sâmbătă, 11 martie 2017

Azi o simfonie picturală cu George Mason Heming

AZI O SIMFONIE PICTURALĂ CU GEORGE MASON HEMING

simfonie la marginea mării

la marginea mării
pescăruşii se ceartă
cu voci piţigăiate
despre lucrurile care îi interesează.

în timp ce marea cântă
două fete fac piruiete
pe iarba rumenită
până când se transformă
în inele de zână.

de Cireşaru Dan


-----------------------------------------------------------------------------
Pictor:George Hemming Mason
Titlul: Fete dansân. O simfonie pastorală
Titlul original: Girls Dancing, a Pastoral Symphony
Data: 1869
Stilul:romantic
Mod de realizare: ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
George Mason Heming ARA (11 martie 1818 în Stoke-on-Trent - 22 Octombrie 1872 in Londra ) a fost un pictor englez , care a pictat peisaje, scene din mediul rural, inițial în Italia, apoi in Anglia . A fost cunoscut sub numele de "George Mason" sau "George Mason Hemming".

vineri, 10 martie 2017

Vasily Andreevich Tropinin - sub ciresii infloriti

***

apare pe marginea mării
apoi la munte
soarele
și eu menestrelul
sub cireșii înfloriți
mă pregătesc să spun lumii
ce frumos sună telefonul inimii tale
înfășurat în mătăsuri roșii.

inima mea freamătă la marginea nopții
alături de muza mea de inspirație poetică.

de Ciresaru Dan



-----------------------------------------------------------------------------
Pictor:Vasily Tropinin
Titlul: Femeie la fereastră
Titlul original: moonlit nude
Data: 1841
Stilul:romantic
Mod de realizare: ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Vasily Andreevich Tropinin(30 martie 1776 – 16 mai 1857)a fost un pictor romantic rus. Mare parte a vietii lui a petrecut-o ca serb; nu si-a obtinut libertatea decat la varsta de 40 de ani. Trei dintre ceele mai importante lucrari sunt portretul lui Alexander Pushkin si picturile The Lace Maker si The Gold-Embroideress.

Odată fraţi - Apoi, totul s-a sfărîmat - Vlade Divac si Drazen Petrovici

Apoi, totul s-a sfărîmat

<Mozart al baschetului>

“Pentru a construi o prietenie, ai nevoie de ani. Ca să o distrugi,
îţi ia o secundă”
Cuvinte rostite de un mare baschetbalist, Vlade Divac.
“Odată fraţi”





Prietenia dintre doi oameni, Vlade Divac si Drazen Petrovici.
Despre ei e vorba. Ei doi, sîrbul şi croatul, erau ca fraţii. Se întîlneau, discutau ore întregi, îşi spuneau secretele… Cînd au plecat în NBA în acelaşi an, 1989, mama lui Drazen l-a rugat pe Vlade să aibă grijă de fiul ei. “Era cel mai bun prieten”, îşi aminteşte Biserka Petrovici. Şi, doi ani, au fost de nedespărţit în State, deşi unul era în LA, iar altul în Portland.
După, catastrofă. Războiul sîrbo-croat a distrus totul între ei. Tot. Dintr-o dată, au uitat unul de altul. Nu-şi mai vorbeau. Se ignorau dacă jucau pe acelaşi teren. Se ocoleau dacă se întîlneau întîmplător pe stradă. Iar de cînd Vlade a ars un steag croat aruncat de un fan al lui Lakers, a fost şi mai rău.
La un moment dat, Divac a realizat ce mare greşeală făceau şi a încercat să se împace. “Am crezut mereu, în adîncul sufletului, că va veni o zi în care eu şi Drazen vom sta liniştiţi la masă şi vom discuta. Dar acea zi n-a venit”. Pentru că încă o tragedie i-a lovit. Cea mai mare: Petrovici a murit într-un accident rutier în 1993. Avea 28 de ani.
"Timpul zboară, prietene!"
În 2008, Vlade s-a întors, după 19 ani, la Zagreb. S-a dus direct la muzeul “Drazen Petrovici” şi a lăsat un mesaj. “Kako vrijeme ide, prijatelju moj…”. “Cum zboară timpul, prietene… Am încă amintiri vii cu tine, cel mai mare baschetbalist european al tuturor timpurilor”. Unul dintre ei nu mai e, dar legenda lor continuă. Vlade şi Drazen, “fraţii” despărţiţi de război.
"Era un jucător de care vorbeau toţi europenii. Un croat din Sibenik devenise copilul preferat al Iugoslaviei. I se spunea <Mozart al baschetului>. Numele lui: Drazen Petrovici"
"Ştiu că au fost mulţi care au încercat să-i împace pe Drazen şi Vlade cît am fost eu la Nets, dar n-au reuşit. Cei doi aşa s-au despărţit, din păcate"
Bill Fitch, fost antrenor la New Jersey Nets
Fara cuvinte. Numai cei care au trait aceasta istorie isi dau seama. Pentru toti ceilalti, urmariti “Odată fraţi”, un documentar realizat de ESPN. Merita.

