miercuri, 7 iunie 2017

Paul Gauguin - Primăvara sacră

ZIUA PAUL GAUGUIN

Venus din Milo

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenînd cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvînt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sînge cînd ţipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mîini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surîd,
uitînd ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decît că "a spera înseamnă aproape a trăi"?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
"Le péché c'est le Grec", ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atîtea secole şi atîtea greşeli,
după atîtea speranţe şi atîtea amînări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decît lîngă mîinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm
ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele
decît că sunt nişte păsări ameţite de soare
şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme
ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decît că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate,
atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei,
poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură
recăpătîndu-şi din cele două braţe pierdute un braţ
pentru a desena, imitîndu-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să ştie ce-i arta.



de Octavian Paler




-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Paul Gauguin - Primăvara sacră
Titlul original: Nave nave moe
Data: 1894
Stilul: Cloisonism
Periodada: prima perioada in Tahiti
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea: 92 x 73 cm
Hermitage, St. Petersburg, Russia
Eugène Henri Paul Gauguin (n. 7 iunie 1848, Paris - d. 8 mai 1903, Atuona/Insulele Marchize, Polinezia Franceză) a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influențându-i pe fauviști și pe artiștii din gruparea Nabis. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții.

Paul Gauguin - Filosofala Hiva Oa

ZIUA PAUL GAUGUIN

Gauguin

În Hiva Oa, pe ţărmu-i lăut în mirodenii,
Am o colibă-n care vopselile îmi ţin.
Te zămislesc, femeie, dospită din vedenii,
La margine de mare, pe pânza mea de in.


O trudă grea: din purpur, din umbră şi lumină
Să prind întreg fiorul ce îl strecori în mine.
Încinsă doar cu frunze şi în găteli cereşti,
De sub sprâncene negre, tânjesc să mă priveşti.

Nu-i rece armonia din linii drepte, pure?
Şi toate chiar sunt drepte şi pure-n infinit?
De ce bizari sunt munţii şi negurile sure?
A fost cândva în lume ceva desăvârşit?

Genunea şi noianul întinderii de apă
Vor să culeagă stele, în undă să le-ncapă,
Ce-i cremenea banală?
O ţandără-n scântei.
 Şi totuşi are farmec asimetria ei.

Abia m-ating de pânză, de flacăra culorii,
Că mierlele îţi cântă pe umeri şi pe gură.
Mătasa pielii brune, mireasma şi căldura:
 Agavă înflorită în fuga unei ore.

Ce stea în zarea lumii, ce aprig vânt, iubito!
Centauri plini de taină răsar pe litoral:
Cel sprinten este Timpul, cel galeş e Urâtul,
Cel năzdrăvan e Gândul, cu aripi de coral.

Te duci. Şi-n largul mării îţi fulguie barizul.
Mă-ntorc ca şi flamingo la cuibul părăsit.
De şevalet m-apropii înfiorat de briză
Şi îmi ridic penelul în lacrimi tăvălit.

de George Meniuc


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Paul Gauguin - Filosofala Hiva Oa
Data: 1902; French Polynesia
Stilul: Post impresionism
Periodada: a doua perioada in Tahiti
Media: Ulei pe panza
Eugène Henri Paul Gauguin (n. 7 iunie 1848, Paris - d. 8 mai 1903, Atuona/Insulele Marchize, Polinezia Franceză) a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influențându-i pe fauviști și pe artiștii din gruparea Nabis. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții.

Paul Gauguin - Meri infloriti

ZIUA PAUL GAUGUIN

Primăvara

Din somnul lor, de noapte-ntunecosă
De unde-au stat, departe de frumos
Se reîntorc livezile acasă
În rochii înflorate pana jos.


E primăvară, iarăşi primăvară
Pe fiecare margini de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele-afară
De ghiocei, de crini, de toporaşi.

Se simte iarăşi morosul cîmpiii,
Din nou aruncă soarele pojarul
La cântecul înalt al ciocârliii,
Ies roadele cu capetele-afară.

Aruncă ziua peste tot cu vrăbii,
În codrii cucii iar au năvălit,
Se bat cu cântul, păsăsrile-n săbii
Şi glasurile-şi dau la ascuţit.

