vineri, 12 martie 2021

Masa şi Scaunul

 Masa şi Scaunul

I

Zise Masa către Scaun
"Îmi vine să scârţâi şi să scheaun,
Mă doare capul de căldură,
Iar la fiecare picior am câte-o bătătură!
De-am avea şi noi parte de-o plimbare,
Am mai schimba o vorbă despre una-alta sau cutare!
Te implor, hai afară până nu mă vezi knock-down!"
Zise Masa către Scaun.

II

Scaunul, privind spre Masă:
"Fată, ideea asta tu deoparte lasă,
Cu vorbe goale prea te-îngraşi,
Ştii doar că noi nu putem face nici doi paşi!"
Zise Masa c-un oftat:
"Ţi-e teamă să ieşi la aer curat?
Am câte ai şi tu, patru picioare,
Hai să facem o-încercare."

III

Aşa că-împreună, iavaş-iavaş,
Au pornit-o en fanfare către oraş,
Tropăind când la deal şi când la vale,
Dând curioase, ici şi colo, rotocoale.
Adunaţi în jurul lor, buluc,
Oamenii voiau să ştie un' se duc:
"Iată, Masa şi Scaunul, în pas de ştaier,
Au ieşit la plimbare să ia aer!"

IV

Dar coborând pe-un drum, pe-o alee, pe-o cărare,
Spre-un castel înalt din vale,
S-au rătăcit într-un loc cu multe ape şi imaşuri,
Hălăduind, încoace-încolo, multe ceasuri.
Până când, pentru-a se şti iar în siguranţă,
Au plătit o Raţuşcă măcăneaţă,
Un Şoarece şi-un Cărăbuş, din iarba deasă,
Să le-arate drumul înapoi spre casă.

V

Bucuroase,-au şoptit încetişor,
"Să sărbătorim, frăţiorul meu fermecător,
Călătoria noastră-n oraş, pe dealuri şi pe luncă!
Să mâncăm fasole deci, cu şuncă!"
Plini de voie bună, Şoricelul, la sacou de pluş,
Răţuşca şi cafeniul Cărăbuş
Au cinat şi-au dansat pe scaun şi pe masă...
Apoi, fiecare-a plecat spre patul lui de-acasă.

de Edward Lear
( traducere de Petru Dimofte)

 


 

Carl Vilhelm Holsøe - Femeie într-un interior cu oglindă

 Într-o oglindă curbată

s-a ivit o balerină amintirea
despre o casă neagră
despre o punte peste lanul de cereale
palinca vărsată în râu
lemnul care a crăpat când
o fetiță a căzut în brațele cuiva

de JANA ORLOVÁ



-----------------------------------------------------------------------------
Pictor:Carl Vilhelm Holsøe
Titlul: Femeie într-un interior cu oglindă
Titlul original: Woman in an Interior with a Mirror
Data: 1898
Stilul: Expresionism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Carl Vilhelm Holsøe (12 martie 1863 in Aarhus - 7 noiembrie 1935 in Asserbo) a fost un pictor danez

joi, 11 martie 2021

Kenneth Hayes Miller - Bargain Hunters

 Uneori

uneori
când mă trezesc
dimineața
și văd toate chipurile
pur și simplu nu pot
respira

de Nikki Giovanni



----------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Kenneth Hayes Miller
Titlul: Bargain Hunters
Titlul original: Bargain Hunters
Data: 1940
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Kenneth Hayes Miller (11 martie 1876 – 1 ianuarie 1952) pictor american

miercuri, 10 martie 2021

William Etty - Sleeping Nude

 ecstasy

mă desfaci
din piele
din sângele acesta
mai roşu decât durerea
suprimată îndelung
cu dinţii
îmi cauţi inima
flămând
cuvintele
mi se lipesc de piele
moi
umede
şoptite
carnea mea
sfâșiată
animal blând
supus sacrificiului
nesomn
nelinişte
mult prea mult
niciodată de-ajuns

tu

de Nuța Istrate Gangan



----------------------------------------------------------------------- -
Pictor:William Etty
Titlul: Sleeping Nude
Titlul original: Sleeping Nude
Data: 1841
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
William Etty (10 martie 1787 – 13 noiembrie 1849), pictor englez cunoascut, mai ales pentru nudurile sale

Alex David - Mona Lisa (La Gioconda)

 Actorul american Carlos Ray "Chuck" Norris a împlinit, marți, 80 de ani. Născut pe 10 martie 1940 în Ryan, Oklahoma (SUA), Chuck Norris este o adevărată legendă vie, un actor celebru și, totodată, un expert în arte marțiale.
Chuck Norris a împlinit 80 de ani. Replică fabuloasă despre coronavirus și bancuri cu legendarul actor

Chuck Norris a fost pe Marte. De aceea nu sunt semne de viaţă acolo…
Chuck Norris a numărat până la infinit… De două ori!
Trăim într-un Univers în expansiune. Pentru că toţi fug de Chuck Norris!




--------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Alex David
Titlul: Mona Lisa (La Gioconda)
Titlul original: Mona Lisa (La Gioconda)
Data:
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Alex David