Singurul lucru care contează cu pictorul Fernand Toussaint


Singurul lucru care contează

femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas...
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...

femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei
fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii

o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux
femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti
femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor

de Lucian Avramescu



-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Fernand Toussaint
Titlul: Eleganta
Titlul original:
Data:
Stilul: Impresionism
Mod de realizare:ulei pe panza
Dimensiunea: 161 x 181.5cm., 63¼ x 71½in.
Unde se gaseste: Palais Des Beaux-Arts- Servarts, Belgium,

Date despre pictor:
Fernand Toussaint (1873–1956) a fost un pictor belgian. A studiat cu Jean-François Portaels si la Académie Royale des Beaux-Arts. La 18 ani a plecat in Paris sa-si continue studiile acolo. S-a specializat in portrete de femei, naturi statice cu flori, peisaje citadine in stilurile Impresionism, Art nouveau si Post-Impresionism.
A murit in suburbia Elsene din Bruxelles.

Aniversarea pictorului Mykola Kornylovych Pymonenko

ANIVERSAREA UNEI OAZE DE CULOARE CU PICTORUL MYKOLA KORNYLOVYCH PYMONENKO

* * *

Mykola Pymonenko
apreciat în imperiul rus
picta peisaje
case
portrete
şi enigmatice florărese
împărţind crini
în piata mare din Kiev.


de Cireșaru Dan


-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Mykola Kornylovych Pymonenko
Titlul: Florareasa in Kiev
Titlul original:
Data:
Stilul: Realism
Mod de realizare:ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:


Date despre pictor:
Mykola Kornylovych Pymonenko (ucrainiana: Микола Корнилович Пимоненко), Pimonenko (rusa: Николай Корнилович Пимоненко, Nikolay Kornilovich Pimonenko ) (9 martie 1862, Kiev - 26 martie 1912, Kiev) a fost un pictor ucrainian. Unul dintre cei mai eminenti pictori de compozitie ucraineni, Pymonenko a fost foarte apreciat in Imperiul Rus; membru al Academiei Imperiale de Arte din 1904 si al miscarii artistice progresive Peredvizhniki la trecerea intrun nou secol. Un numar din lucrarile lui Pimonenko sunt, de fapt, portrete generalizate care intruchipeaza popularul ideal al omului muncii. Artistul a trecut si la tema muncii taranului, descriind scene tipice din viata de zi cu zi cu peisaje in fundal. Pymonenko a creat ilustratii pentru cateva dintre poemele lui Taras Shevchenko. In total, el a produs peste 700 scene de compozitie, peisaje si portete. Pymonenko a participat si la picturile murale in catedrala Sf. Volodymyr din Kiev.