Despre păsări și morți, neîngrădit
"Până la urmă se va conforma.
Va accepta că trupul călduț al turturelei se va face una
cu brazdele din palmă întrerupte pe-alocuri,
în timp ce înaintează spre grămada de frunze
din fundul grădinii, ca și cum, în sfârșit,
i-ar da drumul de pe un rug.
Și încăierarea necruțătoare din hrănitoare,
acutele bătăi de aripi,
că pliscurile mărunte
ale pițigoilor sparg craniul,
iar apoi ciugulesc măduva.
Pardoseală scorojită,
masă de disecție în mijloc,
pantă abia sesizabilă,
vărsându-se într-o scurgere cu grilaj.
Bisturiul avansează
de la bărbie, prin stern,
ocolind buricul printr-un
viraj lin, până la
muntele lui Venus.
Moartea la doi metri.
Corpul se deschide, dar ce e înăuntru
niciodată nu va mai putea fi
răscumpărat de har.
Un halat alb își ridică
acum capul, ca atunci când li se așază
neputincioșilor o pernă la spate.
Apoi, cu o singură mișcare
precisă, lama se-avântă
de la urechea dreaptă la cea stângă.
Ceafa e concesivă, ca o mamă.
Scalpul se mulează pe față în chip de glugă.
Zăbovește, își strânge pe nas batista –
mai mult de efect,
nu teamă, nu dezgust.
Dar cu cortexul cerebral care divulgă creierul
pițigoii nu mai au nimic de-a face."
de Kemenes Henriette
Lovers go home
"Acum că a început ziua
întorcându-mă la privirea ta
și m-ai găsit bine
și te-am găsit mai frumoasă
acum când în sfârșit
e destul de clar
unde ești și unde
sunt
am pentru întâia oară certitudinea
că voi avea puterea
să construiesc cu tine
o prietenie atât de fabuloasă
încât din teritoriul
învecinat al dragostei
aceleia disperate
vor începe să ne privească
cu invidie
și vor ajunge să organizeze
excursii
pentru a veni să ne întrebe
cum am reușit"
de Mario Benedetti
