Francisco José de Goya y Lucientes - La Maja vestida

Dar

tocmai azi la ora opt şi jumătate
Lângă tine în pat
A deschis Dimineaţa ochii,
Ochi mari şi însoriţi,
Ţi-a descoperit prin plapuma ceţii un
picioruş plin de sex appeal,
Te-a privit prin oglinda ei şi ai existat
Plin de pofte „as usual” şi uitând
Amănuntul birocratic al nunţii de convenienţă
Cu bătrâneţea,
Fie ea nuntă catolică, fie ea foarte, foarte catolică
Şi foarte absolut de relativă

Deocamdată.

Versuri: Riri Sylvia MANOR
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
La Maja Desnuda, 1799-1800 - Museo del Prado, Madrid
Goya pictează celebrele tablouri La Maja Desnuda ("Maja dezbrăcată", 1799-1800) şi La Maja Vestida ("Maja îmbrăcată", 1800-1803). Maja Desnuda este unul din rarele nuduri din pictura spaniolă şi totodată unul din cele mai renumite. Spre deosebire de Venus la oglindă a lui Velázquez, Goya prezintă goliciunea în mod făţiş, aproape provocator. Senzualitatea clară şi direct simţită nu poate lăsa privitorul indiferent. Tocmai din acest motiv Godoy comandă o doua pânză mai convenţională, de aceleaşi dimensiuni, care prezintă o Maja îmbrăcată, şi acoperă cu ea tabloul cu Maja dezbrăcată. Şiretlicul a fost descoperit şi în anul 1813 Inchiziţia confiscă ambele tablouri. Identitatea persoanei pictate a fost înconjurată de o aură de legende, multă vreme s-a spus că artistului i-a servit de model chiar Ducesa de Alba, modificând evident fizionomia, frumosul cap al femeii dând impresia că a fost lipit de trup, ca şi cum Goya ar fi pictat trupul iubitei în aşa fel, încât să nu poată fi recunoscut de alţi ochi. Probabil lui Goya i-a sevit drept model una dintre metresele lui Godoy, legendele însă au o viaţă lungă.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Francisco José de Goya y Lucientes 
Titlul: Maja îmbrăcată
Titlul original:   La Maja vestida

Data:1800
Stilul: Romanticism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:  190 x 95 cm 
Unde se gaseste: Museo del Prado, Madrid, Spania

Date despre pictor:

Francisco José de Goya y Lucientes (* 30 martie 1746, Fuendetodos/Aragon – 16 aprilie 1828, Bordeaux/Franţa), important pictor şi creator de gravuri spaniol, la răspântia secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea.

La un secol după Velázquez şi cu un secol înainte de Picasso, Goya este punct de referinţă pentru două veacuri de pictură spaniolă. Ani de-a rândul Goya a fost artistul curţii regale, la fel ca şi mulţi alţi pictori ai secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniştite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume şi îl eliberează de convenţia picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya porneşte într-o incursiune în străfundurile misterioase şi zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic, demascator, nu iartă pe nimeni.

Leonardo da vinci - Cina cea de Taină - aniversare

ZIUA LEONARDO DA VINCI

Cina cea de Taină, Mânăstirea Santa Maria delle Grazie, Milano

Cina cea de Taină, Mânăstirea Santa Maria delle Grazie, Milano
Leonardo da Vinci - Cina Cea de Taina 1495-1498. Acoperind si in prezent peretele salii de mese a manastirii Santa Maria delle Grazzie din Milano, Cina cea de Taina este pictura lui Leonardo cu cele mai mari dimensiuni (460x880 cm) si singura fresca pastrata. Motivul pentru care nu a fost vanduta pana acum este acela ca ar fi foarte greu de mutat. Valoarea ei se ridica la 510 milioane de dolari.

