John Everett Millais - Ophelia

***

"O salcie se-apleaca peste rau
Ce ii reflecta coroana cenusie
Acolo duse ea ghirlanda-i smintita
De urzici, lamaita si flori de hrean…"

Shakespeare – HAMLET

------------------------------------------------------------------------------------------------------------
John Everett Millais – Ofelia (1852)
Sursa de inspiratie a servit drama Hamlet – Shakespeare.
Pentru a spori tristetea, Millais isi aseaza personajul intr-o compozitie exuberanta, plina de plante colorate. Sau pictat trandafiri, flori de nu-ma-uita
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

 -----------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: John Everett Millais
Titlul: Ofelia
Titlul original: Ophelia
Data: c. 1852
Stilul: Romantic
Mod de realizare: ulei pe lemn
Dimensiunea: 112 x 76 cm
Unde se gaseste: Tate Modern, London, UK

Date despre pictor:
Sir John Everett Millais, Primul Baronet, PRA (8 iunie 1829 – 13 august 1896) a fost un pictor englez pre-rafaelit si ilustrator de carti. Millais s-a nascut in Southampton in 1829, intro famlie instarita din Jersey. Talentul lui artistic i-a adus un loc la Royal Academy la o varsta fara precedent, 11 ani. Student fiind i-a cunoscut pe William Holman Hunt si Dante Gabriel Rossetti cu care a fondat Fratia Pre-Rafaelita (cunoscuta ca ‘PRB’) in septembrie 1848, in casa familiei sale de pe Gower Street, Bedford Square. Lucrarea lui Millais, „Christ In The House Of His Parents” (1850) a starnit multe controverse datorita portretului realistic al clasei municitoare, Familia Sfanta care lucra intrun atelier de tamplarie. Si lucrarile ulterioare au starnit controverse, insa nu atat de puternice. Millais a avut un succes popular cu „A Huguenot” (1852), care descrie un cuplu tanar pe cale de a fi despartit din cauza conflictelor religioase. Primele sale tablouri au fost realizate cu foarte mare atentie la detalii, demonstrand o munca laborioasa si indelungata, concentrat pe frumusetea si complexitatea naturii. In picturi ca de exemplu, Ophelia (1852) Millais a creat zone picturale dense si elaborate bazate pe integrarea elementelor din natura. Aceasta abordare a fost descrisa ca un fel de eco-sistem pictural. Acest stil a fost promovat de criticul John Ruskin, care le-a luat apararea pre-rafaelitilor fata de criticii lor.Prietenia lui Millais cu Ruskin l-a introdus la sotia lui Ruskin, Effie, care i-a pozat curand pentru lucrarea „The Order of Release”. Millais si Effie s-au indragostit unul de celalalt. Desi era casatorita cu Ruskin de cativa ani, Effie era inca virgina. Parintii ei au realizat ca ceva nu e in regula, iar ea a cerut anularea casatoriei.
In 1856, dupa ce casatoria ei cu Ruskin a fost anulata, Effie si John Millais s-au casatorit. Cei doi au avut opt copii. Dupa casatorie, Millais a inceput sa picteze intrun stil mai larg, ceea ce a fost considerat de catre Ruskin ca fiind o catastrofa. S-a argumentat ca acest stil s-a datorat nevoii lui Millais de a-si mari veniturile pentru a-si putea intretine familia numeroasa. Unii critici ca William Morris l-au acuzat ca vinde mult pentru a castiga popularitate si bogatie.Admiratorii lui, in contrast, au subliniat legaturile artistului cu Whistler si Albert Moore, precum si influenta asupra lui John Singer Sargent. Insusi Millais a argumentat ca devenind mai indraznet ca artist, putea sa picteze cu mai mult curaj, indrazneala. In articolul sau „Thoughts on our art of Today” (1888) ii recomanda pe Velázquez si Rembrandt ca modele de urmat pentru artisti.
Millias a fost ales membru asociat al Royal Academy of Arts in 1853, apoi a fost ales membru deplin in academie, unde a fost un proeminent si activ participant. I s-a acordat titlul de baronet in 1885, primul artist onorat cu un titlu ereditar. Dupa moartea lui Frederic Leighton in 1896, Millais a fost ales presedinte al Royal Academy, insa a murit in acelasi an de cancer la gat. A fost inmormantat in catedrala St Paul.

