Exact în acest loc
În satul global
Pe locul dintre două ţări
Eu îmi presar paşii,
O vietate trecând de colo până colo
Ca norii
Pe pajiştile lipsite de graniţe ale cerului.
În satul global
Pe locul dintre două ţări
Pe unde îmi presar acum nonşalanţa paşilor
Exact aici
Era locul în care lătrau oamenii-câini
Dresaţi anti-om,
Era locul cu năvoade întinse pentru prins oameni
Şi vise,
Era locul unde fiecare pas făcut
Dura un secol
Încetinit de frică şi de gloanţe.
Exact în acest loc în care se murea
Mi-a apărut acum Matahala emaciată a frontierei
Ca un tigru de hârtie
Scărpinându-şi liniile cafenii
De pământul hărţii de hârtie.
Şi exact în acest loc unde până şi gloanţele plângeau
Înfigându-se cu flori roşii în trupuri,
În acest loc eu şi vântul
Am încălecat graniţa
Ca pe şaua unui armăsar înaripat
Şi am arborat o nepăsare bizară
În cutia capului actualizat.
Pe raftul timpului stors,
Aşezate de-a valma ca nişte rufe,
Obiectele pe cale de apariţie
Îşi sunau printr-un con de lumină
Necomplicata lor simplicitate.
Şi eu treceam
Frontiera
Cu normalul unei funcţii fiziologice
Şi în concurenţă cu norii.
Eu treceam pe jos cu firescul meu de om,
Norii treceau pe sus cu firescul lor de nori.
Eu deveneam complice vântului
Şi treceam şuierând peste mumia graniţei,
Locul exact unde au şuierat odată
Gloanţele.
Locul exact unde stafiile gloanţelor
Dansează încă virtuale prin aer.
Acesta este şi locul exact
Unde aş deschide pământul ca pe o stridie
Să îi cotrobăiesc numele morţilor
Şi să le presar cenuşa viselor
Peste oceanul memoriei.
Locul unde mi-aş lipi urechea de pământ
Să desluşesc poate cuvintele
Distilate de clipa morţii,
Locul unde mi-aş dori cheia
Pentru învârtit jucăria de înviat fiinţe umane,
Şi odată vii să îi pot implora:
„Mai hibernaţi o decadă!
Nu încercaţi să fugiţi
Peste graniţă,
Năvod pentru oameni şi vise,
Vă rog eu din suflet – mai aşteptaţi o decadă!
Mai visaţi! Mai trăiţi!”
În satul global
Pe locul de trecere dintre doua ţări
Am auzit morţii sunându-şi simfonia
La clopotul trupului meu
Neruşinat de viu.
de Riri Sylvia MANOR
-------------------------------------------------------------------------------
Sunt nascuta si crescuta in Bucuresti. Bucurestiul in care bunicul meu
Hermann Zuckermann din Craiova – cerealist la Portul Cetate de pe malul
Dunarii – mi-a pus in mana primele carti si m-a molipsit cu entuziasmul
si dragostea sa pentru limba romana, pentru literatura si pentru teatrul
romanesc. Bucurestiul in care, la noua ani, am scris prima poezie
dedicata minunatului meu bunic.
Astfel se prezinta Riri Sylvia Manor cititorilor, la inceputul volumului de versuri Save as….
-----------------------------------------------------------------------------------
Data: 1777
Stilul: Romanticism
Media: ulei pe panza
Dimensiunea: 272 x 295 cm
In perioada cand a fost perescutat si cercetat de Inchiziție, pictorul
realizează și gravuri pe cicluri tematice. În „Los Caprichos”
(„Capriciile„, 1797-1799) – într-un număr de optzeci de gravuri –
artistul prezintă fantasme, care prind viață când rațiunea adoarme și
voința omului este guvernată de prostie, mârșăvie, durere sau dorințe
neînfrânate. În anii 1810-1815 urmează un al doilea ciclu, „Los
desastres de la guerra” („Ororile războiului„), în perioada războiului
cu Franța napoleoniană și a înnăbușirii sângeroase a revoltei populației
din Madrid. Represiunea răsculaților va face obiectul a două tablouri
celebre: 2 mai 1808 – Masacrul de la Madrid, (1814) și 3 mai 1808 –
Împușcarea revoltaților madrileni, (1814)