Cea mai renumită lucrare a lui Leonardo da Vinci, realizată în 1490, a fost Cina cea de Taină, o frescă pictată în refectoriul (sala de mese) mânăstirii Santa Maria della Grazie din Milano. Fresca reprezintă momentul în care Isus, înconjurat de discipolii săi, ia ultima cină, înainte să fie arestat şi condamnat la moarte, surprinzând exact momentul în care acesta rosteşte fraza profetică: “unul din voi mă va vinde”. Scena surprinde consternarea discipolilor Mântuitorului la auzul vorbelor acestuia. Scriitorul Matteo Bandello povesteşte cum Leonardo lucra în unele zile de dimineaţă până seara, fără a se opri nici măcar pentru a mânca, după care urmau câteva zile în care nu mai picta absolut deloc. Modul de lucru al artistului era dincolo de puterea de înţelegere a călugărilor, astfel că, exasperaţi, aceştia au cerut lui Ludovico Sforza să intervină. Atunci când a fost terminată, fresca a fost unanim aclamată, fiind considerată o capodoperă. Din păcate, tehnica utilizată de Leonardo, tempera, prin care acesta dorea obţinerea de culori mai vii, s-a dovedit inadecvată substratului pe care a fost aplicată, umezeala datorată apropierii de bucătărie, a condus la deformarea şi scorojirea acesteia, astfel încât un vizitator al mânăstirii, 100 de ani mai târziu, o descria drept o “ruină”. Cu toate acestea, fresca lui Leonardo rămâne una din cele mai cunoscute opere de artă religioasă din istorie, fiind reprodusă pe orice, de la tricouri, până la celebrele “carpete de pus pe perete”.

Théodore Rousseau - peisaj cu deal de la Auvergnet - aniversare - rapsodie boemă de Queen

RAPSODIE BOEMA

E asta adevărata viaţă?
E asta doar o fantasmă?
Prins într-o situaţie fără ieşire,
Fără scăpare din realitate.

Deschide-ţi ochii,
Priveşte spre ceruri şi vezi
Sunt doar un biet băiat,
Nu am nevoie de milă.
Pentru că eu când vin, când plec,
Sunt când sus, când jos,
După cum bate vântul,
Chiar nu contează pentru mine.

Mama, tocmai am ucis un om
I-am pus arma la cap,
Am apăsat pe trăgaci, acum e mort.
Mama, viaţa abia a început
Dar acum m-am dus şi am renunţat la tot.
Mama, o…
Nu am vrut să te fac să plângi
Dacă mâine la ora asta nu sunt înapoi
Mergi mai departe, mergi mai departe ca şi cum nimic n-ar conta
Prea târziu, mi-a sosit timpul

Mă trec fiori pe şira spinării
Trupul mă doare tot timpul
Adio, tuturor,
Trebuie să plec,
Trebuie să vă las pe toţi în urmă şi să-nfrunt adevărul
Mama,ooo (oriunde bate vântul)
Nu vreau să mor,
Câteodată îmi doresc să nu mă fi născut niciodată

Văd o mică siluetă de om
Scaramouch, Scaramouch,vrei să dansezi fandango?
Tunete şi fulgere, mi-e foarte, foarte teamă de ele
(Galileo) Galileo (Galileo) Galileo, Galileo Figaro.
Magnifico-o-o-o-o...

Sunt doar un biet băiat, nimeni nu mă iubeşte
El e doar un biet băiat dintr-o familie săracă
Cruţaţi-i viaţa de monstruozitatea asta!

Cum am venit, aşa mă duc, mă veţi lăsa să plec?
Pentru Dumnezeu! Nu, nu,te vom lăsa să pleci!
Lăsaţi-mă să plec!
Pentru Dumnezeu! Nu, nu,te vom lăsa să pleci
Lăsaţi-l să plece!
Pentru Dumnezeu! Nu, nu, te vom lăsa să pleci
Lăsaţi-mă să plec!
(Nu te vom lăsa să pleci!)
Lăsaţi-mă să plec!
(Nu te vom lăsa să pleci!)
(Niciodată, niciodată, niciodată, niciodată)
Lăsaţi-mă să plec!
Nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu
(Oh mama mia, mama mia)
Mama Mia, lasă-mă să plec!
Belzebut păstrează de-o parte un drac pentru mine, pentru mine, pentru mine!

Şi credeţi că mă puteţi lapida şi scuipa în ochi
Şi credeţi că mă puteţi iubi şi lăsa să mor
O, iubito, nu-mi poţi face asta, iubito,
Trebuie să scap, trebuie să scap de aici.

(O, da, o, da)

Chiar nimic nu contează,
Toţi îşi dau seama,
Nimic nu contează,
Nimic nu contează pentru mine.