Marc Chagall - Aniversare

De dragoste

Ea sta plictisita si foarte frumoasa
parul ei negru este suparat
mâna ei luminoasa
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat si pe sine
cum atirna pe ceafa scaunului.

Eu mă inec în lumine
si scrisnesc în crugul anului.
Ii arat dintii din gura,
dar ea stie ca eu nu rid,
dulcea luminii faptura
mie, pe mine mă infatiseaza pe când
ea sta plictisita si foarte frumoasa
si eu numai pentru ea traiesc
în lumea fioroasa
de sub ceresc.

de Nichita Stanescu
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
28.03.1985 - A murit Marc Chagall, pictor, scenograf şi ilustrator de carte francez. A realizat decoraţia plafonului Operei din Paris, la comanda lui André Malraux (n.07.08.1887).
Marc Chagall - Aniversarea - 1915. In 1914, Chagall s-a intors in Rusia pentru a se casatori cu Bella Rosenfeld si pentru a o aduce la Paris. Si-a exprimat dragostea pentru ea in cateva picturi din 1915-1917. In cartea ei Prima intalnire, Bella a descris cum a vrut sa decoreze camera cu ocazia aniversarii lui. In timp ce inca tinea florile in mana, Chagall a rugat-o sa ramana nemiscata pentru a-i realiza portretul. Bella a scris: Uniti zburam deasupra camerei decorate, ajungem la fereastra si vrem sa zburam afara. Peretii se invartesc in jurul nostru. Zburam deasupra campurilor pline de flori, deasupra caselor, a gradinilor, a bisericilor. Trupul barbatului se dezarticuleaza complet sarutandu-si logodnica. Fenomenul desprinderii de sub apasarea corporalitatii are loc in mediul domestic. Indiferent de fundalul pe care se proiecteaza fericirea lor exultanta, universul ramane corespondent al afectivitatii artistului.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Marc Chagall
Titlul: Aniversare
Titlul original:
Data: 1915; Liozna, near Vitebsk, Belarus
Stilul: Naïve Art (Primitivism)
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea: 99.5 x 80.5 cm
Unde se gaseste: Museum of Modern Art (MoMA), New York City, NY, US
Date despre pictor:
Marc Chagall ( 7 iulie 1887, Vitebsk/Belarus – 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence/Franţa), pictor modern cu un stil personal, caracterizat de puternica sa individualitate. Universul viziunilor sale poetice, care stă sub semnul fanteziei şi al melancoliei, este strâns legat de cultura ebraică. Ea reprezintă o temă care revine permanent în creaţia sa, la fel ca şi oraşul provincial bielorus Vitebsk, în care artistul şi-a petrecut copilăria.
La 7 iulie 1887 vine pe lume la Vitebsk, în Rusia (azi Belarus), Moşe Segal, care se va face cunoscut mai târziu ca artist cu numele de Marc Chagall. Copilul este primul născut al familiei Zachar şi Faiga Segal, evrei hasidici de limbă idiş. Părinţii lui Chagall sunt oameni săraci şi foarte credincioşi. Viaţa de familie se desfăşoară în ritmul sărbătorilor religioase în cartierul destinat de autorităţile ţariste evreilor. Părinţii sunt analfabeţi, dar fiul învaţă să scrie, să citească şi să cânte la vioară. Primele cunoştinţe le primeşte la şcoala evreiască, apoi va urma o şcoală laică. Ar vrea să devină pictor, la început însă lucrează ca ucenic la un fotograf (1906), dar reuşeşte să meargă timp de două luni în atelierul lui Iehuda Pen, de la care primeşte primele lecţii de pictură. Înfruntând multe greutăţi, în anul următor pleacă la St. Petersburg, unde în 1907 devine elevul lui Nicolai Roerich, director al Academiei de Arte Frumoase. Chagall îşi va continua studiile mai târziu cu Lev Bakst, la Şcoala Svansev, care reunea pe reprezentanţii avangardei ruse.În anul 1910 ia parte la expoziţia colectivă organizată de Şcoală. Se hotărăşte să plece în Franţa. În acest timp se logodeşte cu Bella Rosenfeld, care îl va aştepta la Vitebsk vreme de patru ani. Se vor căsători în anul 1915.
