Inelul cu safir
În raze arămii de-apus când am plecat,
Inelul cu safir în deget ţi l-am pus
Şi-am spus: „Să te gândeşti mereu
La cel ce ţi l-a dat”.
Şi-n raze arămii de-apus
Încet m-am dus.
Dar când departe,-n luptă,-nflăcărat
Muindu-mi spada-n sânge de păgân,
Mi-am scris temutul nume-n cartea de eroi,
Tu... ai zvârlit inelul cu safir
În fundul lacului din parc.
Dar nimfa lacului l-a prins pe când cădea
Şi ţi l-a pus în sân
Pe când dormeai pe mal.
Apoi, târziu, când eu zăceam străpuns de lănci,
Străpuns de-nveninatele săgeţi,
Tu ai zvârlit inelul cu safir
În fundul râpei negre şi adânci
Din care iese abur otrăvit,
În care şi ecoul a murit.
Dar hidra fioroasă l-a găsit,
Şi-ncet târându-se pe stânci,
Ţi l-a adus, - şi ţi l-a pus în sân
Pe când dormeai într-un hamac de flori.
Dar tu ai azvârlit din nou,
Ai azvârlit inelul cu safir
În fundul unei gropi din cimitir...
Şi-acum, când eu sunt mort şi putrezit,
Şi când tu dormi în caldul tău alcov,
Nu te trezi, căci spectru-mi a venit
Să-ţi pună-n sân inelul cu safir.
de Eugeniu Speranţia
Pictor: Ipolit Strâmbescu
Titlul: femeie citind grădină
Titlul original:
Data : c.1910;
Stilul: impresionism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Colectie privata
Date despre pictor:
Ipolit Strâmbescu (cu variantele Hipolit, Strâmbu, Strâmbulescu) (n. 18 mai 1871, sat Bratilovu lângă Baia de Aramă, județul Mehedinți – d. 31 octombrie 1934, București) a fost un pictor român.
Școala a făcut-o în satul Mărășești, centru de comună, cu popa Lungulescu. La școală l-a pictat pe popa Lungulescu cum sta la catedră și acesta văzându-i desenul l-a încurajat să deseneze.
A studiat la Școala de arte frumoase cu Theodor Aman și cu G.D. Mirea, apoi la München, cu Karl Marr. La Paris, unde și-a făcut studiile în anul 1900 a pus bazele societății Tinerimea română.
Epigon al lui Nicolae Grigorescu, creația sa, bogată și variată ca genuri (portrete, peisaje, scene de gen, compoziții alegorice), se distinge printr-o notă idilică, prin preocuparea de a reda efectele de lumină, dovedind mai ales o bună cunoaștere a meșteșugului („Două prietene”, „Femei cosind”, etc.).
Ipolit Strâmbu a condus Școala de Arte Frumoase de la București și a fost unul dintre profesorii de la Școala de pictură de la Baia Mare (supranumită “Barbizonului estic”), fiind și fondatorul societății Tinerimea artistică (îimpreună cu Ştefan Luchian, Constantin Artachino, Nicolae Vermont). În ultimii ani de viață, a fost marginalizat, stilul său de pictură fiind considerat învechit.
A decedat în data de 31 octombrie 1934, la București, și a fost înmormântat la cimitirul Sf. Vineri în 2 noiembrie 1934.
