vineri, 24 noiembrie 2017

Henri de Toulouse-Lautrec - Dansatoare spaniolă


DANS PE VERSURI SI TITLURI DE TOULUSE LAUTREC

Dansatoare spaniolă

Cum alb, ţinut în mînă, un chibrit,
cînd încă nu e flacără, se sfarmă
şi limbi ţîşnesc-: începe-aşa, grăbit,
pe lîngă spectatori, în cerc mărit,
fierbinte dansul ei rotund, cu larmă.
Şi brusc e numai flacără, arzînd.
Ea cu privirea muşcă-n păr, flămînd,
şi rochia şi-o-ntoarce-ntr-un ocol
cu iscusinţă, prin acest pîrjol,
din care, goale, braţele cutează
şi, zornăind, se-ntind, ca şerpii-n groază.
Şi-atunci: de parcă-ar vrea întruna foc,
îl prinde şi-l azvîrle la un loc,
c-un gest, poruncitoare şi semeaţă.
Priveşte-apoi: aprins îi stă în faţă
şi nu se lasă,-acolo jos, înfrînt.
Dar, ridicîndu-şi fruntea, zîmbitoare
salută-ncet şi, fără un cuvînt,
ea îl striveşte-n sprintene picioare.

de Rainer Maria Rilke

 


------------------------------------------------------------------------------------ --

Pictor: Henri de Toulouse-Lautrec
Titlul: Dansatoare spaniolă
Titlul original:
Data: 1888
Stilul: Post-Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găseşte: Colectie privata

Date despre pictor:

Henri de Toulouse-Lautrec (n. 24 noiembrie 1864, Albi - d. 9 septembrie 1901, Malromé/Gironde) a fost un pictor francez din perioada postimpresionistă. În ciuda faptului că experienţele diferitelor curente artistice de la sfârşitul secolului al XIX-lea nu-i erau străine, activitatea sa nu poate fi încadrată în vreo categorie schematică. O spunea el însuşi: "Nu aparţin nici unei şcoli. Lucrez singur în ungherul meu". Originalitatea picturii sale corespunde personalităţii sale neobişnuite. Stilul lui deosebit de personal i-a dat posibilitatea să capteze spiritualitatea epocii sale, a acelei epoci în care a trăit şi pe care a observat-o atât de pătrunzător.
Ultima parte a vieţii lui Toulouse-Lautrec devine dramatică. Modul de viaţă pe care l-a dus timp de zece ani nu rămâne fără efect asupra sănătăţii sale şi aşa deficitară. Devine din ce în ce mai neliniştit, mai agresiv şi se neglijează. Creează însă în continuare, chiar şi după nopţile pierdute. În această stare, realizează circa şaizeci de litografii care sunt expuse în aprilie 1898 în filiala londoneză a Galeriei "Goupil". Artistul adoarme la vernisaj... Toată iarna suferă din cauza intoxicaţiei alcoolice şi din cauza lipsei de somn, are halucinaţii. O cură de dezintoxicare rămâne fără succes. La 15 iulie 1901 părăseşte Parisul, mama sa îl duce la moşia familiei, la Malromé din departamentul Gironde. La 9 septembrie moare în braţele acesteia.

Thomas Saliot - Emir Kusturica

ANIVERSAREA FILMULUI SARBESC CU EMIR KUSTURICA PE PIESA MUZICALA BUBAMARA

* * *

Pisica albă, pisica neagră
un porc care mananca cu pofta un Trabant,
Viața e un miracol
Luka fuge cu un muzician
Copiii nevăzuți
Pe muzica celebrei Tina Turner.
Maradona
Goluri cu starul argentinian
Underground
Opera de maestru – saga simbolistica
Vremea țiganilor
toate visele spulberate
Tata în călătorie de serviciu
drama pasionala, fara a alege un punct de vedere absolute
Arizona Dream
Un tanar care pretinde că are abilitatea de a înţelege peştii
Promisiunea
departe de civilizaţie
Super 8 Stories
radiografie a memoriei si istoriei
Wild Roses, Tender Roses
povestea celebrului revoluţionar mexican, Pancho Villa
Guernica
 



