sâmbătă, 13 mai 2017

John Henry Twachtman - Mai Morn

RENUNTARE

Lupt sa te-alung din gand; si-adanc ma doare
Ca fug de a iubirii bucurie -
Iubirea pentru tine - ce ma-nbie
Din viers, din slavi, din tot ce-i desfatare.
Te port mereu in gand spre neuitare,
Si-n piept, oh, ferec amintirea-ti vie -
Nicicand, nicicand zarita sa nu fie;
Lupt sa te-alung din gand... si ziua-i mare,
Dar cand adoarme zilnicul framant,
Cand noaptea pune veghii capatai,
Si pot sa lepad jugul de pe mine
Si al vointei frau, ca pe-un vesmant, -
In primul vis din somnul cel dintai
Alerg, alerg, ma-ncuib sub san la tine.

de Alice Meynell

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
John Henry Twachtman - Mai Morn
Data: 1899
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea: 76.2 x 63.82 cm
Colectie privata
John Henry Twachtman (4 august 1853 – 8 august 1902) a fost un pictor american cunoscut pentru peisajele sale impresioniste, cu toate ca stilul lui de a picta a fost foarte variat pe toata perioada creatiei sale artistice. Istoricii de arta considera ca stilul impresionist american a lui Twachtman e mai personal si experimental fata de generatia sa de pictori.A fost un membru al grupului "The Ten", un grup de artisti nemultumiti de organizatiile profesionale de arta si care s-au adunat in 1898 pentru a-si expune lucrarile ca grup unificat stilistic.

John Henry Twachtman - Flori salbatice

DE NUMAR, SOSOTESC INTAI POETII

De număr, socotesc întâi poeţii,
Pe urmă soarele şi vara,
Iar după vară, cerul -
Şi asta ar fi tot.
Însă de recapitulez,
Poeţii par să le cuprindă toate -
Pe ceilalţi spectacolul nu prea-i interesează.
Spun, deci, poeţii – şi `nţeleg tot ce e viaţă.
O vară ţine pentru ei întregul an,
Şi pot creia atâta soare cât ştie cerul să cuprindă,
Iar dacă cerul, în sfârşit,
Ar fi aşa frumos pe cât l-au prevestit poeţii,
Celor ce cred într`înşii
Le va fi `ndreptăţit si visul trecător,
Spre binecuvântarea lor.

de Emily Dickinson (1830 - 1886)

-----------------------------------------------------------------------------
John Henry Twachtman - Flori salbatice
Data: 1890-1895
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe panza
John Henry Twachtman (4 august 1853 – 8 august 1902) a fost un pictor american cunoscut pentru peisajele sale impresioniste, cu toate ca stilul lui de a picta a fost foarte variat pe toata perioada creatiei sale artistice. Istoricii de arta considera ca stilul impresionist american a lui Twachtman e mai personal si experimental fata de generatia sa de pictori.A fost un membru al grupului "The Ten", un grup de artisti nemultumiti de organizatiile profesionale de arta si care s-au adunat in 1898 pentru a-si expune lucrarile ca grup unificat stilistic.

Marc Chagall – Indragostiti cu flori

ZIUA INTERNATIONALA A DORULUI

Dorul

Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamânt.

Femeie,
ce mare porti în inima si cine esti?
Mai cânta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea -- vesnicii.

de LUCIAN BLAGA

--------------------------------------------------------------------------------
Marc Chagall – Indragostiti cu flori
Data: 1927; Paris, France
Stilul: Cubism
Media: Gouache pe hartie
Dimensiunea: 30 x 32 cm
Israel Museum, Jerusalem, Israel
Marc Chagall (n. 7 iulie 1887, Vitebsk, Belarus - d. 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence, Franța) a fost un pictor modern. Stilul său de pictură este considerat ca deosebit de original și poetic, sub influența fanteziei și al melancoliei, și strâns legat de cultura ebraică. Ea reprezintă o temă care revine permanent în creația sa, la fel ca și orașul provincial bielorus Vitebsk, în care artistul și-a petrecut copilăria.

Pierre-Auguste Renoir - Primavara la catou

FAGADUINTA IUBIRII CREDINCIOASE

M-aseaza-n rasfatatele livezi,
Prin gheturi, unde soarele-i cu dinti,
In arsita, unde il simti si-l vezi,
In gloatele nebune sau cuminti.
Pe treapta nalta sau de jos m-aseaza,
In cea mai lunga noapte-au zi din an,
Sub cer senin, sau nouri far' de-o raza,
Cat tanar sint, sau garbov si balan.
In cer m-aseaza, pe pamant, in iad,
Pe culmi, in hau, pe-oceanul razvratit,
Rob sau stapan, dar pururi viu rasad,
Slab,in puteri, cu faima sau hulit:
Al ei voi fi, si cu un gand ce doare
Ma multumesc, caci n-am nadejdi sub soare.

de Henry Howard (1517-1547 )

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pierre-Auguste Renoir - Primavara la catou
Data: 1872-1873
Stilul: Impresionism
Media: ulei pe panza
Colectie privata
Pierre-Auguste Renoir (n. 25 februarie 1841, Limoges - d. 3 decembrie 1919, Cagnes-sur-Mer) a fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă și portretele l-au îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influența lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept "pictorul bucuriilor vieții", Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale.

John Henry Twachtman - Casa pictorului

ÎNTAI RAVNESTI PLACERI

 Întâi râvneşti plăceri,
Apoi trai lin; şi-apoi
Acele leacuri mici
Care răpun durerea;

Şi-apoi, să poţi dormi;
Ş-apoi (de va dori
Aşa Inchizitorul)
Să poţi muri cum vrei.

de Emily Dickinson (1830 - 1886)

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
John Henry Twachtman - Casa pictorului
Data: 1890-1895
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea 63.5 x 76.52 cm
Yale University Art Gallery, New Haven, Connecticut, USA