După cum bate vântul…

 versuri : formatia Queen

 -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Théodore Rousseau
Titlul: peisaj cu deal de la Auvergnet
Titlul original: Paysage vallonné, Auvergne 

Data:c.1830; Franţa
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea: 39 x 25 cm 
Unde se gaseste:

Date despre pictor:

Théodore Rousseau (n. 15 aprilie 1812, Paris - d. 22 decembrie 1867, Barbizon) a fost un pictor francez, fondator al Școlii de la Barbizon. Observator minuțios al naturii în toate anotimpurile anului, arta lui posedă în același timp un caracter realist, din dorința lui de a picta natura așa cum se prezintă ea, și un caracter romantic prin tendința de a-și identifica propria personalitate cu natura zugrăvită în tablourile sale.

Théodore Rousseau, fiul unui croitor, s-a născut la 15 aprilie 1812 în Paris. În copilărie a avut probleme cu sănătatea, din această cauză a petrecut mult timp la țară. Când în 1821 se reîntoarce la Paris, ia primele lecții de pictură. Câțiva ani mai târziu, pictează în atelierul peisagistului Rémond Rousseau. La Muzeul Louvre, loc foarte des vizitat de el, pictează un mare număr de copii după operele maeștrilor olandezi. Pentru că este atras în mod deosebit de pictura în plein-air, caută teme în împrejurimile Parisului. Călătorește mult în Franța. Vizitează, printre altele, localitățile Lyon, Royan, Overnie, locuri din Normandia și Jura.

Tânăr fiind, descoperă în 1827 împrejurimile pădurii Fontainebleau. Din 1833, locuiește la Chailly, apoi se mută în 1836 la Barbizon, unde în 1841 închiriază o casă. Tablourile sale nu au fost admise vreme îndelungată la expozițiile anuale ale Salonului din Paris. Reușește să expună abia în 1849. În același an,se împrietenește cu Jean-François Millet, care îi va fi vecin la Barbizon.

În pădurile Fontainebleau - la câțiva kilometri de Barbizon - se găsește satul Apremont, celebru pentru vazele pictate, create sub influența picturii sfârșitului secolului XVIII-lea. Stejari la Apremont este unul dintre cele mai remarcabile tablouri ale lui Rousseau. Printr-o minimă adaptare la perspectivă, artistul obține un efect vast, spațial perfect, în ciuda lipsei detaliilor. Pictura este realizată în contre-jour, stejarii sunt priviți dinspre partea umbrită, iar norii de pe cerul albastru al verii sunt pictați în tonuri foarte luminoase. Atmosfera este inundată de soare, peisajul autentic respiră bucurie, nimic nu este pictat cu metodele tradiționale.

Tabloul intitulat Luminiș în pădurea Fontainebleau, amurg (vezi: Galerie) arată aproape ca negatuvul tabloului anterior. Umbrele copacilor iau forme arhitectonice. În mijloc pătrund în spațiul deschis razele portocalii ale luminii soarelui care apune. Rousseau redă atmosfera amurgului utilizând cu măiestrie jocul luminilor. Este indiscutabilă influența pictorului englez John Constable, amintind în special imaginile din tablourile reprezentând catedrala din Salisbury.

În 1854, Rousseau devine membru al Academiei de Arte Frumoase din Amsterdam. Spre sfârșitul vieții, ca artist cunoscut și apreciat, este președintele juriului la Expoziția Mondială din 1967. Cu puțin timp după aceasta, la 22 decembrie 1867, Théodore Rousseau moare la Barbizon. Împreună cu Jean-François Millet a fost cel mai cunoscut pictor al Școlii de la Barbizon.