-------------------------------------------------------------------------------------------
Emir Kusturica (n. 24 noiembrie 1954) este un regizor, actor şi muzician sârb.[1] El a fost recunoscut pentru mai multe filme artistice apreciate la nivel internaţional, precum şi proiectele sale de construire de oraşe.
-------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Thomas Saliot

Titlul: Emir Kusturica

Ilia Efimovici Repin - Bărbat și femeie la masă.


ANIVERSARE POLONEZA PE VERSURI DE MARIA PAWLIKOWSKA JASNORZEWSKA

Iubire

Pe-ascuns te tot framânti. Dar vad prea bine.
Privesti afara trist si abatut...
Mai mult ca viata ma iubesti pe mine?
Doar asa spuneai anul trecut...

Tu râzi, dar undeva-ti ascunzi misterul.
Te uiti la nori, spre cer, mereu tacut...
Nu mai sunt eu oare lumina si cerul?
Doar asa spuneai anul trecut...

de Maria Pawlikowska-Jasnorzewska

 

-------------------------------------------------------------------------------------------- -
Maria Pawlikowska-Jasnorzewska (n. 24 noiembrie 1891, Cracovia – d. 9 iulie 1945, Manchester) a fost o poetă şi autoare dramatică poloneză. A studiat la Academia de Arte Frumoase din Cracovia. A călătorit mult în Europa, Asia Mică şi Africa de Nord. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a refugiat în Franţa, apoi în Anglia, unde a rămas pînă la sfîrşitul vieţii.
-------------------------------------------------------------------------------------------- -

Pictor: Ilia Efimovici Repin
Titlul: Bărbat și femeie la masă.
Titlul original: Мужчина и женщина за столиком. Мужчина, натягивающий перчатку
Data: 1873
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găseşte: Colectie privata

Date despre pictor:

Ilia Efimovici Repin (Илья Ефимович Репин) (5 august 1844 la Ciuguev, lângă Harkov, Imperiul Rus, în prezent în Ucraina - 29 septembrie 1930, Kuokkala, pe atunci în Finlanda, astăzi Repino, Rusia) a fost un pictor realist rus, aparţinând şcolii artistice Peredvijniki (Передвижники).
Lucrările sale conţin adesea înţelesuri adânci, psihologice şi exprimă tensiunile din interiorul ordinii sociale existente în vremea sa. Spre sfârşitul anilor 1920, în Uniunea Sovietică au început să fie publicate numeroase lucrări despre el ca, un deceniu mai târziu, să apară chiar un cult al lui Repin, el fiind considerat un model „progresiv” şi „realist” ce trebuia imitat de artiştii sovietici „social realişti”.
Faima sa a venit odată cu pictura Edecarii de pe Volga, o lucrare care portretiza munca îngrozitor de grea a acestor oameni săraci, dar, în acelaşi timp, nu lipsită de speranţă pentru tinerii din Rusia. În 1900, în timpul unei călătorii la Paris, o cunoaşte pe Natalia Nordman, care va fi noua sa iubită (Repin se despărţise de prima sa soţie). Spre uimirea tuturor, artistul îşi urmează marea dragoste şi se stabileşte în locuinţa acesteia din Finlanda.
În 1930 Repin moare în Kuokkala, Finlanda. Dupa conflictele armate dintre Uniunea Sovietică şi Finlanda din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Kuokkala a fost cedată Uniunii Sovietice şi redenumită Repino (Regiunea Leningrad) în cinstea marelui pictor.
Chiar dacă nu a fost un inovator din punct de vedere al tehnicii sau creator al unei noi şcoli de pictură, Repin este astăzi considerat cel mai important pictor rus, mulţi critici din Rusia neezitând să vorbească despre el ca despre „artistul naţional”.

