joi, 8 iunie 2017

Claude Monet : In the Meadow

Nu încerca să înţelegi

Nu încerca să înţelegi prea repede, nu încerca.
Iubeşte-mă fără să înţelegi,
oricum numai lucrurile superficiale sunt clare,
iar întrebările tale sunt pisici cu priviri carnivore
fugind după şoarecii răspunsurilor,
pisici care rămân flămânde, căci niciodată nu există
destulă carne în răspunsuri.
În răspunsuri există doar semne de exclamaţie care nu pot
sătura pisici
şi nici măcar oamenii de ştiinţă.
Nu încerca să înţelegi. Doar priveşte. Acum sunt tăvălită
prin toate culorile curcubeului deşi nu a plouat,
în clipa următoare toate culorile se pot contopi şi eu devin
Albă ca Zăpada
şi cu toate acestea mă simt atât de portocalie câteodată.
Acum sunt chiar foarte verde-albastră sau mai exact
sunt o faţă de masă albă plină de pete-fapte pe care viaţa mi
le-a picurat
din timp în timp, aşa se întîmplă.
Iubeşte-mă fără să înţelegi.
Modul de întrebuinţare mi s-a pierdut de mult,
oricum înţelegem fără cuvinte.


Iubeşte-mă aşa cum respiri,
iar eu
– proptită între simţuri şi minte – o să îţi fiu leagăn la
răsuflare.
Învaţă-mi faţa prin palpare ca un orb, fii însetat ca buruiana
din deşert.
Prinde-mă în capcană prin momeala degetelor tale vii şi prin
prezent
şi prin întuneric şi prin acest acum creat de noi,
visează-mă de parcă nu aş fi aici.
Nu încerca să înţelegi, fii numai acum,
fii numai aici.
Aruncă-mi clipa ca pe o mănuşă
Provocatoare de duel.

de Riri Sylvia Manor
Pestriţ, Editura Paralela 45, 2010


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Claude Monet : In the Meadow
Data: 1876
Stilul: Impresionism
Pierre-Auguste Renoir (n. 25 februarie 1841, Limoges - d. 3 decembrie 1919, Cagnes-sur-Mer) a fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă și portretele l-au îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influența lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept "pictorul bucuriilor vieții", Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale.

Henri de Toulouse-Lautrec - Singura

Natură Moartă

El
Se ridică de pe pat
Se uită la ceas
Se îmbracă
Îşi flutură mâna în semn de «la revedere»
Şi se întoarce la casa lui – a lor.


Ea
Îi priveşte
amprenta corpului său
Pe pat,
Întinde un cuvânt ca o mână
Spre spaţiul camerei,
Stinge lumina
Vede
Întunericul.

de Riri Sylvia Manor
Pestriţ, Editura Paralela 45, 2010


-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Henri de Toulouse-Lautrec - Singura
Data: 1896
Stilul: Art Nouveau (Modern)
Media: Ulei pe panza
Musée d'Orsay, Paris, France
Henri de Toulouse-Lautrec (n. 24 noiembrie 1864, Albi - d. 9 septembrie 1901, Malromé/Gironde) a fost un pictor francez din perioada postimpresionistă. În ciuda faptului că experiențele diferitelor curente artistice de la sfârșitul secolului al XIX-lea nu-i erau străine, activitatea sa nu poate fi încadrată în vreo categorie schematică. O spunea el însuși: "Nu aparțin nici unei școli. Lucrez singur în ungherul meu". Originalitatea picturii sale corespunde personalității sale neobișnuite. Stilul lui deosebit de personal i-a dat posibilitatea să capteze spiritualitatea epocii sale, a acelei epoci în care a trăit și pe care a observat-o atât de pătrunzător.

Henri Matisse - Pat in oglinda

Acelaşi pat?

Aceeaşi mare. Acelaşi hotel.
Aceeaşi cheie care
Deschide aceeaşi odaie
Având acelaşi abat-jour
Lângă acelaşi pat
Asupra căruia nici măcar nu e atârnată
Inscripţia:
«Aici au dormit într-o noapte
Surâzând
Un bărbat şi o femeie»,
Deschid
În acelaşi hotel
Cu aceeaşi cheie
Uşa odăii
În care am auzit marea
Ecou al corpului tău,
Mobilele, patul
Şi nu mai sunt eu
Şi nu mai eşti tu,