Francisco José de Goya y Lucientes - Autoportret

Omul din vis

El era omul din visul meu
Numai el exista aievea.
Eu – dormeam.

versuri: de Riri Sylvia MANOR
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
„Francisco de Goya”: autoportret, 1815 — Academia San Fernando, Madrid
Francisco José de Goya y Lucientes (n. 30 martie 1746, Fuendetodos/Aragon — d. 16 aprilie 1828, Bordeaux/Franţa) a fost un important pictor şi creator de gravuri spaniol, la răspântia secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. La un secol după Velázquez şi cu un secol înainte de Picasso, Goya este punct de referinţă pentru două veacuri de pictură spaniolă. Ani de-a rândul Goya a fost artistul curţii regale, la fel ca şi mulţi alţi pictori ai secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniştite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume şi îl eliberează de convenţia picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya porneşte într-o incursiune în străfundurile misterioase şi zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic, demascator, nu iartă pe nimeni.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Francisco José de Goya y Lucientes 
Titlul: Autoportret
Titlul original: Autorretrato 

Data:1815
Stilul: Romanticism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea: 46 x 51 cm 
Unde se gaseste: Real Academia de Bellas Artes de San Fernando, Madrid, Spania

Date despre pictor:

Francisco José de Goya y Lucientes (* 30 martie 1746, Fuendetodos/Aragon – 16 aprilie 1828, Bordeaux/Franţa), important pictor şi creator de gravuri spaniol, la răspântia secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea.

La un secol după Velázquez şi cu un secol înainte de Picasso, Goya este punct de referinţă pentru două veacuri de pictură spaniolă. Ani de-a rândul Goya a fost artistul curţii regale, la fel ca şi mulţi alţi pictori ai secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniştite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume şi îl eliberează de convenţia picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya porneşte într-o incursiune în străfundurile misterioase şi zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic, demascator, nu iartă pe nimeni.

Francisco José de Goya y Lucientes - Bătrânele sau Timpul (Hasta la Muerte)

Mariaj de convenienţă

Bătrâneţea
O pură tâmpenie
Ca şi cum poţi să te adaptezi
Încetul cu încetul
La ideea morţii tale – cel atât de viu.
Bătrâneţea – acest mariaj de convenienţă
Fără divorţ posibil
Cu care trebuie să convieţuieşti
La bine şi la rău
Dar
De ce tocmai tu?

De ce tocmai tu
Să ieşi la plimbare cu bătrâneţea,
Consoartă fără sex appeal
Dar cu certificate fumegând de nuntă catolică,
Până la moarte când cineva
O să fluiere a pagubă prin apropiere
Ca şi cum eşti lichidat.

Versuri: Riri Sylvia MANOR
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Francisco de Goya: Bătrânele sau Timpul (Hasta la Muerte), 1808-1810 - Musée de
Beaux-Arts, Lille
Pe 20 iunie 1819 moare soţia pictorului, Josefa. Un an mai târziu, se va muta lângă Madrid, unde îşi cumpără o casă, pe care o va denumi cu umor negru "Quinta del Sordo" ("Casa Surdului"), însoţit de Leocadia Weiss, devenită tovarăşă de viaţă după moartea Josefei. Artistul trăieşte izolat de lume, stilul său devine grav, satira din tabloul Bătrânele (sau Hasta la Muerte, 1808-1810) capătă trăsături macabre într-un ciclu (1821-1823) de paisprezece scene înfiorătoare: "Doi bătrâni mâncând supă", "Saturn devorându-şi copiii" etc., care produc o impresie extraodinar de deprimantă, adeseori de-a dreptul insuportabilă. În creaţia lui, drumurile artei şi ale frumuseţii s-au separat, temele pictate necesitau alte categorii estetice, incluzând şi "urâtul". Privirea artistului transformă oroarea realităţii în opere pline de dramatism şi cruzime
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Francisco José de Goya y Lucientes 
Titlul: Bătrânele sau Timpul (Hasta la Muerte)
Titlul original:   El tiempo de las viejas

Data:1808-1810
Stilul: Romanticism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea: 125 x 181 cm
Unde se gaseste: Musée de Beaux-Arts, Lille Franta

Date despre pictor:

Francisco José de Goya y Lucientes (* 30 martie 1746, Fuendetodos/Aragon – 16 aprilie 1828, Bordeaux/Franţa), important pictor şi creator de gravuri spaniol, la răspântia secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea.

La un secol după Velázquez şi cu un secol înainte de Picasso, Goya este punct de referinţă pentru două veacuri de pictură spaniolă. Ani de-a rândul Goya a fost artistul curţii regale, la fel ca şi mulţi alţi pictori ai secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniştite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume şi îl eliberează de convenţia picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya porneşte într-o incursiune în străfundurile misterioase şi zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic, demascator, nu iartă pe nimeni.