E primăvară, iarăşi primăvară
Pe fiecare margini de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele-afară
De ghiocei, de crini, de toporaşi.

de Virgil Carianopol


-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Paul Gauguin - Meri infloriti
Data: 1879; France
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe panza
Eugène Henri Paul Gauguin (n. 7 iunie 1848, Paris - d. 8 mai 1903, Atuona/Insulele Marchize, Polinezia Franceză) a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influențându-i pe fauviști și pe artiștii din gruparea Nabis. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții.

Paul Gauguin - Cariera La Pontoise

ZIUA PAUL GAUGUIN

Vara

Deşi este încă seară
simt că mâine vine vara
cu lungi gene de mărar
şi cu ochii de muştar,
cu obrajii de caisă
unduindă a narcisă.


Ca o pasăre măiastră
ea va bate la fereastră,
Eu-i deschid. Ea intră-n casă,
tărcată şi pepenoasă.

de Nichita Stănescu


-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Paul Gauguin - Cariera La Pontoise
Data: 1882; France
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea: 73 x 60 cm
Colectie privata
Eugène Henri Paul Gauguin (n. 7 iunie 1848, Paris - d. 8 mai 1903, Atuona/Insulele Marchize, Polinezia Franceză) a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influențându-i pe fauviști și pe artiștii din gruparea Nabis. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții.

Paul Gauguin - Gradina In Rue Carcel

ZIUA PAUL GAUGUIN

Te întreb

A fost al tău vreodată vântul
Sau Universul nesfârşit?
Ori soarele din cer luându-l
L-ai dus în mâini la asfinţit?
Ai ascultat în floare merii
Cum înalţau iubirii cânt?
Te-ai contopit cu ploaia verii
În braţe fulgerul purtând?
Ai născocit cu ochiul minţii
Cât pot fi toamnele de-adânci?
Ţi-ai dăltuit din iarna vieţii
Poteci de soare peste stânci?


de Viorica Sălăjeanu


--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Paul Gauguin - Gradina In Rue Carcel
Data: 1883; Paris, France
Stilul: Impresionism
Media: Ulei pe panza
Eugène Henri Paul Gauguin (n. 7 iunie 1848, Paris - d. 8 mai 1903, Atuona/Insulele Marchize, Polinezia Franceză) a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influențându-i pe fauviști și pe artiștii din gruparea Nabis. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții.

marți, 6 iunie 2017

Diego Velazquez - Arachne (A Sybil)

ZIUA ALEKSANDR SERGHEEVICI PUSKIN
ZIUA DIEGO VELAZQUEZ

Eu te-am iubit

Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot;
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cîndva iubită
Aşa adînc, aşa gingaş cum te-am iubit.

de Aleksandr Sergheevici Pușkin


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Aleksandr Sergheevici Pușkin (rusă: Александр Сергеевич Пушкин, n. 6 iunie, S.V. 26 mai, 1799, d. 10 februarie, S.V. 29 ianuarie, 1837) a fost un poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne. Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila și satira—asociate cu literatura rusă și influențând major scriitorii ruși care i-au urmat.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Diego Velazquez - Arachne (A Sybil)
Data: 1644-1648
Stilul: Baroque
Media: Ulei pe panza
Meadows Museum
Diego Rodríguez de Silva y Velázquez (n.1599, Sevilla – d. 6 august 1660, Madrid) a fost unul dintre cei mai cunoscuți pictori spanioli din sec. XVII-lea. Reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei. În același timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni și al unui nou mod de zugrăvire a naturii. Acest lucru a determinat ca, la sfârșitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniștilor să valorifice în pictura lor moștenirea lui Velázquez.

Dana Nechita- Natura statica

Natura cu-ale sale stihii şi elemente

Natura cu-ale sale stihii şi elemente,
Sofismul şi-adevărul - îmi sunt indiferente.
Da-mi vin şi-atinge harfa cu modulaţii moi
Asemeni cu-ale brizei ce trece ca şi noi.


catren de Omar Khayyam


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Dana Nechita- Natura statica
Data: 2014
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea: 20 x 30 cm

Dana Nechita- Crini la malul mari

Vanitate la Pontul Euxin

Mare zadarnică! Mare zadarnică!
Arsă de patimă eşti prea nedarnică.
Cu toată apa ce-ai strâns-o-n pântece
N-ai stropul care să mă astâmpere.