Poate ne-au schimbat.
Sau poate că suntem
Încă pe acel pat
Şi am ajuns cu el
Într-un colţ de pod.
Năuciţi de mutare
Ne-a scăpat din braţe
Marea…


de Riri Sylvia Manor
Pestriţ, Editura Paralela 45, 2010


-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Henri Matisse - Pat in oglinda
Data: 1919
Stilul: Post-Impresionism
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea: 50 x 65 cm
Colectie privata
Henri Matisse (n. 31 decembrie 1869, Le Cateau-Cambrésis - d. 3 noiembrie 1954, Nisa), pictor francez, unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai artei secolului al XX-lea și totodată unul dintre principalii inițiatori ai artei moderne. Moștenitor al impresionismului și neoimpresionismului, Matisse dă impuls mișcării fauviste, dar este în același timp un pictor universal, la fel de dezinvolt în cultivarea artei africane, cât și în creația artiștilor renascentiști sau cu operele contemporanilor săi.

miercuri, 7 iunie 2017

John Trumbull - Declarația de independență

Şi eu, de asemenea, cânt America

Şi eu, de asemenea, cânt America.

Sunt fratele mai închis la culoare.
Mă trimit să mănânc în bucătarie
Când avem musafiri,
Dar eu râd –
Şi mănânc bine,
Şi cresc puternic.


Mâine,
Voi fi la masă
Când sosesc musafirii.
Nimeni nu va îndrăzni
Atunci
Să-mi spună:
"Mănâncă în bucătărie."

Pe lângă asta,
Vor vedea cât sunt de frumos
Şi le va fi ruşine –

Şi eu, de asemenea, cânt America.

de Langston Hughes



---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: John Trumbull
TitluL:Declarația de independență
Titlul original: Declaration of Independence
Data : 1817 - 1819
Stilul: neoclasicism
Mod de realizare: ulei
Dimensiunea: 548.64 x 365.76 cm
Unde se gaseste: United States Capitol, Washington, DC, US
Date despre pictor:
John Trumbull (6 iunie 1756 - 10 noiembrie 1843), pictor american, foarte popular in perioada revolutionara.
S-a nascut in Lebanon, Connecticut, iar in 1771, la varsta de 15 ani, se inscrie in prima clasa la Harvard. Ca soldat in timpul Razboiului Revolutionar American, Trumbull a participat la faimoasa batalie de la Bunker Hill. In 1780 a fost numit aghiotant chiar de catre George Washington. A calatorit apoi la Londra si la Paris, unde a lucrat cu Benjamin West, care i-a sugerat sa realizeze mici compozitii cu scene din Razboiul de Independenta. In perioada petrecuta in Europa Trumbull a fost intemnitat pentru un timp, ca o pedeapsa pentru spanzurarea agentului britanic John Andre in America, desi artistul nu avea nici o legatura. Urmand sfatul lui West, Trumbull a realizat si numeroase portrete in miniatura, in total peste 200.
La inceput Trumbull nu a avut succes ca artist. Totul avea sa se schimbe atunci cand Senatul i-a comandat patru tablouri de mari dimensiuni, inspirate de razboi, care se gasesc astazi in cladirea Capitoliului. Ulterior Trumbull a fost numit presedinte al Academiei Americane de Arte Frumoase, ramanand in acest post timp de 19 ani, desi conflictele cu studentii erau tot mai dese. In paralel a inceput sa lucreze tot mai putin si mai prost. In final caracterul sau dictatorial i-a facut pe studenti sa se revolte. In 1841 si-a publicat autobiografia.
A murit la New York, la varsta de 88 de ani, fiind inmormantat in Connecticut. Pe piatra sa funerara se poate citi : "Pentru tara sa a luptat cu sabia si creionul".

Diego Velasquez - Venus la oglinda


Venus

(Așa te-am zărit)

Tânără moartă
în scoica patului,
goală de floare și adiere
se ivește-n lumina perenă.

Lumea rămânea
crin de bumbac și umbră
apărut la ferestre
trecerea infinită văzând.

Tânăra moartă
iubirea lăuntric brăzda.
În spuma cearșafurilor
părul ei se pierdea.


