipiți
nu prea au lumini, au însă stele.
Trecem bulevardul la braț, hârjonindu-ne ca să ne încălzim.”

de Cesare Pavese


 

------------------------------------------------------------------------------------ -
Pictor: Fabrizio Cassetta
Titlul:
Titlul original: Cesare Pavese
Data :
Stilul:
Mod de realizare: tempera
Dimensiunea:
Unde se găseşte: Colecție privată

Date despre pictor:
Fabrizio Cassetta pictor italian născut în 1971

Julio Romero de Torres - Venus of Poetry

 post kiam la varmo kvietiĝis

6:37 pm
pe străzi e deja liniște
nimeni nu știe că sunt aici
o piesă de origami 3d
fără memorie
mă privește
de pe dulap
văd numai spirale de adn
tonuri de culori
fiecare întrebare pusă de zeița venus
e un nou început

aov


 
------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Julio Romero de Torres
Titlul:
Titlul original: Venus of Poetry
Data : 1913
Stilul: realism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 93.2 x 154 cm
Unde se găseşte: Bilbao Fine Arts Museum, Bilbao, Spain

Date despre pictor:

Julio Romero de Torres (09 noiembrie 1874 - 10 mai 1930) a fost un pictor spaniol.

Paul Serusier - The Aqueduct

 kiam mallumiĝas kaj malvarmiĝas

stând pe întuneric
îmi imaginez ”the aqueduct”
trecătorii se leagănă pe el
în căutare de sex
grace pettis
spune
”I take care of me now”

aov


 
------------------------------------------------------------------------------------ -
Pictor: Paul Serusier
Titlul:
Titlul original: The Aqueduct
Data : 1905
Stilul: Post-impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găseşte: Colecție privată

Date despre pictor:
Paul Sérusier (9 noiembrie 1864, Paris - 7 octombrie 1927, Morlaix) a fost un pictor post-impresionist francez, aparţinând grupului de pictori cunoscuţi sub numele de "Les Nabis".

Tadas Sokolovas - Wolf of Wall Street

***

prietenii mei sunt convinși
că în poeziile mele
nu se întâmplă nimic
o muscă de pe piept
îmi măsoară bătăile inimi

aov


 

------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Tadas Sokolovas
Titlul : Wolf of Wall Street
Titlul original: Wolf of Wall Street
Data: 2021 - 2022
Stilul: Expresionism
Mod de realizare: acrilic, tehnici mixte, lac, panza, vopsea fluorescenta
Dimensiunea: 150 x 100 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Tadas Sokolovas ( 9 noiembrie 1986 - ) pictor lituanian.

Adolf Dietrich - Nachbargarten im Herbst

 la fenestro estas malfermita

la ora 3 dimineața
oraşul e tăcut
e o muțenie ca în castelul lui kafka
o pungă lidl
se lasă bătută de vânt
la capătul străzii goale
un cântec de olivia newton-john se aude
într-un balcon deschis

aov


 

------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Adolf Dietrich
Titlul :
Titlul original: Nachbargarten im Herbst
Data: 1931
Stilul: Artă naivă (Primitivism)
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Adolf Dietrich (9 noiembrie 1877 - 4 iunie 1957) a fost un artist elvețian