Mare de platină, mare de platină,
Tu nu eşti dulce nici cât o lacrimă,
Încât degeaba ţi-admir stihiile
Cu gust amar, ca zădărniciile.

Inaccesibilă şi neavută,
Nu cunoşti gura – ah! – care sărută...

de Radu Stanca


------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Dana Nechita- Crini la malul mari
Data: 2014
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea: 40 x 50 cm

Dana Nechita- Niste ciulini ...

Culeg ciulini

Când toamna
dă de ştire
ca dorul să-mi împac
culeg ciulini
iubire
un bărăgan să-ţi fac
când soarele
de lene
năvoadele pe lac
zbanghiu
şi le aşterne
când ţipă un brotac
brotaca
să îşi cheme
pe ritmuri de tic-tac
când vinu-n
struguri geme
de când e dacul-dac
pe veci
fără ieşire
din patimi fără leac
culeg ciulini
iubire
un bărăgan să-ţi fac.


de Sanda Nicucie


--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Dana Nechita- Niste ciulini ...
Data: septembrie 2015
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea: 40 x 50 cm

luni, 5 iunie 2017

Joseph Rodefer DeCamp - Sonata Kreutzer


* * *

o femeie cu o violină mică
și cu o sonată foarte scurtă
se plimbă toată ziua
prin venele mele foarte subțiri
cu o frecvență de 120 de bătăi pe minut
la fel ca prima dată
cînd ne-am iubit


(cav)


-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Joseph Rodefer DeCamp
TitluL: Sonata Kreutzer
Titlul original: The Kreutzer Sonata (Violinist II)
Data : c.1912 - c.1914
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Colecție privată
Date despre pictor:
Joseph Rodefer DeCamp (5 noiembrie 1858 – 11 februarie 1923) a fost un pictor american.
S-a nascut in Cincinnati, Ohio unde a studiat cu Frank Duveneck. In a doua jumatate a anilor 1870 a plecat cu Duveneck si colegii lui studenti la Royal Academy din München. A petrecut o perioada in Florenta, Italia si s-a reintors la Boston in 1883.
DeCamp a devenit cunoscut ca membru al scolii din Boston condusa de Edmund Charles Tarbell si Emil Otto Grundmann, concentrata pe pictura de figuri, iar in anii 1890 a adoptat stilul Tonalism. A fost membru fondator al grupului Ten American Painters, un grup de impresionisti americani, in 1897.
Un incendiu in anul 1904 la studioul lui din Boston a distrus cateva sute dintre primele lui picturi, inclusiv aproape toate peisajele lui.
A murit in Boca Grande, Florida

Pierre-Auguste Renoir - Tînără cu un cîine

* * *

un cîine din curtea vecinei trăiește cu impresia
că mie nu mi se poate întîmpla nimic
niciodată
și vîntul care bate pe sub ușa mea
suspină de dimineață pînă seara
fiind de altă părere


(cav)


--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Pierre-Auguste Renoir
TitluL: Tînără cu un cîine
Titlul original: Cage aux lions
Data : 1888
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Colecție privată
Date despre pictor:
Pierre-Auguste Renoir s-a născut la 25 februarie 1841 în Limoges. Tatăl său a fost croitor. Copilăria şi-a petrecut-o în Paris, într-un cartier apropiat de palatul Louvre. La 13 ani lucrează deja ca pictor de porţelanuri, mai târziu pictează evantaie şi jaluzele, reuşind să strângă o sumă de bani pentru a putea studia pictura.
Denumit pe drept „pictorul bucuriilor vieţii”, Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenţii.
„Cred că n-a trecut nici o zi în viaţa mea în care să nu fi pictat” – mărturiseşte artistul cu puţin înainte de a muri. Se stinge din viaţă la 2 decembrie 1919.

Wangechi Mutu - Family Tree

novaj novaĵoj aseară trump ne-a lăsat fără cuvinte a bombardat iranul toată lumea a scos un oftat el controlează ritmul respirației noastre ...