Eugene Delacroix - Frederic Chopin - Gazebo

IMI PLACE CHOPEN

Îţi aduci aminte de acea muzică de pian
Atât de plăcută, de neobişnuită,
Acea clasică senzaţie,
confuzie sentimentală ?

Obişnuiai să spui :
« Îmi place Chopin,
Iubeşte-mă din când în când. »

Zile ploioase nu-şi iau niciodată « Adio »
De la dorinţă când suntem împreună,
Zile ploioase crescând în ochii tăi,
Spune-mi unde e calea mea.

Imaginează-ţi chipul
Reflectat în razele soarelui,
O imagine a cerului albastru
Mereu îţi distrage atenţia.

Obişnuiai să spui :
« Îmi place Chopin,
Iubeşte-mă din când în când. »

Zile ploioase nu-şi iau niciodată « Adio »
De la dorinţă când suntem împreună,
Zile ploioase crescând în ochii tăi,
Spune-mi unde e calea mea.

GAZEBO
------------------------------------------------------------------------------------
Eugene Delacroix - Frederic Chopin - 1838. Aceasta reprezentare a pianistului si compozitorului polonez, Chopin e unul dintre cele mai cunoscute portrete ale lui Delacroix. Initial a fost conceput ca un portret dublu al lui Chopin si al lui George Sand, dar in 1873 tabloul a fost separat, cealalta jumatate fiind acum la Copenhaga.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

 -----------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Ferdinand Victor Eugène Delacroix
Titlul: Frederic Chopin
Titlul original: Frederic Chopin
Data: 1838
Stilul: Romantic
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea: 38 x 45.5 cm
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Ferdinand Victor Eugène Delacroix (26 aprilie 1798 -13 august 1863) a fost un important pictor francez din perioada aparţinând romantismului.
Când Eugène Delacroix este numit membru al Academiei de Arte Frumoase, Ingres nu-şi poate opri un strigăt : „Iată-l şi pe lup la stână!”. Este drept că, la vremea respectivă, Delacroix era considerat un pictor cu o influenţă dăunătoare si obiectul neîncetatelor atacuri ale criticilor. Reacţiile publicului sunt foarte violente, iar critica îi stigmatizează lucrările şi-l acuză de „masacrarea mascată a picturii”.În anul 1824, se poate privi la Salon tabloul Măcelul din Chios. Critica se referă la acest tablou cu răceală sau doar moderat, dar Delacroix îşi găseşte deja câţiva apărători, în timp ce tânara şcoală romantică îl ridică direct la rangul de maestru. Romanticii, eliberaţi de sub jugul convenţiilor, doresc să dea glas liber trăirilor personale. Această aspiraţie îi este proprie şi lui Delacroix, care afirmă : „Nimeni şi nimic nu mă impiedică să percep lucrurile aşa cum vreu eu”.
Prezentarea la Salon a Morţii lui Sardanapal, în anul 1827, va determina izolarea artistului vreme de şapte ani. În tot acest timp, se va vedea exclus din sălile de expoziţii.
Baudelaire descrie astfel această situaţie : „Niciodată un artist nu a fost mai atacat, mai luat în derâdere şi mai condamnat. Dar ce înseamnă pentru noi această indecizie a cercurilor elitiste, nemulţumirea câtorva saloane burgheze, respirând ură şi unde pedanteria joacă domino ? Problema este expusă în detaliu, iar dovada se află înaintea lor –evidentă, mare, strălucitoare”. Victor Hugo scrisese : „Oare fluierăturile proştilor nu reprezintă fanfare ale gloriei?”