Marc Chagall – Răstignirea albă

* * *

Sunt feciorul Tău, menit
a se târî pe pământ.
mi-ai dat vopsele-n mână, penelul mi l-ai dat
dar cum ar fi să Te pictez - nu ştiu...
Acest pământ? Cerul? Inima Ta?
Ruinele oraşelor? Fraţii arzând în flăcări?
Ochii mi se umplu de lacrimi, nu văd -
încotro să fug, spre cine să zbor?
Căci există cineva care ne năruie viaţa.
Căci există cineva care ne dă soroc de moarte
şi el anume ar putea să mă ajute
ca tabloul ce-l pictez să lumineze-a bucurie.

versuri: Marc Chagall

-----------------------------------------------------------------------------------
Marc Chagall – Răstignirea albă
Data: 1917; Liozna, langa Vitebsk, Belarus
Stilul: Cubism
Media: Gouache pe hartie
Dimensiunea: 30 x 32 cm
Colectie privata
Începând din 1938 şi mai ales în perioada sa de exil, la Chagall apare frecvent tema „Crucificării”, simbol al suferinţei universale şi mai ales a aceleia a poporului evreu. El asociază acestei teme clasice a iconografiei creştine obiecte rituale evreieşti ca „tallit”, şalul de rugăciune, în jurul lui Cristos, şi candelabrul cu şapte braţe, unind astfel creştinismul şi iudaismul în figura celui răstignit.
”Marc Chagall nu profetizează; el vorbeşte dinlăuntrul apocalipsei. Acest strigăt şi tulburarea profundă a lumii care-l însoţeşte ies în evidenţă în tabloul Răstignirea albă, pictat în 1938. Momentul surprins este acela al morţii lui Cristos pe Cruce, moarte care, în evanghelii, este asociată cu fenomene de tip apocaliptic: înnoptare, cutremur, despicarea catapetesmei Templului. Un incendiu devastează casele care se strâmbă, se răstoarnă.
Cristos însuşi apare răstignit în mijlocul tabloului, purtat de un şuvoi alb de lumină, ce curge parcă din cer, contrastând cu lumina noptatică a Ierusalimului. Cristos este pictat ca evreu: în locul cununei de spini poartă un fel de turban; şoldurile îi sunt acoperite de un şal de rugăciune evreiesc. Aceeaşi lumină, parcă supranaturală, se degajează din sfeşnicul cultual cu şapte lumini aşezat la picioarele crucii. O serie de personaje, uşor identificabile ca evrei, se îndepărtează de centrul acţiunii: locul răstignirii. Ei fug îngroziţi, urmăriţi de catastrofa cosmică sau ameninţaţi de pogrom. Două armate se apropie din colţurile de sus ale operei: la stânga, soldaţii înalţă un steag lituanian (pogromurile lituaniene au fost deosebit de crude). La dreapta, o mică escadră înaintează înălţând un steag roşu, care ar putea fi cel bolşevic.
Deşi pictat în anul în care intenţiile naziste în ce priveşte evreimea est-europeană deveneau din ce în ce mai limpezi, scena pare să trimeată mai degrabă la împrejurările războiului civil din Rusia anilor 1918-1920. În acei ani au avut loc cele mai mari pogromuri împotriva evreilor, identificaţi de imaginarul popular cu comuniştii, în parte fiindcă dintre evrei se recrutează acum mulţi revoluţionari.
Figura centrală a trupului lui Cristos, recent ieşit din viaţă, are o semnificaţie ambiguă: pe de o parte, el este un evreu supus torturii. Pe de alta, moartea lui declanşează apocalipsa în care este pierdut poporul evreu, în mijlocul şi în jurul căruia se joacă drama sacră a distrugerii universale. Vechea temă a culpabilităţii cosmice a evreilor în drama mântuirii este văzută aici sub aspectul ei de catastrofă (Şoah), în acelaşi timp profeţie a unor dezastre care nu s-au produs încă şi rememorare a martiriului evreilor, sub pretextul participării unora dintre ei la revoluţie”.
”În impresionanta sa operă Răstignirea albă, 1938, Marc Chagall a transfigurat martiriul poporului evreu. Este una dintre cele mai valoroase picturi ale lui Chagall şi se înscrie printre imaginile cele mai importante ale evreimii. Un evreu purtând talitul este suspendat pe cruce. Deasupra capului său se poate recunoaşte o inscripţie în ebraică: „Isus din Nazaret, regele iudeilor“. Se mai văd un sfeşnic cu şase braţe, un evreu cu sulul Torei şi o sinagogă arzând. Tabernacolul Torei, Aaron-ha-Kodesch, este deschis, iar scrierile sfinte zac risipite; peste tot sunt oameni înfricoşaţi. Pictura a fost creată, după cum a mărturisit mai târziu Chagall, ca răspuns la persecuţiile naţional-socialiştilor, dar pe atunci artistul încă nu putea să întrevadă amploarea şi sfârşitul acestora”.

