Eu scriu pentru corabie
ea scrie pentru că-i plac cuvintele
ea scrie pentru că se grăbeste şi na-re timp
ea scrie pentru că-i plac cărţile
ea scrie împotriva lor
ea scrie pentru a depasi dezastrul
ea scrie cât timp este în istorie
ea scrie impotriva hanurilor, ospătăriilor, cârciumilor
ea scrie împotriva voinţei sale
ea scrie în timp ce este ameninţata
ea scrie câtă vreme războiul continuă
ea scrie să n-o iau razna
ea scrie în timp ce cuvintele fug de ea
ea scrie pentru că este în labirint
ea scrie, scrie ca să poata aprinde focul
ea scrie dimineaţa
ea scrie în pierdere
ea scrie până când răsare soarele
ea scrie pentru că este contra tuturor formelor de autoritate
ea scrie dorinţa nu obiectul ei
ea scrie după citire
ea scrie dezacordul ei
ea scrie să se poata juca
ea scrie şi nu vreau să apere omul căci el nu este slab
ea scrie în vreme ce tot spaţiul ăsta e înaintea ei
ea scrie căci scrisul e singura reacţie care o face să realizezeze că-i libera
ea scrie ca să nu înnebunesca
bla, bla, bla …..
(cav)
----------------------------------------------------------------------------------
„Memoria”, un cap antic de fată păstrând urma însângerată a tragediei, profilat pe cerul albastru şi pe cortina cu sugestii neliniştitoare ale jocului hazardului.
Rene Magritte - Memoria
Data: 1948; Brussels, Belgium
Stilul: Supraeralism
Perioada: Perioada matura
Concepţia de bază a lui Magritte a fost că pictura trebuie să fie poezie, iar poezia trebuie să evoce misterul. „Misterul” este denumit şi „cuvânt cheie”. Întreaga operă a pictorului a fost impregnată de încercarea de a nu dezvălui misterul.
Unele dintre aceste definiţii au o conotaţie religioasă sau mistică. Cuvântul „mister” are şi alte semnificaţii… În 1926, Magritte scria: „Pictura terminată este o surpriză şi autorul ei este primul surprins. Se doreşte mereu să se obţină un efect mai uimitor şi mai neaşteptat”, iar în 1958 menţiona: „O pictură trebuie să fie copleşitoare, năucitoare”, iar spectatorul să ghicească „ascunsul”.
Cheile misterului stau, aşadar, într-o anumită măsură, în imaginaţie şi reproducerile acesteia.
Într-o scrisoare din iunie 1946, adresată de pictor lui Breton, se precizează că „noi nu trăim să facem profeţii care să provoace suprarealismul”, insistând asupra necesităţii unei schimbări. „În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, atunci, în muzeele suprarealiste, vizitatorii se vor plictisi precum o fac în celelalte muzee”.
Referirea la realitate şi mister nu a fost pierdută niciodată, chiar dacă pictorul a căutat noi căi de comunicare între ele. „Vreau să pictez numai tablouri care evocă mister cu acelaşi farmec şi precizie specifice vieţii spiritual”.
(cav)
----------------------------------------------------------------------------------
„Memoria”, un cap antic de fată păstrând urma însângerată a tragediei, profilat pe cerul albastru şi pe cortina cu sugestii neliniştitoare ale jocului hazardului.
Rene Magritte - Memoria
Data: 1948; Brussels, Belgium
Stilul: Supraeralism
Perioada: Perioada matura
Concepţia de bază a lui Magritte a fost că pictura trebuie să fie poezie, iar poezia trebuie să evoce misterul. „Misterul” este denumit şi „cuvânt cheie”. Întreaga operă a pictorului a fost impregnată de încercarea de a nu dezvălui misterul.
Unele dintre aceste definiţii au o conotaţie religioasă sau mistică. Cuvântul „mister” are şi alte semnificaţii… În 1926, Magritte scria: „Pictura terminată este o surpriză şi autorul ei este primul surprins. Se doreşte mereu să se obţină un efect mai uimitor şi mai neaşteptat”, iar în 1958 menţiona: „O pictură trebuie să fie copleşitoare, năucitoare”, iar spectatorul să ghicească „ascunsul”.
Cheile misterului stau, aşadar, într-o anumită măsură, în imaginaţie şi reproducerile acesteia.
Într-o scrisoare din iunie 1946, adresată de pictor lui Breton, se precizează că „noi nu trăim să facem profeţii care să provoace suprarealismul”, insistând asupra necesităţii unei schimbări. „În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, atunci, în muzeele suprarealiste, vizitatorii se vor plictisi precum o fac în celelalte muzee”.
Referirea la realitate şi mister nu a fost pierdută niciodată, chiar dacă pictorul a căutat noi căi de comunicare între ele. „Vreau să pictez numai tablouri care evocă mister cu acelaşi farmec şi precizie specifice vieţii spiritual”.
