ANIVERSAREA PICTORULUI GEORGES HENRI ROUAULT
Măcel
Inghemuiti sub braul acestui damb de crida
Am ascultat o noapte si-o zi, pe vant adus,
Roitul sagetarii, cu zbarnairi de fus,
De-acolo, din campia varoasa si arida.
Un soare fara spite de raze, spre apus,
Parea un ochi cu fiere umplut si cu obida;
O branca innorata lupta sa ni-l inchida.
Apoi, tihnita noapte a muls opal de sus.
In tranta patimase, in strangerea virila,
S-au framantat oteluri ca aschii de sindrila,
Si lupta geme inca sub aburii lasati.
Iar sus urcand, movila, prin negurile plate,
Morti goi ce-n sfori de sange stau cobza innodati
Se-ntorc la orbul lunii cascand din beregate.
de Ion Barbu
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Georges Henri Rouault
Titlul: Jeu de masacre (Slaughter), (Peace, Cabotins, Pitres)
Titlul original: Jeu de masacre (Slaughter), (Peace, Cabotins, Pitres)
Data : 1905
Stilul: Expresionism
Mod de realizare: acuarela, guașă, India cerneală și pastel pe hârtie
Dimensiunea: 53 x 67 cm
Unde se gaseste: Centrul Georges Pompidou , Paris
Date despre pictor:
Georges Henri Rouault ( franceză: [ʒɔʁʒ ʁuo] , 27 mai 1871 - 13
februarie 1958) a fost un pictor francez, draft-editor, lucrarile sale
sunt adesea asociată cu fauvismul și expresionismul .
Născut la
Paris dintr-o familie săracă, micul Georges arată semne de talent la
desen, ceea ce îl va face pe tatăl său să -l de la vârsta de 14 ani
ucenic la un atelier de pictură pe sticlă. Acest fapt îi va marca
întreaga creaţie: nu va uita niciodată desenul precis conturat, în care,
bucăţelele de sticlă intens colorate sunt prinse în vergele de plumb
pentru a figura vitralii. La maturitate, după ce va trece prin Ecole de
Beaux Arts, Rouault va găsi un stil propriu transpunând în culoare – mai
ales când va trece la pictura în ulei – metoda învăţată în copilărie:
contur puternic, de vopsea neagră, delimitând suprafeţe „glazurate” de
culoare aproape pură.
Nu mult timp după aceea începe să frecventeze
cursurile serale la Şcoala de Arte Plastice. La 20 de ani, devine
student la Ecole des Beaux Arts, la clasa lui Gustave Moreau, unde se va
întâlni cu alţi câţiva studenţi care vor deveni faimoşi în anii ce vor
urma: Matisse, Marquet, Camoin. Deşi nu îi vor fi colegi, tot în cercul
lui Moreau va întâlni alţi tineri pictori: Derain, Vlamink, Duffy. Ei,
inspiraţi de colorismul lui Moreau, vor deveni la rândul lor colorişti
de valoare, aderând la curentele care apar la începutul secolului 20:
simbolism, dar mai ales fovism. Alături de Vlamink, Rouault va fi cel
mai viguros fov francez, nepărăsind acest curent toată viaţa. Mai mult
decât atât, prin expresionismul social şi religios, el poate fi
considerat unul din puţinii „expresionişti” francezi.
Mai ales
după 1910, la început în acuarelă şi gravură, Rouault, îşi găseşte
temele principale: clownii, femeile prostituate, lumea circului. Are
revelaţia că, în dosul grimei lor, paiaţele, clownii, circarii,
prostituatele, sunt cumplit de trişti, de singuri, opresaţi de
societatea ipocrită care defila cu morala socială şi religioasă.
Lucrările lui, ca şi ale înaintaşulu Daumier, sunt o critică la adresa
ipocriziei şi mediocrităţii. Simţea că, de fapt, fiecare dintre noi este
o „paiaţă”, forţat de către societate să devenim la rândul nostru nişte
mediocri ipocriţi.
Aceasta a făcut ca pictura lui să fie respinsă,
chiar condamnată – chiar şi de critici pe care îi admira, ca de exemplu
Huymans şi Bloy. Era considerată „insultătoare”, „înspăimântătoare”,
chiar „vicioasă”. Publicul nu înţelegea că Rouault arăta viciile tocmai
pentru a le „arde cu fierul roşu”. Că el avea o imensă milă şi
înţelegere faţă de cei pe care îi picta. Că prin culorile lui intense,
dar deseori mohorâte, el punea un contrast conştient faţă de
luminozitatea sufletelor personajelor lui.
Pe lângă aceste trei
teme majore, Rouault a pictat, desigur, şi peisaje, naturi statice – mai
ales flori -, în special la maturitate. Dar cea mai profundă şi extinsă
temă a fost cea religioasă. Creştin sincer, urăşte Răul cu intensitatea
cu care este atras de Bine. Zicea el că la Rai nu se poate ajunge
decât trecând prin Iad – şi asta numai păşind alături de Iisus. A pictat
numeroase portrete ale lui Iisus, i-a pictat viaţa şi patimile. Chiar
şi peisajele lui conţin subiecte biblice. Mai ales după războiul din
1914, a pictat deseori Răstignirea, folosind culori sumbre. În timp,
totuşi, a trecut de la paroxism la seninătate, pictând mai ales pe Iisus
Înviat, sub ipostaza de Mântuitor, culorile devenind şi ele mult mai
luminoase.
Desigur, el s-a recunoscut toată viaţa un „meşteşugar”.
S-a întors deseori la vitralii, la pictura pe sticlă, dar şi la gravură.
Temele întâlnite în pictură, fie în acuarelă, pastel sau ulei, pot fi
întâlnite şi în gravuri şi vitralii.
Seninătatea ultimei perioade de
creaţie i-a făcut pe mulţi critici să descopere în pictura lui Rouault
bucuria: bucuria de a picta a artistului, bucuria simplă, chiar şi
cuprinsă de deznădejde, a personajelor lui şi, aproape egală, bucuria
privitorului în faţa lucrărilor sale
