marți, 18 mai 2021

Hasui Kawase - Ploaie ușoară la Arishiyama

 Ĉio jam estas skribita

azi
totul e deja scris pentru orașul victoria
plouă ca într-un tablou de kawase
mă gândesc la o mare iubire
și nu se întâmplă nimic

mă uit la ceas
îmi aprind o țigară camel
și ascult
“Abbey Road” -The Beatles

aov



-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Hasui Kawase
Titlul: Ploaie ușoară la Arishiyama
Titlul original:
Data : 1939
Stilul: Shin-hanga
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Hasui Kawase ( 18 mai 1883 - 7 noiembrie 1957 ) pictor japonez.

Ipolit Strâmbescu - Dupa-amiaza de vara

 mesaj de la tine

"mă uit la cuvintele tale şi nu înţeleg
sau îmi e frică să mă bucur
mă uit aşa de parcă le-ai fi desenat
cu migală
mă uit până când se fac albe şi îmi intră în ochi
zâmbesc
dragul meu nu ţi-am zis niciodată ceaikovski
am ochii plini de
lebede"

de Silvia Caloianu




-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Ipolit Strâmbescu
Titlul:
Titlul original: Dupa-amiaza de vara
Data :
Stilul: impresionism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Ipolit Strâmbescu ( 18 mai 1871- 31 octombrie 1934) a fost un pictor român.

Colette Pope Heldner - Lafitte Blachsmith's Shop, Old New Orlean

 deziro

în dimineaţa asta m-am trezit cu
zbor zbor zbor pe buze

deschid fereastra
îmi aprind o țigară camel
şi las frîu liber dorinţelor albastre

la radio
cânta o formaţie rock
Grateful Dead - "Touch Of Grey"

aov



-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Colette Pope Heldner
Titlul:
Titlul original: Lafitte Blachsmith's Shop, Old New Orlean
Data :
Stilul: Impresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Colette Pope Heldner ( 18 mai 1902 - 1990) pictor american

Ilse D'Hollander - fără titlu

 Cântec mut

"În tocul uşii crestate
o mie de voci tăinuite
îşi potrivesc coardele
răguşite
toate sunt ale mele
şi nici una a mea."

de Călina Trifan



------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Ilse D'Hollander
Titlul: fără titlu
Titlul original:
Data : 1990
Stilul: tehnică mixtă pe carton
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea: 81 x 111 x 6 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Ilse D'Hollander ( 18 mai 1968 - 30 ianuarie 1997 ) pictor belgian

Gustave-Claude-Etienne Courtois - Lady Kreismann

 ***

„Pudoarea ta nu are nici un sens,
Decît sub unghiul obtuz al privirii mele”,
Te citez aproximativ,
Ştii, aş vrea să stăm aşezaţi pe canapeaua verde
De la singurul balcon pe care îl avem
(cine naiba a pus-o acolo?),
Am fi putut fuma în linişte ţigările tale fără filtru,
Şi e loc mult acolo,
Aproape cît o jumătate din cameră,
Rotocoale de fum deasupra firelor de telefon,
Mi-ai fi putut povesti tot ce-ţi trece prin cap şi nu numai,
Oricum nu te-aş fi ascultat pînă la capăt,
Nu de alta, dar nimeni n-a avut răbdare
Să te asculte pînă la capăt."

de Oleg Bernaz



-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Gustave-Claude-Etienne Courtois
Titlul: Lady Kreismann
Titlul original: Lady Kreismann
Data :
Stilul: academism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Gustave-Claude-Etienne Courtois ( 18 mai 1852 - 1923) pictor francez

Giovanni Costa - Odalisca cu evantai roșu

 ars amandi

"tăcerea mea
înlăuntrul
tăcerilor tale

dorinţele mele
înlăuntrul
dorinţei tale "

de Michael Astner



-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Giovanni Costa
Titlul: Odalisca cu evantai roșu
Titlul original:
Data :
Stilul: Kitsch, Orientalism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Giovanni Costa ( 18 mai 1883 - 6 decembrie 1893) pictor italian.

luni, 17 mai 2021

Lyamkin Alexander - Ambiții

 cymbal

e noapte
după un meci de fotbal
un cinel din "Child in Time "
nu mă lasă să adorm

aov




-------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Lyamkin Alexander
Titlul: Ambiții
Titlul original:
Data :
Stilul: Surrealism
Mod de realizare:
Dimensiunea: 50.0 x 60.0 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Lyamkin Alexander ( 1964 - ) pictor rus

Esther Newport - The Agony in the Garden

 Grădini patriarhale

"În grădina Hesperidelor,
Heracle cu cerul pe umeri
învinge falnic dragonul.


