Pași Vrăjiți
În doar câteva clipe
care compun minute absolute
Dansul și pasul lor,
ne dau fiori
Îmi place mersul balerinelor
Cu zâmbete pe buze
cu lacrimi în deget
Îmi place dansul și mersul
balerinelor
cu mersul măiastru
și dansul lor surd
Îmi place dansul balerinelor
Din sunetul sec al unui deget crăpat
cu unghia strambă de dans svăpăiat
Îmi place mersul balerinelor
Cum tu să poți să sufli ușor
peste durerea
balerinelor
Mai ai înca aer și suflu în piept
când pe-alor picioare
tu nu ai mers drept
Ne plac dansul și mersul
balerinelor
Stimabilă Doamnă
cu spatele drept
cu piciorul stâng
ce putea să-l țină la piept
Ea dădea lecții de dans
Pentru cele ce azi
ne duc în extaz
Până acum când,
aerul…
nu a mai voit a intra,
în pieptul domniei sale,
Iar sala
iar sala
S-a cutremurat
nu a plătit cu aer curat
Ne plac dansul și mersul
BALERINELOR.
de Cristi Dincă
----------------------------------------------------------------
Fernando Botero - Dansatoare la bara
Data: 2001
Stilul Naïve Art (Primitivism)
Fernando Botero (n. 19 aprilie 1932, Medellin/Columbia) este un pictor
și sculptor columbian. Asemenea lui Astor Piazzolla în muzică sau lui
Gabriel García Márquez în literatură, Botero reprezintă în cel mai înalt
grad cultura latinoamericană modernă. El însuși se definește drept "cel
mai columbian dintre pictorii columbieni". Figurile sale naive,
supradimensionate în mod grotesc sunt înțelese ca simboluri ale
burgheziei coloniale degenerate. Este imposibil să nu recunoști, de la
prima aruncătură de privire, un tablou al lui Botero cu personajele sale
floride și opulente, reprezentând în mod metaforic anumite
caracteristice ale societății contemporane hipertrofice.
Pentru a
umple câmpuri vaste de culoare, artistul dilată formele: oamenii și
peisajele capătă dimensiuni insolite, aparent ireale, unde detaliul
devine expresia maximă a volumelor. Personajele lui Botero nu reflectă
nici bucurie, nici durere, au privirea pierdută în gol și sunt imobile,
parcă ar fi reprezentări sculpturale. Când pastișează artiști clasici,
ca Velázquez sau Caravaggio, tablourile lui sunt executate în spirit de
frondă, până la caricatură, ca "Mona Lisa" după Leonardo da Vinci.