Ajuns la Paris, artistul îşi adaptează numele limbii franceze. La început locuieşte în cartierul Montparnasse, apoi se mută în La Ruche, unde existau aproximativ o sută de ateliere de pictură. Chagall trăieşte în sărăcie. Noaptea pictează în atelierul tixit şi dezordonat, pe pânze improvizate din feţe de masă, cearşafuri sau cămăşi de noapte, ziua continuă să studieze. Îi cunoaşte pe poeţii Max Jacob şi Guillaume Apollinaire. Cu sprijinul pictorului Robert Delaunay, lucrările lui Chagall sunt primite la Salonul de Toamnă (1912).În anii 1913 şi 1914 îşi expune la Berlin tablourile pictate la Paris. În 1914 îşi vizitează familia în Vitebsk şi, surprins de izbucnirea războiului, va rămâne în Rusia timp de opt ani.În primul an de război, lucrează ca funcţionar de stat în St. Petersburg. În cercul cunoscuţilor din capitală se află poeţii Vladimir Maiakovski, Serghei Esenin şi Alexandr Blok. Se apropie anul 1917, care aduce cu sine revoluţia şi războiul civil. În Rusia sovietică, evreii vor deveni în sfârşit cetăţeni cu drepturi depline. Când în anul 1914 se întoarce în oraşul natal, Chagall îşi regăseşte cu emoţie rădăcinile în folclorul şi cultura evreiască, care cunoştea în acea vreme o adevărată renaştere. Etnografii evrei adună poveşti şi legende care fuseseră până atunci păstrate numai prin viu grai. Această tradiţie naţională neobişnuit de bogată reprezintă o completare a textelor cărţilor sfinte Tora şi Talmudul.În Poarta cimitirului motivul care dă titlul tabloului este o poartă monumentală încununată cu steaua lui David şi acoperită cu inscripţii în ebraică. Textul de la baza frontispiciului redă cuvintele lui Dumnezeu din cartea profetului Iezechiel: „Iată, Eu voi deschide mormintele voastre şi voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre şi vă voi duce în ţara lui Israel…”.
În septembrie 1944, soţia sa Bella moare în urma unei infecţii. În America, pe lângă tablouri, artistul creează şi scenografii pentru spectacolele de balet „Aleko” de Ceaikovski şi „Pasărea de foc” de Stravinsky.În 1948 se stabileşte împreună cu pictoriţa canadiană Virginia Haggard la Orgeval, în apropierea Parisului. Legătura lor durează până în 1952, când Marc Chagall o cunoaşte pe Valentina Brodski, numită de el „Vava”.
Se vor stabili la Paris în apatamentul Vavei, pe insula Saint Louis.Din anul 1966, locuiesc la Saint-Paul-de-Vence, lângă Nisa. Chagall merge de mai multe ori în Israel, unde realizează picturi murale în clădirea Knesseth-lui (Parlamentul) din Ierusalim. În ultimii ani ai vieţii, Chagall continuă să lucreze neobosit. Pictează, se ocupă de sculptură, ceramică şi litografie, proiectează vitralii.
Moare la 28 martie 1985 în Saint-Paul-de-Vence, la nouăzeci şi opt de ani. Marc Chagall a intrat în istoria picturii fără să-şi fi creat propria şcoală. Până în ziua de azi nu se cunoaşte un alt artist care să se fi raportat la creaţia lui. Poezia sentimentală a tablourilor sale, onirismul lor care îşi are rădăcinile în folclorul evreiesc şi în spiritul poporului rus, culorile strălucitoare care ar fi putut fascina pe mulţi artişti nu şi-au găsit adepţi. Chagall nu a încercat să schimbe cursul istoriei picturii. A dorit pur şi simplu ca, în felul său original, să ilustreze poveşti minunate, născute din propriile experienţe, să-şi exprime propriul misticism care poartă mai mult însemnele poeziei decât ale religiei.