În grădina Ghesimani,
Cristos, cu măslinii pe tâmplă,
trimite spre zări adevărul.

În grădina Paradisului,
muritorul neprihănit
înveşniceşte amorul.


În grădinile suspendate ale Semiramidei,
fratele antic
mimează frumosul."

de Efimia Ţopa



------------------------------------------------------------------------
Pictor: Esther Newport
Titlul:
Titlul original: The Agony in the Garden
Data : 1940
Stilul:
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Esther Newport ( 17 mai 1901 - 9 iulie 1986) pictor american

Maxime Maufra - Barci cu pânze

 Bărci în ceaţă

"Sporturile şi galanteriile, scena, artele, talentele dansatorilor,
Vocile exuberante-ale muzicii, au farmec pentru copii,
Dar le lipseşte nobleţea. Sinceritatea vehementă şi dureroasă
Face frumuseţea. Mintea
Cunoaşte, devine adultă.
O ceaţă neaşteptată-înăbuşă oceanul,
O vibraţie de motoare intră-n ea,
O aruncare de piatră, la urma urmei, între pâclă şi stânci,
Una câte una, din necunoscut, trec umbre,
Duhuri, bărci de pescuit remorcându-se una pe alta,
Având ca reper stânca,
Menţinându-se pe fragila fâşie dintre pericolele mării în ceaţă
Şi spuma-înălţată peste granitul ţărmului.
Una câte una, urmărind liderul, s-au strecurat şase pe lângă mine,
Ivindu-se din ceaţă şi recăzând în ea;
Pulsul motoarelor atenuat de vapori, răbdător şi
Prudent,
Rulând de la capătul peninsulei
Până la gemandurile portului Monterey. Un zbor alb de pelicani,
O încântare pentru privire;
Cu nimic mai prejos decât zborul planetelor; toate artele îşi pierd virtuţile
Ajunse faţă-n faţă cu realitatea esenţială a creaturilor
Care-şi văd, toate şi fiecare, de treaba lor în mijlocul, la fel de egalelor,
Elemente-ale naturii."

de Robinson Jeffers
(traducere de Petru Dimofte)




------------------------------------------------------------------------
Pictor: Maxime Maufra
Titlul: Barci cu pânze
Titlul original:
Data : 1907
Stilul: post-impresionism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Colecție privată

Date despre pictor:
Maxime-Emile-Camille-Louis Maufra (17 mai 1861 – 23 mai 1918) pictor impresionist francez, specializat in realizarea de peisaje marine.

Maxime Maufra - Barcă pe mare

 * * *

"Cu ce am putea compara
viaţa noastră, aici, pe pământ?
Nu este oare asemeni unei bărci cu vele
care se-îndepărtează-n zori de zi
fără-a lăsa-n siajul ei nici o urmă de om?"

de Takaha Shugyo




------------------------------------------------------------------------
Pictor: Maxime Maufra
Titlul: Barcă pe mare
Titlul original:
Data : 1907
Stilul: post-impresionism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea: 153.42 x 186.69 cm
Unde se gaseste: Colecție privată

Date despre pictor:
Maxime-Emile-Camille-Louis Maufra (17 mai 1861 – 23 mai 1918) pictor impresionist francez, specializat in realizarea de peisaje marine.

Maxime Maufra - Plecarea bărcilor de pescuit

 Furtuni, pescari şi bărci

"Fiule! Când navighezi, nu fi trufaş,
toate bărcile intră-n gura Dragonului,
însă doar câteva cunosc acest adevăr." – Mahagama Sekara

"Ocean imens,
Pescari încordaţi,
Furtuni neaşteptate
Şi bărci lovite de talazuri.
Portul pescăresc jeleşte
Şi-şi aşteaptă prietenii,
Vechiul far în ruină le caută urmele.
În briza nopţii
Oceanul ascunde mari secrete,
Iar valurile îmbrăţişează ca întotdeauna
Plaja plânsă."

e Nimal Dunuhinga
(traducere de Petru Dimofte)




------------------------------------------------------------------------
Pictor: Maxime Maufra
Titlul: Plecarea bărcilor de pescuit
Titlul original:
Data : 1900
Stilul: post-impresionism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Maxime-Emile-Camille-Louis Maufra (17 mai 1861 – 23 mai 1918) pictor impresionist francez, specializat in realizarea de peisaje marine.

Jacob Jordaens - Bust of Satyr

eterna oscilado merg în tăcere în spatele unui fumător înrăit în căutarea unui satyr luna din seara asta este perfectă pentru cină cineva mă...