marți, 3 mai 2022

André Deymonaz - LES AMATEURS D'ART

 

vestă de salvare

"cu ocazia expoziției de artă a lui Ai Weiwei la Institutul de Artă din Minneapolis, Minnesota
exact așa începe gustul acrul (e.g. mi⁠-⁠e acru)
când legi veste de salvare una de
alta, colorate și rupte ca niste lampioane,
le înfășori în jurul colonadelor greco⁠-⁠romane
ale Institutului de Artă din Minneapolis
ca și când ar fi vată pe băț,
cu care de fapt ai vrea să spui că
locul tău de baștină însuși te dă afară,
și că acasă te temi de zilele cu soare
fiindcă rachetele cad totdeauna pe vreme bună,
și uite așa începe plutirea. În Oklahoma
City, eu și cu taica⁠-⁠tău ți⁠-⁠am cumparat
o vestă de salvare, chiar dacă ești încă
prea micuț pentru ape mari
și nu ești un refugiat, un imigrant
așa ca părinții tăi. tu încă nu înțelegi
ce înseamnă să plutești altundeva
decât în pântec și în somn,
nu știi cum e să stai la soare,
cât de tare dor arsurile pe piele
sau pe suflet, iar noi, taica⁠-⁠tău și cu mine,
ne zgâim la tine mirându⁠-⁠ne de cât am avut
de umblat până să ajungem la tine, toată
imigrația asta lungă prin viață
și peste lume, însucită și încolacită,
demnă de a fi subiectul unei expoziții de artă."

de Roxana Cazan
 

 
---------------------------------------------------------------------------------
Pictor: André Deymonaz
Titlul:
Titlul original: LES AMATEURS D'ART
Data :
Stilul:
Mod de realizare:
Dimensiunea: 81 X 65 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
André Deymonaz pictor francez născut în 1946

Alexandre Benois - Dimineața de Paște

 

Suflarea pe masa

"ajuta-ma
sa ma inghesui printre firimituri
printre bucatelele astea
de paine
de la masa ta sa ma strangi in pumn
asa
sa fii atent sa nu scap
pe jos sa ma aduni
cu grija ajuta-ma
sa pisez creierul asta imens plin
de puroi si cifre si litere si nume si
numele tau ajuta-ma
sa scap de zilnic aceeasi
ispita de-a crapa
tot si creierul asta mare bubos facut
in cprubeta disperarii maica-mii
cand tata venea beat sau nu
stia daca vine sau nu si de-aia
zic astia c-am iesit asa saraca
fa-ma cocolos
de paine umezita de buzele tale si
sa ne jucam
suflatea pe masa
pff tu sufli pff eu suflu
si ma rostogolesc
cocolos de paine umezita"

de Saviana Stanescu
 

 
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Alexandre Benois
Titlul: Dimineața de Paște
Titlul original:
Data : 1936
Stilul:
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Alexandre Benois (3 mai 1870 – 9 februarie 1960), artist influential rus.

Octav Angheluta - Copii pe uliță

 

*

"Afară cu totul în cele pierdute
păsări care merg încet
și crocănesc în iarbă,
iarba vâscoasă care se balansează
ca leagănele"

de Tone Hødnebø
 

 
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Octav Angheluta
Titlul: Copii pe uliță
Titlul original:
Data :
Stilul: impresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Octav Angheluta (3 mai 1904 – 1979), pictor român.

Alessandro Allori - Portretul unei doamne în alb și negru

 Coaptă ca un fruct 


"Coaptă ca un fruct ţin lumea în braţele mele,
ea s-a copt peste noapte;
coaja e pieliţa fraged-albastră
ce se bolteşte în jur,
şi sucul e dulcele, înmiresmatul, încinsul şi scânteietorul
şuvoi de lumină.

Adânc mă cufund, ca un înotător, într-un cosmos cu licăr de argint,
botezat pentru maturitate, renăscut pentru noi împliniri,
şi uns pentru faptă.
Uşor ca un hohot de râs,
tai cu braţele o mare de miere-aurie,
căreia dor i-e de mâinile mele flămânde."

de Karin Boye
(traducere de Veronica Porumbacu)



--------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Alessandro Allori
Titlul:
Titlul original: Portretul unei doamne în alb și negru
Data : c.1599
Stilul: manierism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Alessandro di Cristofano di Lorenzo del Bronzino Allori ( 3 mai 1535 - 22 septembrie 1607) pictor italian.

luni, 2 mai 2022

Anatolio Scifoni - Teatru

 

Aminteşte-ţi să o uiţi

"Nu-ţi voi dărui un castel
Şi nici măcar un apartament* în Manhattan.

Nu-ţi voi dărui un inel
Cu-al său ochi de diamant trufaş.

Îţi voi oferi un evantai având scris:
„te iubesc pentru a te uita,
ca să te iubesc te uit”."

de Corrado Calabrò
 

 
---------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Anatolio Scifoni
Titlul: Teatru
Titlul original:
Data :
Stilul:
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Anatolio Scifoni (2 mai 1841 - 1884) pictor italian.