Fra Bartolomeo - aniversare - Portretul lui Girolamo Savonarola

ANIVERSAREA PICTORULUI FRA BARTOLOMEO

Savonarola

Mi se-arătă Savonarola care-mi zise:
Să ardem copacii pe rugul vanităţilor,
să ardem iarba, grâul, porumbul,
ca să fie totul mai simplu !
Să sfărâmăm pietrele, să smulgem
râurile din albie, ca să fie totul
mai simplu, cu mult mai simplu !
Să renunţăm la picioare,
pentru că mersul e-o vanitate.
Să renunţăm la privire,
pentru că ochiul e-o vanitate.
Să renunţăm la auz pentru că urechea
e-o vanitate.
Să renunţăm la mâini,
ca să fie totul mai simplu, cu mult
mai simplu !
Mi se-arătă Savonarola în vis,
ca o rană veche a creierului lumii.
Mi se-arătă în vis
şi m-am trezit urlând şi strigând.

de Nichita Stanescu

----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Fra Bartolomeo
Titlul: Portretul lui Girolamo Savonarola
Titlul original:
Data: c. 1498
Stilul:Academism
Mod de realizare: ulei pe lemn
Dimensiunea: 47 x 31 cm
Unde se gaseste: Museo Nazionale di San Marco din Florenta

Date despre pictor:
Fra Bartolomeo (cunoscut și ca Fra Bartolomeo di Pagholo sau Baccio della Porta) (n. 28 martie 1472-6 octombrie 1517) a fost un pictor renascentist italian pe teme religioase.
S-a nascut in Savignano di Prato, Toscana. A primit porecla de Baccio della Porta deoarece casa lui era langa Porta („Poarta”) San Pier Gattolini.
Incepand cu 1483 ori 1484, la recomandarea lui Benedetto da Maiano, a intrat ca ucenic in atelierul lui Cosimo Rosselli. In 1490 ori 1491 a inceput colaborarea cu Mariotto Albertinelli. La sfarsitul anilor 1490, Baccio a fost atras de invataturile lui Fra Girolamo Savonarola, care a acuzat ca ce vedea era arta contemporana amagitoare si depravata. Savonarola a argumentat printr-o directa ilustrare vizuala a Bibliei pentru educarea celor incapabili sa o citeasca. Din 1498 este faimosul sau portret a lui Savonarola, actualmente in Museo Nazionale di San Marco din Florenta.
El a renuntat la pictura pentru cativa ani pana in 1504 cand a devenit seful atelierului din manastire si supus al superiorului manastirii. In acelasi an a inceput „Vision of St. Bernard” pentru capela familiei Bernardo Bianco in Badia Fiorentina, terminata in 1507. Curand dupa aceea, Raphael a vizitat Florenta si s-a imprietenit cu calugarul. Bartolomeo a invatat perspectiva de la tanarul artist, in timp ce Raphael si-a imbunatatit indemanarea in pictarea draperiilor, ceea ce s-a observat dupa intalnirea lor.
La inceputul lui 1508 Bartolomeo s-a mutat in Venetia sa picteze „Holy Father, St. Mary Magdalene and St. Catherine of Siena” pentru calugarii Dominicani de la San Pietro Martire din Murano, influentat oarecum de coloristica venetiana. Deoarece Dominicanii nu i-au platit lucrarea, el a dus-o la Lucca, unde poate fi vazuta acum.

Jean-Paul Laurens - Ostatici - Captivi

ANIVERSAREA PICTORULUI FRANCEZ JEAN-PAUL LAURENS

ostatici

captivi
in iluzii inexistente si dureroase
copiii se odihnească pentru un minut
o oră,
o zi,
o săptămână,
un timp.

(cav)

----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Jean-Paul Laurens
Titlul: Ostatici
Titlul original: Assouan
Data: 1896
Stilul:Academism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Jean-Paul Laurens (1838 – 1921), a fost un pictor si sculptor francez, unul dintre ultimii exponenti majori ai stilului academic francez. S-a nascut in Fourquevaux, a fost elevul lui Léon Cogniet si Alexandre Bida. Un hotarat anti-cleric si republican, lucrarile lui au avut deseori teme istorice si religioase, prin care cauta sa transmita un mesaj de opozitie la opresiunea monarhica si clerica.Eruditia si maiestria lui tehnica au fost foarte admirate in timpul lui, insa in ultimii ani, tehnica lui hiper-realistica a ajuns sa fie privita ca excesiv de didactica. Laurens a fost angajat de A Treia Republică Franceză sa picteze numeroase lucrari publice, incluzand bolta de otel a primariei din Paris, monumentalele serii cu viata Saint Genevieve din apsida Panthéon-ului, tavanul de la Odéon Theater si holul Capitoliului de la Toulouse. Laurens a fost profesor la École nationale supérieure des Beaux-Arts din Paris, unde i-a avut ca elevi pe André Dunoyer de Segonzac si George Barbier. Doi dintre fiii lui, Paul Albert Laurens (1870-1934) si Jean-Pierre Laurens (1875-1932), au devenit pictori si profesori la Académie Julian. A murit la Paris in 1921.