Claude Monet – PRIMAVARA

SARUTUL

un nor sta sa planga peste
toate amintirile

abatuta de plictiseala
un fir de papadie
si doi muguri
de ciresi
cazuti atat de jos
se saruta de cateva zile
enervati de plansul
 fetitei.

(cav)

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Claude Monet – PRIMAVARA
Data: 1875
Stilul: Impresionism
Oscar-Claude Monet (n. 14 noiembrie 1840, Paris – d. 5 decembrie 1926, Giverny) a fost un pictor impresionist din Franţa.
Monet a trebuit să meargă în armată în Algeria. Mătuşa sa Lecadre a fost de acord să-l scape de armată, dacă va fi urmat un curs de artă la universitate. El a părăsit armata, dar stilurile de pictură tradiţională predate la universitate nu i-au fost pe plac.
În 1872 (sau 1873) Monet a pictat Impression, soleil levant (franceză: Impresie, răsărit de soare - acum în Musée Marmottan, Paris), un peisaj din Le Havre, care a fost expus la prima expoziţie impresionistă din 1874. Se spune că Louis Leroy, un critic ostil, a folosit numele de "Impresioniste" din titlul acestei picturi, comentând că picturile lui Monet erau mai degrabă "impresii" decât lucrări de artă terminate. La a treia expoziţie, din 1876, pictorii pe care noi îi grupăm cu termenul de impresionişti, foloseau deja termenul acesta pentru a se descrie.

Camille Pissarro - Strada Hermitage, Pontoise

AICI

pasii mei pe aceasta strada
rasuna
pe alta strada
unde
imi aud pasii
pasind pe aceasta strada
reala e doar negura.

de Octav Paz

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Camille Pissarro - Strada Hermitage, Pontoise
Data: 1874
Stilul: Impresionism
Ulei pe panza
Dimensiunea: 34.8 x 40.4 cm
Colectie privata
Camille Pissarro (n. 10 iulie 1830, Charlotte-Amalie, astăzi în Insulele Virgine Americane - d. 13 noiembrie 1903, Paris) a fost un pictor francez care a jucat un rol decisiv în unificarea mişcării impresioniste şi în schimbările ce au avut loc în arta celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, rol recunoscut ca atare cu mult mai târziu decât cel al altor pictori contemporani cu el. Prin contribuţia pe care a avut-o la formarea artistică a lui Paul Cézanne, Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Georges Seurat şi alţii a influenţat, deşi mai puţin remarcat, apariţia picturii moderne din secolul al XX-lea.

Pablo Picasso - Fata in fata oglinzii

ZIUA PABLO PICASSO - pictor, poet

* * *

picătură cu
picătură
viu
moare
albastrul palid
între
ghearele
verdelui de migdală
la scara
de roz

versuri - Pablo Picasso

--------------------------------
Pablo Picasso - Fata in fata oglinzii -1932. Ceea ce il face celebru pe Pablo Picasso este cubismul. Maestrul incearca sa reprezinte obiectele tridimensionale pe suprafata bidimensionala a tabloului, fara a folosi insa mijloace iluzioniste, care sa lege forma si suprafata prin ingreunarea observarii diferentei dintre primul plan si fond. Obiectele sunt descompuse in parti de baza si apoi sunt reasamblate pe suprafata pictata. Incepand cu anul 1912, Picasso recurge la metoda "colajelor", cubismul intrand intr-o "faza sintetica". In acest mod, Picasso reuseste sa accentueze si mai mult diferenta intre suprafata tabloului si relieful obiectelor reprezentate.
Spaniolul Pablo Picasso – unul dintre cei mai influenți artiști de secol XX, care a contribuit, printre altele, la apariția cubismului și a colajului – a fost nu doar pictor, sculptor, scenograf și ceramist, ci și poet.
Picasso nu s-a apucat însă de scris până în aprilie 1935, când avea 54 de ani. O criză conjugală – Olga Khokhlova, balerină de origine rusă și prima soție a lui Picasso, tocmai îl părăsise – a fost, se pare, momentul declanșator pentru a se apuca de scris.
Așa încât, timp de doi ani, 1935 și 1936, artistul a renunțat la pictură și sculptură scriind aproape zilnic. Rezultatul? Caiete întregi și, uneori, chiar șervețele, umplute cu poeme – cele mai multe fără titluri – care, asemenea picturilor sale, sunt extrem de expresive, energice, uneori violente, sfidând, de cele mai multe ori, sintaxa.
Scrise fie în spaniolă, fie în franceză – unele poezii conțin cuvinte scrise în ambele limbi –, poemele lui Picasso sunt colaje de cuvinte, picturi literare ce evocă culoare, miros, sunet, gust și care conțin aluzii sexuale. “Tot ce găsiți în poemele mele veți găsi și în picturi. Mulți pictori de astăzi au uitat de poezie în picturile lor – când, de fapt, cel mai important lucru e tocmai poezia”, spunea artistul.

