marți, 8 decembrie 2020

Arnulf Rainer - Ajustarea nasului

 sunt furios pe mine

sun şi nu răspunde
tizul meu rusu
are o sută zece kilograme
și ajunge greu la telefonul celular Nokia
păstrat cu sfințenie în camera băiatului

este un adevărat magician Prospero
de fiecare dată
găsește cele mai absurde scuze

aov




----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Arnulf Rainer
Titlul: Ajustarea nasului
Titlul original:
Data:
Stilul: Neo-expresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se găseşte:

Date despre pictor:
Arnulf Rainer (8 decembrie 1929 - ) pictor austriac.

John Brett - Christina Rossetti

 Christina Rossetti

zilele trecute ți-am recitit
mai atent
poemele
și sunt sănătos
și plin de umor
cred

aov



---------------------------------------------------------------------------------
Pictor: John Brett
Titlul: Christina Rossetti
Titlul original: Christina Rossetti
Data:
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găseşte:

Date despre pictor:
John Brett (8 decembrie 1831-1902) a fost un pictor asociat miscarii pre-rafaelite (desi nu e considerat a fi pictor pre-rafaelit), renumit pentrun peisajele sale foarte detaliate.

luni, 7 decembrie 2020

Simon Hantai - Femelle-Miroir II

 ***

femeia din oglindă
îmbrăcată à la Frida Kahlo
mergea tăcută pe lângă mine

îi place să se privească
să fie privită

afară ningea tăcut
la telefonul mobil Olivia Newton-John
cânta ceva despre Argentina

aov



---------------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Simon Hantai
Titlul: Femelle-Miroir II
Titlul original: Femelle-Miroir II
Data: 1953
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găseşte: Georges Pompidou Center, Paris, France

Date despre pictor:
Simon Hantai ( 7 decembrie 1922 - 12 septembrie 2008) pictor maghiar.

Gian Lorenzo Bernini - Autoportret

 Bernini

sechestrat în Galeria Borghese
mai ales iarna
la micul dejun
se distrează
ascultând
"Simfonia italiană"
[Felix Mendelssohn Bartholdy]

aov



--------------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Gian Lorenzo Bernini
Titlul: Autoportret
Titlul original: Autoportret
Data: 1630 - 1635
Stilul: Baroc
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 30 x 38 cm
Unde se găseşte: Borghese Gallery, Roma, Italia

Date despre pictor:
Gian Lorenzo Bernini (7 decembrie 1598 - 28 noiembrie 1680) pictor italian

Stuart Davis - Bătător de ouă nr. 4

 de șapte decembrie

la ora opt fix
mi-am făcut cafea arabica
și am tușit de trei ori
de la țigara Camel

trăiesc pe tavanul vecinei
care prepară omletă cu șuncă
în fiecare dimineață

pe afară
un trecător care vorbește la telefon
se împiedică

doi elevi
se dau cu trotineta electrică
le-am făcut cu mâna
m-au întrebat dacă-i pot învoi de la informatică

în tufa de trandafiri uscată
se pitea o pisică neagră

după alegerile parlamentare de ieri
în țara plină de eroi
respir aer irespirabil
însoțit de privirile câinilor

aov



---------------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Stuart Davis
Titlul: Bătător de ouă nr. 4
Titlul original: Egg Beater No. 4
Data: 1928
Stilul: cubism, Pop Art
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găseşte: Phillips Collection, Washington, DC, US

Date despre pictor:
Stuart Davis (07.12.1892 – 24.06.1964), a fost un pictor modernist, de origine americana .