de Federico Garcia Lorca
Traducere Teodor Balș



-------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Diego Velasquez
TitluL: Venus la oglinda
Titlul original:
Data : c.1644 - 1648
Stilul: Impresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea: 177 x 122.5 cm
Unde se gaseste: National Gallery, London, UK
Date despre pictor:
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
Diego Velasquez – “Venus la oglinda”
“Venus la oglinda”, capodopera artistului spaniol Diego Velasquez, a purtat, si ea, peste timp, un renume nefast, datorat faptului ca toti posesorii tabloului, dupa achizitionarea lui, isi pierdeau averile. Sirul de ghinioane a fost pus pe seama faptului ca pictorul nesocotise interdictiile inchizitiei, infatisand nud de femeie, o tema cu desavarsire interzisa in pictura spaniola a secolului al XVII-lea. Trupul zvelt al zeitei este vazut din spate, iar in oglinda i se vede doar chipul. Impresia este ca Venus nu isi admira propriul trup, ci il urmareste neclintit pe cel care o priveste. Primul ei proprietar a fost un negustor din Madrid. La foarte scurt timp dupa ce a cumparat aceasta frumusete mult ravnita, a ajuns in stare de faliment. Corabiile cu care facea negot pe mare au fost pradate de pirati si comerciantul a fost nevoit sa isi vanda toate posesiunile pentru a-si plati datoriile. Tabloul a trecut apoi la un nou proprietar, de asemenea negustor. Nici acestuia nu i s-a permis pentru mult timp sa se bucure de senzualitatea picturii, caci cladirea in care isi depozita marfurile a fost lovita de un fulger, intreaga avere fiind distrusa de flacari. Pictura a fost din nou scoasa la licitatie, fiind de asta data achizitionata de un camatar bogat. O saptamana mai tarziu, casa i-a fost calcata de hoti, camatarul a fost ucis si tot aurul furat. Ani de zile, mostenitorii camatarului au incercat in zadar sa vanda tabloul, renumele lui era deja nefast. In final, dorind sa scape de el cu orice pret, l-au donat unui muzeu. In 1813, pictura a ajuns in Anglia, fiind expusa in Galeria Nationala din Londra. O suta de ani mai tarziu, tabloul a fost lovit de o napasta, de parca toate vietile ruinate ar fi incercat sa se razbune. O fanatica a intrat in muzeu si, cu mai multe lovituri de cutit, a deteriorat valoroasa panza. Din fericire, tabloul a fost restaurat.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
"Las Meninas" (Domnisoarele de onoare) (1656) este pictura de capatai a pictorului spaniol Diego Velazquez, cel mai important artist din Perioada de Aur spaniola. Gazduita de catre Muzeul Prado din Madrid, "Las Meninas" este o opera complexa si enigmatica care ridica intrebari despre realitate si iluzie.
"Las Meninas" ilustreaza o camera imensa din cadrul palatului regelui Filip al IV-lea al Spaniei. Unii dintre protagonisti privesc tinta la noi pe cand altii par a fi angajati in mici gesturi reciproce. In Las Meninas, Velazquez aseaza laolalta toate rangurile curtii spaniole, de la cel mai inalt statut pana la cel mai mic. Infanta Margarita (fetita blonda din centru) este inconjurata de domnisorele sale de onoare, chaperone, doi pitici si un caine. In spatele lor, Velazquez insusi (autoportret) picteaza un nou tablou. In oglinda se zaresc chipurile regelui si al reginei. Este discutabil daca daca cei doi soti sunt prezenti in camera (pozitia lor coincizand cu cea a privitorului, adica a noastra) sau imaginea lor este o reflexie a tabloului la care Velazquez lucreaza.
"La Meninas" de Diego Velazquez este considerata una dintre cele mai importante picturi occidentale si o filosofie a artei insasi.
Pablo Picasso a pictat intre august si septembrie 1957 nu mai putin de 58 versiuni proprii ale tabloului lui Velazquez. Aceste tablouri se afla expuse in Sala "Las Meninas" a Muzeului Picasso din Barcelona, alaturi de o fotografie a tabloului original. Picasso nu a schimbat personajele seriei, ci a pastrat naturaletea scenei, facand din ea un studiu al formei, ritmului, culorii si miscarii.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
Diego Velázquez(6 iunie 1599 – 6 august 1660), pictor spaniol
Diego Rodríguez de Silva y Velázquez ( 1599, Sevilla – 6 august 1660, Madrid), unul din cei mai cunoscuţi pictori spanioli din sec. XVII-lea. Reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei. În acelaşi timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni şi al unui nou mod de zugrăvire a naturii. Acest lucru a determinat ca, la sfârşitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniştilor să valorifice în pictura lor moştenirea lui Velázquez.
Diego Velázquez vine pe lume în primăvara târzie a anului 1599, în oraşul Sevilla din Andaluzia. Botezul său are loc la 6 iunie în biserica din cartierul popular „San Pedro”. Era fiul lui Juan Rodriguez de Silva, dintr-o familie de nobili portughezi scăpătaţi, şi al Jeronimei Velázquez. După obiceiul spaniol, Diego şi-a adăugat numele mamei şi a rămas cunoscut în istoria artei sub numele Velázquez. Din fragedă copilărie îl interesa desenul, la vârsta de 11 ani ajunge în atelierul lui Francisco Pacheco, care îi transmite cunoştinţe complexe, legând teoria de practica artei. Velázquez obţine brevetul de pictor la 14 martie 1617, ceea ce îi dă dreptul să deschidă un atelier propriu, să creeze sub numele său şi să primească elevi. În 1618 se căsătoreşte cu Juana, fiica maestrului său Pacheco, de la care primeşte o bogată zestre.