SARBATORIREA PICTORULUI JAMES EDWARD HERVEY MACDONALD
Gardul căprioarei
Dealuri goale, nimeni la vedere,
se aud doar sunetele vocii cuiva;
razele asfinţitului pătrund iarăşi în adâncul pădurii,
luminând încă o dată muşchiul verde.
de Wang Wei,
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: James Edward Hervey MacDonald
Titlul: Peisaj solemn
Titlul original:
Data : 1921
Stilul: Art Nouveau (Modern)
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
James Edward Hervey MacDonald este singurul membru al Grupului Celor Şapte care s-a născut pe un teritoiu străin de Canada. E vorba despre Anglia. Viitorul pictor a văzut lumina zilei la 12 mai 1873, în Durham. A ajuns în Canada ca emigrant, în 1887, când avea în jur de paisprezece ani. Şi-a început uceniciile în domeniul plastic ca mai toţi ceilalţi membri ai Grupului. Mutându-se în Toronto a fost învăţăcel la Toronto Lithography Co. Iar în 1895 a început să lucreze la o firmă de design: Grip Limited. S-a înscris la Hamilton Art School, din Ontario. Aici i-a avut profesori pe Arthur Heming and John Ireland (1887-1893); iar la Central Ontario School of Art, Toronto, a studiat cu William Cruikshank şi George Reid (1893-1895). Şi-a completat învăţătura la Londra în perioada 1904-1907. James Edward Hervey MacDonald s-a căutat necontenit şi şi-a încercat puterile cu varii mijloace de expresie plastică: uleiul, acuarela, guaşa şi creionul. Această neîncetată nemulţumire de sine l-a condus, probabil, să fie recunoscut drept cel mai viguros peisagist canadian. A lucrat în foarte multe locuri care, în parte sunt cunoscute cititorului din articolele precedente, dar şi în altele ale căror denumiri le întâlneşte acum pentru întâia oară: Georgian Bay, Algoma şi Thornhill, Ontario (începând cu 1909); Gatineau şi Laurentians, în Quebec; coasta Atlanticului (1922); West Indies; şi Rocky Mountains (începând cu 1924) ; deasemeni o făcuse în Londra, când a fost la studii în Anglia (1904-1907).
Înfăţişarea sa desemna un timid roşcovan şi liniştit. Statura nu îi era impunătoare, aerul de a fi fost ruşinos accentua această impresie, cu atât mai mult cu cât avea şi chemarea spre poezie şi filosofare înscrise pe chip, în gesturi şi în atitudini. Ultima pecete nu era întâmplătoare. Cititorul îşi aminteşte din prezentarea lui Tom Thomson că discerneam în retragerea sa singulară în parcul Algonquin, din partea nordică a Ontario-ului, unde găsise un post de pompier împotriva incendiilor naturale şi de călăuză a vizitatorilor, discerneam, ziceam, influenţa lui Henry David Thoreau, autorul lui “Walden”, admirabilă evocare a vieţii sănătoase în mijlocul naturii. Pentru a susţine această posibilitate, recursesem la faptul că filosoful american călătorise prin Canada şi publicase două eseuri asupra naturii de acolo. Acum a sosit clipa în care să adăugăm argumentul major în favoarea tezei noastre. James Edward Hervey MacDonald era transcendentalist (filosofie elaborată de Ralph Waldo Emerson, prietenul lui Thoreau). El îi citea pe Walt Whitman, pe Thoreau şi pe Emerson, iar în scrierile sale (căci era şi poet) se recunoaşte cu uşurinţă influenţa acestora. Ideea cea mai însemnată elaborată de MacDonald a fost aceea că, mijlocind natura, omul poate atinge ţinte spirituale mai înalte. Şi tocmai aceasta se strădui să practice cu pictura sa, uleiurile lui având menirea să-l ajute pe om să se ridice tot mai sus. Manifestările lui MacDonald în calitate de poet, ca urmaş al lui Emerson şi Thoreau, au împrumutat operei sale plastice aceeaşi înclinare a unei nobile patimi pentru natura înduhovnicitoare.
Pe de altă parte, James Edward Hervey MacDonald a fost un ins practic, cu o mare tărie de caracter, trăsătură ce l-a impus curând celorlalţi artişti care vedeau în el un adevărat părinte. De aceea J. E. H. MacDonald s-a instituit forţa majoră ce a inspirat formarea Grupului celor Şapte.
Din anul 1922, MacDonald primi o catedră la Ontario College of Art.
Or, relaţia de amiciţie dintre el şi Tom Thomson era foarte profundă. Se socoteşte că influenţa unuia asupra celuilalt a fost extrem de adâncă. Ambii ascultau de chemarea Nordului şi se contopeau cu peisajele de acolo. Murind Thomson, în 1917, MacDonald a căzut victimă unei embolii, pe când lucra la monumentul funerar de la Canoe Lake, din Algonquin Park, dedicat amintirii prietenului decedat, după uciderea [?]/ înecarea acestuia. A zăcut câteva luni bune, însă în toamna anului 1918 se putu hazarda să-i însoţească pe Harris şi pe Johnston într-o călătorie de lucru la Algoma.
Fie datorită temerii pentru propria-i sănătate pe viitor, fie hotărârea de a lucra omagiindu-l pios pe prietenul cu care nu mai putea împărtăşi entuziasmele, se întâmplă ca perioada Algoma să devină cea mai inspirată din întreaga sa carieră artistică. Următorii cinci ani fură atât de bogaţi în realizări încât se ajunse a se vorbi despre Algoma ca fiind “ţara lui MacDonald”. Peisajele pe care le-a îndrăgit cel mai mult au fost acelea din Parcul Algonquin şi din regiunile Georgian Bay şi Algoma. Le-a înfăţişat frecvent, în culori încărcate de dramă şi simplificându-le în maniera simboliştilor. Membru fondator al Grupului Celor Şapte (ceea ce Thomson nu apucă să fie, el decedând cu trei înainte de întemeierea Grupului), a fost şi principalul purtător de cuvânt al acestor peisagişti care au îmbogăţit pictura ţării lor cu accente ale modernismului european din epocă, aplicat imaginilor propuse de natura milenară din partea nordică a Canadei. A murit la 26 noie
mbrie 1932.
