luni, 16 august 2021

Ivan Bilibin

 Călugărița eretică

Corpul – această ambulantă mănăstire a sufletului,
cu reguli stricte, dar niciodată respectate până la capăt,
nu știi cât să te bucuri,
nici cât să urăști și cât să iubești
ca să nu fie prea mult ori prea puțin.

Cineva neștiut bate mereu toaca,
având grijă dimineața să te trimită la arat
câmpuri fără margine,
iar seara, la o oră fixă, să te culce obosit
în paturi reci și tari,
așa ca să nu mai vrei nimic.

Pe ascuns însă
o călugăriță eretică,
cu sângele clocotind în vene,
țintește ore-n șir prin vitralii,
dibuind toți pereții, să vadă
pe unde ar putea ieși
în caz de mare năvălire a sentimentelor.

Căci vine câte o zi când vrei să te bucuri mai mult,
vrei să plângi mai mult,
ca să ai sentimentul unui om împlinit
sau poate să fii mai aproape de Dumnezeu.

Își cercetează atent fiecare celulă,
fiecare rid mai adânc,
își lasă părul eretic în vânt,
își îndoaie genunchii resemnați
apoi își desface mâinile, ca și cum ar îmbrățișa
toată lumea,
înălțându-și rugător ochii ca două ferestre. Spre infinit.

Așa stă încremenită și acum
pe cântarul lumii –
jumătate femeie,
jumătate sfântă,
păzindu-se cu strășnicie
una pe alta
ca nu cumva să iașă
din chilia strâmtă.

de Liliana Armașu



---------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Ivan Bilibin
Titlul:
Titlul original:
Data:
Stilul: Baroque
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Ivan Bilibin (16 august 1876 – 7 februarie 1942), ilustrator si designer de scena rus

duminică, 15 august 2021

A murit legendarul Gerd Muller - Doliu în lumea fotbalului

 

A murit legendarul Gerd Muller - Doliu în lumea fotbalului.

Gerd Muller, unul dintre cei mai mari jucători din istoria echipei Bayern Munchen și a naționalei Germaniei, a murit, duminică, la vârsta de 75 de ani.

Gerd Müller (n. 3 noiembrie 1945,Nördlingen, Regatul Bavariei, Germania – d. 15 august 2021) a fost un jucător de fotbal german care a evoluat la Bayern München. Cu aceasta, el a cucerit 3 Cupe ale Campionilor Europeni (actuala UCL) consecutive, 1974, 1975 și 1976. Cu echipa Germaniei a câștigat Campionatul Mondial d in 1974 și Campionatul European din 1972.
 

 

sâmbătă, 14 august 2021

Mstislav Valerianovich Dobuzhinsk - Vitebsk

 ***

dimineața
aerul era răcoros
plin de cântecele păsărilor
și de mormăitul pensionarilor

Billy Gibbons
îşi mângâia barba cea lungă
în timp ce cânta
"Gimme All Your Lovin'"
[ZZ Top]

aov



---------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Mstislav Valerianovich Dobuzhinsk
Titlul: Vitebsk
Titlul original: Vitebsk
Data: 1919
Stilul: Art Nouveau (Modern)
Mod de realizare: cerneală, acuarelă, hârtie
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Mstislav Valerianovich Dobuzhinski ( 14 august 1875 - 20 noiembrie 1957 ) a fost un pictor rus.

vineri, 13 august 2021

George Luks - Lily Williams

 funcție de visuri

Lily Williams
trăiește
viața
călătorind
prin lume

citind
pliantul publicitar
al unei bănci
ascultă
"Money, money, money
Must be funny
In the rich man's world
Money, money, money
Always sunny
In the rich man's world
Aha"
[abba]

aov




-----------------------------------------------------------
Pictor: George Luks
Titlul: Lily Williams
Titlul original: Lily Williams
Data: 1909
Stilul: realism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea: 44.75 x 39.5 cm
Unde se gaseste: Colecție privată

Date despre pictor:
George Benjamin Luks (13 august 1867 – 29 octombrie 1933) a fost un pictor american.

joi, 12 august 2021

Charles Raymond Blackman - Narcise într-o vază albă

 

***

dimineața
ora 06:06
narcise lângă perete
spun povestea lui raymond

la McDonald’s
în parcare cântă Tangerine Dream
"Mysterious Semblance At The Strand Of Nightmares"

aov
 

 

-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Charles Raymond Blackman
Titlul : Narcise într-o vază albă
Titlul original: Daffodils in a White Vase
Data: 1985
Stilul: Expresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găsește:

Date despre pictor:
Charles Raymond Blackman (12 August 1928 – 20 August 2018) a fost un pictor australian.