Dante Gabriel Rossetti - Beata Beatrix - aniversare

ZIUA DANTE GABRIEL ROSSETTI

Dante Gabriel Rossetti a fost un pictor cu o viaţă mai neobişnuită. S-a născut la Londra în 1828 şi a avut mereu cele 3 lucruri pe care orice om probabil că şi le doreşte: bani, faimă şi femei. Avea un fizic plăcut, o inteligenţă sclipitoare, o cultură vastă încă din tinereţe şi mare talent la pictură şi poezie. A iubit cu înflăcărare, chiar dacă mai multe femei deodată şi a fost înconjurat permanent de prieteni importanţi. A fost un romantic adevărat nu numai în simţire ci şi în practică. De exemplu, la moarte soţiei lui, Lizzie Siddal, şi-a îngropat singurul manuscris al poeziilor sale împreună cu ea. Mai târziu şi-a le-a dezgropat şi le-a publicat dar se pare că din cauza acestui gest Rossetti a căzut treptat într-o puternică depresie. A devenit dependent de alcool şi de droguri care în cele din urmă l-au omorât. Şi Lizzie de altfel, murise dintr-o supradoză de laudanum, un derivat puternic al opiului. A fost un rebel încă din tinereţe când a abandonat cursurile de la Academia Regală de Artă din Londra fiind nemulţumit de metodele convenţionale de predare. Imediat după aceea a înfiinţat împreună cu alţi artişti Frătia Prerafaelită, o mişcare care se va dovedi foarte importantă în istoria artei. Prerafaeliţii susţineau întoarcerea la arta de dinainte de Rafael, artist pe care îl considerau responsabil pentru conformismul de la acea vreme. Ei promovau ca surse de inspiraţie, povestirile fantastice ale evului-mediu, cavalersimul şi tragedia asociată acelei perioade. Apelau la culori puternice, vii şi la împletirea naturalismului – redarea fidelă şi minuţioasă a detaliilor, cu simbolismul. Şi-au creat un stil unic şi câteva tablouri greu de uitat, cum vom vedea în postul următor.
Rossetti, ca fondator şi lider al mişcării prerafaelite, a creat câteva picturi remarcabile. Aş evidenţia în special chipurile femeilor lui Rossetti, cu buzele cărnoase, senzuale, cu maxilare bine conturate, cu ochii visători şi cu par mereu bogat. Nu vedem aşa chipuri în viaţa de zi cu zi. Pe mine mă duc cu gândul la acele legende medievale, cu fete închise în turnuri înalte de piatră sau cu druizi şi vrăjitoare care fac descântece. Salvador Dali vedea femeile din picturile prerafaelitilor ca „cele mai atragatoare si cele mai inspaimantatoare din cate exista”.

 În „Beata Beatrix” Rossetti a depăsit însă graniţele prerafaelitismului, reuşind să creeze o lucrare excepţională în care multitudinea de simboluri se amestecă în contururi ciudate, totul creând o atmosferă stranie la început, genială după ce afli povestea din spatele tabloului. Beata Beatrix, Binecuvântata Beatrix – în traducere din latină, reprezintă o scenă descrisă în poemul lui Dante Alighieri, Viaţa Nouă. Întregul poem este o descriere a dragostei lui Dante câtre Beatrix, o tânără care a murit la 24 de ani iar acest tablou prezintă chiar cea mai dramatică scenă, moarte ei.. Mai târziu, în Divina Comedie, Beatrix va deveni ghidul lui Dante în Paradis. Rossetti a fost pasionat de acest poem, pe care de altfel l-a şi tradus în engleză. De multe ori a comparat dragostea lui Dante pentru Beatrix cu a lui pentru Lizzie iar acest tablou, început la 2 ani după moartea soţiei lui, este un tribut adus iubitei sale, model pentru acest tablou. Dante şi-a imaginat moartea iubitei mai degrabă ca o transformare spirituală: „Dante şi Dragostea… se priveau ameninţători, conştienţi de ceea ce se va întâmpla; în timp ce pasărea, mesager al morţii, lasă un mac în mâinile iubitei. Prin pleoapele închise, tânăra Beatrix zăreşte o lume nouă”. Rossetti a respectat în amănunt descrierea lui Dante: Dragostea e reprezentată în roşu, în stânga sus iar Dante în dreapta, privind câtre ea; Un porumbel roşu îi lasă lui Beatrix un mac în mâini. Poate că Rossetti a ales special această floare, din care se face drogul care a omorât-o pe Lizzie. Ceasul solar cade pe ora 9, oră importantă în universul lui Dante. Priviţi-o însă pe Beatrix. Cu bărbia ridicată. gătul alungit, pleoapele calm închise şi buzele uşor întredeschise, pare gata să primească o nouă viaţă, să intre poate în altă lume. O lumină mistică cade pe tot tabloul iar în jurul capului lui Beatrix pare că s-a format o aureolă – aproape că deja nu mai aparţine acestei lumi. Mâinile sunt apatice, inerte, sugernând încă o dată abandonul fetei în braţele unei forţe superioare. Remarcaţi şi culorile: Aproape numai nuanţe de roşu, verde şi ceva galben. Nicio culoare nu este clară, totul este difuz, nenatural. Rossetti reuşeşte să redea o atmosferă fantastică în tabloul său. Culorile ireale, tot felul de apariţii fantomatice, obiecte şi fiinţe aranjate fără vreo logică în compoziţie, ne dau certitudinea că se întâmplă ceva fabulos şî foarte important. Cheia este tot în privirea lui Beatrix. Angelică, de o puritate absolută, este prezentată ca o sfântă. Fata se află în momentul morţii sale, în momentul când cineva parcă o absoarbe de pe pământ. „Prin pleoapele închise, tânăra Beatrix zăreşte o lume nouă” spune Dante. O lume minunată spunem şi noi după ce privim tabolul lui Rossetti.
Dante Gabriel Rossetti (12 mai 1828, Londra – 9 aprilie 1882, Birchington-on-Sea, Kent) a fost un pictor şi poet englez, fondator şi repezentant de seamă al mişcării artistice cunoscute sub numele de „confreria prerafaeliţilor„.Dante Gabriel Rossetti s-a născut în 1828 la Londra, ca fiu al unui emigrant italian, Gabriel Rossetti, personalitate cu vaste preocupări literare şi ştiinţifice. La botez a primit numele de Gabriel Charles Dante, mai târziu adoptă numele de Dante Gabriel, pentru a sublinia interesul său pentru poezie. Frate al poetesei Christina Rossetti şi al criticului literar William Michael Rossetti, se dedică încă din fragedă tinereţe literaturii, în special poeziei şi urmează King’s College School, pe care însă o abandonează după patru ani. Interesul său pentru arta medievală italiană îl determină să se dedice picturii şi urmează cursurile Academiei de Desen sub îndrumarea lui Henry Sass, unde devine prietenul lui William Holman Hunt, apoi îşi continuă studiile cu pictorul Ford Madox Brown.