Berthe Morisot - Julie visand


Fluturi

Mirsina şi lămîiul legănate-s de-un zefir
ce suflă-nspre mimoze un refren de bine.
Un fluture se-ndreaptă înspre-un trandafir.
Un alb aeroplan se-ndreaptă înspre mine.

Fluturele zboară mai departe,
lăsînd în urmă roza cu petale fine.
Pilotul orb, nepăsător, nebun,
zboară peste mine.

de Maria Pawlikowska-Jasnorzewska

 


-------------------------------------------------------------------------------------------- -

Pictor: Berthe Morisot
Titlul: Julie visand
Titlul original: Мужчина и женщина за столиком. Мужчина, натягивающий перчатку
Data: 1894
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găseşte: Colectie privata

Date despre pictor:

Berthe Morisot s-a nascut pe 14 ianuarie 1841 la Bourges, Cher, Franta, intr-o familie burgheza instarita, care a incurajat-o, atat pe ea cat si pe sora ei, Edma Morisot, sa devina artiste. Morisot avea sa devina un pictor impresionist de mai mica importanta, dar un simbol pentru prezenta femeilor in avangarda artistica de al sfarsitul secolului XIX.
Cand Morisot s-a decis sa studieze serios pictura, familia nu doar ca nu s-a opus, dar a sprijinit-o total. La inceput, Morisot a exersat pictand copii dupa tablouri celebre, incepand cu vechii maestri si terminand cu cei noi, avand o pasiune deosebita pentru lucrarile lui Corot.
Morisot incerca sa picteze imaginile vietii cotidiene, fragmente realitatii mereu in derulare. Fiind o femeie care facea parte din inalta societate, picteaza scene din viata de familie, din statiuni de vacanta. Fara exceptie, subiectele sale sunt un echivalent al celor alese de colegii sai impresionisti. Degas, dandy-ul burghez, prefera repetitii ale trupelor de balet, curse de cai si nuduri feminine in apartamente in loc de ateliere. Claude Monet picteaza tablouri cu gradina si copiii sai sau capitele de fan din vecinatate. Pictoritele impresioniste redau pe panza mediul social in care traiesc, intr-o maniera potrivita curentului.

joi, 23 noiembrie 2017

José Clemente Orozco - Iarna - Aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI JOSE CLEMENTE OROZCO

* * *

m-am trezit speriat dimineața
îmbrăcat cu paltonul maro
în plină iarnă
iar fata pe care o iubesc
ține în mâini nisipul alb
din punta mita
și distribuie zâmbete
bărbaților din apele cristaline
care fac surfing


(cav)


------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: José Clemente Orozco
Titlul : Iarna
Titlul original:
Data: 1932; United States
Stilul: Realism socialsm
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Baker-Berry Library (Dartmouth College), Hanover, NH, US

Date despre pictor:
José Clemente Orozco (23 noiembrie 1883 – 7 septembrie 1949)a fost un pictor socio-realist mexican, specializat in pictura murala care a dus la nasterea renasterii murale mexicane impreuna cu picturile murale ale lui Diego Rivera, David Alfaro Siqueiros si altii. Orozco a fost cel mai complex muralist mexican, preocupat de tema suferintei umane, insa mai putin realist si mai fascinat de masinarii decat Rivera. Mai mult influentat de simbolism, el fost si pictor de compozitie si litograf. Intre 1922 si 1948, Orozco a executat picturi murale in Mexico City, Orizaba, Claremont, California, New York City, Hanover, New Hampshire, Guadalajara, Jalisco si Jiquilpan, Michoacán. Desenele si picturile lui sunt expuse in Carrillo Gil Museum din Mexico City si in Orozco Workshop-Museum din Guadalajara.Orozco a fost cunoscut ca fiind un artist angajat politic. A militat pentru cauzele politice ale taranilor si muncitorilor.