Eugene Delacroix - Frederic Chopin - Gazebo

IMI PLACE CHOPEN

Îţi aduci aminte de acea muzică de pian
Atât de plăcută, de neobişnuită,
Acea clasică senzaţie,
confuzie sentimentală ?

Obişnuiai să spui :
« Îmi place Chopin,
Iubeşte-mă din când în când. »

Zile ploioase nu-şi iau niciodată « Adio »
De la dorinţă când suntem împreună,
Zile ploioase crescând în ochii tăi,
Spune-mi unde e calea mea.

Imaginează-ţi chipul
Reflectat în razele soarelui,
O imagine a cerului albastru
Mereu îţi distrage atenţia.

Obişnuiai să spui :
« Îmi place Chopin,
Iubeşte-mă din când în când. »

Zile ploioase nu-şi iau niciodată « Adio »
De la dorinţă când suntem împreună,
Zile ploioase crescând în ochii tăi,
Spune-mi unde e calea mea.

GAZEBO
------------------------------------------------------------------------------------
Eugene Delacroix - Frederic Chopin - 1838. Aceasta reprezentare a pianistului si compozitorului polonez, Chopin e unul dintre cele mai cunoscute portrete ale lui Delacroix. Initial a fost conceput ca un portret dublu al lui Chopin si al lui George Sand, dar in 1873 tabloul a fost separat, cealalta jumatate fiind acum la Copenhaga.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

 -----------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Ferdinand Victor Eugène Delacroix
Titlul: Frederic Chopin
Titlul original: Frederic Chopin
Data: 1838
Stilul: Romantic
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea: 38 x 45.5 cm
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Ferdinand Victor Eugène Delacroix (26 aprilie 1798 -13 august 1863) a fost un important pictor francez din perioada aparţinând romantismului.
Când Eugène Delacroix este numit membru al Academiei de Arte Frumoase, Ingres nu-şi poate opri un strigăt : „Iată-l şi pe lup la stână!”. Este drept că, la vremea respectivă, Delacroix era considerat un pictor cu o influenţă dăunătoare si obiectul neîncetatelor atacuri ale criticilor. Reacţiile publicului sunt foarte violente, iar critica îi stigmatizează lucrările şi-l acuză de „masacrarea mascată a picturii”.În anul 1824, se poate privi la Salon tabloul Măcelul din Chios. Critica se referă la acest tablou cu răceală sau doar moderat, dar Delacroix îşi găseşte deja câţiva apărători, în timp ce tânara şcoală romantică îl ridică direct la rangul de maestru. Romanticii, eliberaţi de sub jugul convenţiilor, doresc să dea glas liber trăirilor personale. Această aspiraţie îi este proprie şi lui Delacroix, care afirmă : „Nimeni şi nimic nu mă impiedică să percep lucrurile aşa cum vreu eu”.
Prezentarea la Salon a Morţii lui Sardanapal, în anul 1827, va determina izolarea artistului vreme de şapte ani. În tot acest timp, se va vedea exclus din sălile de expoziţii.
Baudelaire descrie astfel această situaţie : „Niciodată un artist nu a fost mai atacat, mai luat în derâdere şi mai condamnat. Dar ce înseamnă pentru noi această indecizie a cercurilor elitiste, nemulţumirea câtorva saloane burgheze, respirând ură şi unde pedanteria joacă domino ? Problema este expusă în detaliu, iar dovada se află înaintea lor –evidentă, mare, strălucitoare”. Victor Hugo scrisese : „Oare fluierăturile proştilor nu reprezintă fanfare ale gloriei?”