marți, 20 februarie 2018

Giovanni Boldini - Statuia din Parcul Versailles

* * *

în timpul unei eclipse de lună
am furat un sărut
de la statuia din marmură din parcul versailles

întotdeauna mi-am dorit
să fac un dans cu ea
pe muzica lui janis joplin

c.a.v.
 



------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Giovanni Boldini
Titlul: Statuia din Parcul Versailles
Titlul original:
Data:
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Giovanni Boldini(31 decembrie 1842 – 11 iulie 1931), pictor italian

Hans Dahl - Soarele de la miezul nopții peste fiord

* * *

pe plajă
pe munte
pe ocean
peste tot în fiord noapte
tot peisajul este luminat palid

în balconul cabanei doar eu
recreez grădinile suspendate ale semiramidei
doar pentru tine
nu-i aşa ?

c.a.v.

 


------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Hans Dahl
Titlul: Soarele de la miezul nopții peste fiord
Titlul original:
Data:
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Hans Dahl (19 februarie 1849, Granvin – 27 iulie 1937) a fost un pictor norvegian. Hans Dahl a fost renumit pentru picturi ale fiordurilor norvegiene si peisajele inconjuratoare.

Mihaly Munkacsy - Ecce Homo!

AZI CUVINTE PICTATE DE MIHALY MUNKACSY

Ecce homo

Eu sunt o-mperechere de straniu
Si comun,
De aiurari de clopot
Si framântari de clape -
În suflet port tristetea planetelor ce-apun,
Si-n cântece, tumultul caderilor de ape...

Eu sunt o cadentare de bine
Si de rau,
De glasuri razvratite
Si resemnari târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Si-n visuri, majestatea solarei agonii...

Eu sunt o-ncrucisare de harfe
Si trompete,
De lenese pavane
Si repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tacutelor regrete,
Si-n râs, impertinenta sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proza
Si de vers,
De crime
Si idile,
De arta
Si eres -
În craniu port Imensul, stapân pe Univers,
Si-n vers, vointa celui din urma Ne'nteles!...

de Ion Minulescu

 


------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Mihaly Munkacsy
Titlul: Ecce Homo!
Titlul original: Ecce Homo!
Data: 1896
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:

Mihaly Munkacsy von Lieb (20 februarie 1844 - 1 mai 1900), pictor maghiar realist.
Unul dintre cei mai importanti artisti maghiari ai secolului XIX, Munkacsy a inceput sa picteze pe cand se gasea la Arad, unde lucra ca tamplar. Cu ajutorul unor colectionari a reusit sa studieze la academiile de arta din Viena, Munchen si Dusseldorf, terminand prima sa lucrare importanta, Celula Condamnatilor in 1872. Impreuna cu prietenul sau Laszlo Paal se muta la Paris, unde va ramane pentru tot restul vietii. A inceput sa lucreze intr-un stil realist din 1873, realizand in doar doi ani majoritatea lucrarilor sale importante. Se casatoreste in 1874 cu vaduva baronului de Marches, iar stilul sau se va schimba radical ulterior, pictorul realizand in special scene de salon si naturi statice, dar si numeroase peisaje.
In aceasta perioada se face simtita mai ales influenta lui Laszlo Paal. Munkacsy revine la un stil mai realist, pictand o serie de portrete, intre care cel al lui Franz Liszt, precum si mai multe scene religioase. Spre sfarsitul carierei realizeaza si doua compozitii monumentale : Cucerirea Ungara, pentru Casa Parlamentului si o fresca impresionanta, Apoteoza Renasterii, pentru tavanului Kunsthistorisches Museum din Viena.

Louisa Matthíasdóttir - Fata cu bicicleta


AZI CUVINTE PICTATE CU LOUISA MATTHIASDOTTIR

Fata cu şosete de diamant

Zveltă ca o pipetă
trece pe bicicletă
fata cu şosete de diamant.
ea are părul de diamant
şi faţa de diamant
şi fustă verde de brocart.
în pulpa de sticlă a acestei fetiţe
se vede săpat un mecanism cu rotiţe
şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc
pistonul pompează
şi adolescenta înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.
...

de Mircea Cărtărescu


 



------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Louisa Matthíasdóttir
Titlul: Fata cu bicicleta
Titlul original: Maine, Girl with Bicycle and Recumbent Man
Data: 1976
Stilul: Expresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:

Louisa Matthíasdóttir (20.02.1917-26.02.2000) a fost un pictor islandez .
Picturile Louisei includ peisaje din Islanda si o serie de auto-portrete. Peisajele includ adesea reprezentări stilizate ale “charmingly”, cai islandezi și oi.

Pierre Emmanuel Damoye - Cantecul corabiilor

AZI CUVINTE PICTATE DE PIERRE EMMANUEL DAMOYE

Romanţa celor trei corăbii

Porniră cele trei corăbii...
Spre care ţărm le-o duce vântul?...
Ce porturi tainice,
Ascunse cercetătoarelor priviri,
Le vor vedea sosind mânate de dorul tristei pribegiri?...
Ce valuri nemiloase,
Mâine,
Le vor deschide-n drum mormântul?...

Porniră cele trei corăbii, purtând în pântecele lor
Grămezi de aur,
Chihlibare,
Smaralde verzi
Şi-opale blonde,
Iar sus pe bord,
Tristeţea-acelor romanţe veşnic vagabonde,
Cântate,
Azi, în drum spre Poluri,
Iar mâine-n drum spre-Ecuator!...

Porniră cele trei corăbii...
Şi-abia se mai zăresc -
Se-ngroapă
În golul zărilor pătate de violetul înserării
Iar albul pânzelor întinse,
În cenuşiul depărtării,
Zideşte trei mausoleuri în care dorm cei duşi pe apă.

Porniră cele trei corăbii...
Şi-n urma lor rămase portul,
Mai trist ca muntele Golgotei însângerat de-un asfinţit,
Şi-n urma lor,
Pe cheiul umed,
Un singur albatros rănit
Mai stă de pază,
Ca Maria,
Venită să-şi vegheze mortul!...

de Ion Minulescu

 


------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Pierre Emmanuel Damoye
Titlul: Cantecul corabiilor
Titlul original:
Data: 1976
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:

A fost un pictor francez nascut la Paris, la 20 februarie 1847. A studiat pictura la Ecole des Beaux-Arts. Este renumit pentru picturile sale care contin peisaje. Este considerat unul dintre cei mai importanti mostenitori ai scolii traditionale de la Barbizon.
Pierre Emmanuel Damoye a murit în 1916 și este înmormântat în celebrul Père Lachaise din Paris, alături de Frédéric Chopin, Marcel Marceau, Molière, Jim Morrison, Marcel Proust, Gertrude Stein, precum și de la alți artiști ca Eugène Delacroix, Max Ernst, Camille Pissarro, Jean-Baptiste-Camille Corot, Jacques-Louis David, Georges-Pierre Seurat.
Lucrari Damoye poate fi văzut în Musée du Louvre, Paris; Musée d'Orsay, Paris; Musée des Beaux-Arts, Bordeaux; Musée des Beaux-Arts, Troyes, Franța; și Muzeul Național de Artă, București, România; Muzeul de Arta Ateneum, Helsinki.