Rudolf Schweitzer-Cumpăna - LA O MĂMĂLIGĂ - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI RUDOLF SCHWEITZER - CUMPĂNA

Seară rurală

Se uită soarele-napoi...

O fi pierdut ceva,

Sau, poate,

Aşteaptă-n deal vreun car cu boi,

Să-l plimbe şi prin alte sate

Cu gospodari şi holde mai bogate?...

În sat la noi,

Biserica, de veche ce era,

În anul când a fost cutremur de pământ

S-a prăbuşit cu turlele-n şosea,

Şi-azi casele - atâta cât mai sunt -

Par jucării

Pentru copii,

Iar plopii - coşuri negre de maşini

Ce-au treierat

Bucatele din sate

Pentru străini...

Prin curţi,

Găinile şi porcii s-au culcat,

Femeile au pus de mămăligă,

Iar oamenii s-au pus la sfat

Cu popa ce-a sosit într-o cotigă

De la oraş,

Unde-a schimbat sedilele de caş

Cu trei duzini de lumânări de ceară,

Că-n cimitir la noi ca-n orice sat,

Sunt îngropaţi şi trei flăcăi, morţi pentru

Ţară.

Dar unde-i soarele din deal?...

Parcă-aşteapta

Pe cineva...

Pesemne, că, gonit de lună,

Şi-a dat cu popa "noapte bună"

Şi-a scăpătat...

de Ion Minulescu

----------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Rudolf Schweitzer-Cumpăna

Titlul: La o mamaliga

Titlul original: La o mamaliga

Data :

Stilul: Impresionism

Mod de realizare: Ulei pe panza

Dimensiunea:

Unde se gaseste:

Date despre pictor:

Pictorul Rudolf Schweitzer-Cumpăna se naşte la Piteşti, la 7 mai 1886, într-o familie de origine germană. Şcoala elementară şi liceul le urmează în oraşul natal. În anul 1904 pleacă în Germania, la Berlin, înscriindu-se la cursurile particulare ale Şcolii de artă, unde se pregăteşte cu prof. Adolf Schlabitz pentru a candida apoi la concursul de admitere al Academiei Regale de Artă ale cărei cursuri le absolvă în anul 1909. În acelaşi an se înapoiază în patria natală mai întâi pentru satisfacerea stagiului militar, după care va desfăşura o amplă activitate artistică iniţial la Piteşti şi în zonele pitoreşti ale Argeşului.

În anul 1911 expune pentru prima dată la Salonul Oficial, apoi la Tinerimea Artistică (1912), Ateneul Român (1920), mai întâi în expoziţii de grup, apoi cu expoziţii personale la Bucureşti, cât şi la Fundaţia Dalles, Institutul de Artă, Sala Ileana, dar şi în diferite oraşe din tară precum Ploieşti (1924), Craiova, Timişoara, Galaţi, Brăila, Piteşti, Buzău etc. În 1929 face un voiaj de studiu la Budapesta, în acelaşi an o Campanie de lucru la Constantinopol, Atena, Salonic, în 1931-1932 călătoreşte la Paris, unde va expune la Galeria Jeanne Castel, iar în 1932 participă cu lucrări la Expoziţia Artiştilor francezi de la Paris. Călătoreşte şi lucrează intens în Macedonia şi Grecia, ulterior în Italia (Veneţia, Milano, Roma, Napoli, San Remo) şi în câteva localităţi din Germania; în 1957 este invitat să facă o călătorie de documentare în fosta Iugoslavie. În anul 1951, maestrul Schweitzer-Cumpăna este numit profesor la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti. În timpul vieţii face donaţii semnificative muzeelor din Piteşti, Brăila, Galaţi, Craiova.

Cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani i se conferă titlul de Maestru Emerit al Artei. Se stinge din viaţă la 17 februarie 1975, la Bucureşti şi este înmormântat la Cimitirul Evanghelic-Lutheran.