E cald, şi ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.
Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea
Se pup’ brabeţi cu gălăgie,
Şi iată şi o rândunea ...
Şi-o barză ... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătura
Cu aerul nepăsător.
Când plouă toate germinează
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi, se decorează
Cu mii şi mii de muguri verzi ...
În ţarini grâul încolţeşte,
În dealuri via o dezgrop ;
De ploaie tot se-nveseleşte,
Pe orice frunză e un strop.
Şi soarele o caldă rază
Trimite pe furiş prin nori ;
Iar flori şi păsări ca să-l vază
Se-nalţă, zboară către zori.
I. L. Caragiale (1852 - 1912)
------------------------------------------------------------------------------------
Aurel Băeșu, Primăvara
Aurel Băeșu (n. 26 mai 1896, Fălticeni — d. 24 august 1928, Piatra
Neamț), a fost un pictor român. Mic de statură, extrem de vioi, a văzut
lumina zilei într-o familie cu multe greutăți materiale. Era fiul unui
modest funcționar de prefectură. Rămas orfan de mamă la o vârstă
fragedă, s-a atașat de a doua mamă, Natalia Băeșu, după recăsătorirea
tatălui său. n 1926, o nouă călătorie în Europa, cu popasuri în Franța,
Slovenia și Ungaria, contribuie la o treptată decantare a impresiilor,
la realizarea unor forme noi de expresie, cu tendințe de simplificare
decorativă.
Bolnav de tuberculoză, moare pe 24 august 1928 și este înmormântat în cimitirul Valea Viei din Piatra Neamț.
Fără îndoială, Aurel Băeșu (1897-1928) s-a stins prea de timpuriu
pentru ca vreo concluzie să aibă pretenția de a fi definitivă în ceea
ce-l privește. Începuturile creației sale demonstrează cât de puternică a
fost influența esteticii grigoresciene, chiar și în anii primului
război mondial.
