Flori de nufar
Prin trestia din balta ce-n aer se mladie
Rasuna-n dimineata o tainica-armonie.
Sunt zane ce se scalda in fragedele zori?
Nu-s zane, dar copile, a zanelor surori.
Verginile in apa intrat-au cu sfiala,
Si-acum se joaca vesel in dulcea-i racoreala,
Soptind, privind in unda albastrul cer senin,
Umpland cu flori de nufar camasa de la san.
O raza aurie prin stuhul des patrunde
Si gingas lumineaza in cuibul ce le-ascunde
Comori de tinerete, comori de fericiri,
Incantatoare forme de albe naluciri.
Priviti! cetatea verde se misca, se deschide.
O mandra copilita apare, iese, rade
Si luneca... Deodata, rotunzi si albiori,
Apar la foc de soare doi nuferi plutitori.
Aici este Labirintul în care stau de vorbă cu pictorii. Paznicul muzeului îmi este prieten. Mă uimește chiar și prezența mea de aici. Sunt visătorul din "Imagine" și prieten cu Van Gogh. Ceasul cu cuc de la tata măsoară încă secundele.
vineri, 26 mai 2017
Nicolae Darascu-Calea Victoriei pe ploaie
Eu – alta
Adolescenţa – o minge de ping pong
între mine şi Bucureşti
şi fereastra mea de la etajul patru
pe Calea Victoriei.
Adolescenţa – o făclie stinsă,
Un muc de ţigară aruncat
Pe asfaltul întrerupt de găuri al Bucureştiului
Care îmi sărută tălpile cerşind amintiri
Adolescenţa – o minge de ping pong
Nu întotdeuna aruncată înapoi.
În întâmpinarea cuvintelor mele când devin carnivore,
când îşi cer uncia lor de carne
Dar unde, în care cute ale memoriei
se ascunde el
Milionul de lucruri care mi s-au întâmplat
Precis în acest loc,
Muc de ţigară stins pe caldaram
Aici
Sau poate nu…
de Riri Sylvia Manor
-------------------------------------------------------------------------------
"Riri Sylvia Manor se înscrie în seria medicilor poeti care văd în poezie o formă de terapie. Avansez năstrusnica idee că orice medic ar trebui să fie si poet, chiar dacă nu are talent, să se chinuiască să scrie măcar cîteva versuri pe an (fără pretentia de a le publica!), pentru a se convinge că poetului si medicului le vine la fel de greu să dibuiască minusculul grăunte de viată care face diferenta dintre amorf si miracol. Rar mai găsesti acum, la sfîrsit de istorie, un om care să iubească omul... Spun asta pentru că Riri Sylvia Manor, înainte de a fi poetă, este în mod declarat o umanistă."
RECENZII - Carmelia LEONTE
--------------------------------------------------------------------------------------
Nicolae Darascu-Calea Victoriei pe ploaie (1918)
Nicolae Dărăscu (18 februarie 1883, Giurgiu - 14 august 1959, Bucureşti), pictor român influenţat de curentele impresionism şi neoimpresionism, acuarelist.În perioada 1902 - 1906 a studiat la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, clasa G. D. Mirea. După terminarea studiilor, datorită admiraţiei sale pentru operele lui Nicolae Grigorescu şi Ştefan Luchian, pleacă cu o bursă la Paris (1906). Acolo cunoaşte atmosfera atelierului lui Jean Paul Laurens (Academia Julien) iar un an mai tarziu (1907) a celui patronat de Luc Olivier Merson (Academia Artelor Frumoase).
Călătoreşte în sudul Franţei, la Toulon şi St. Tropez (1908), la Veneţia (1909), dar şi în ţară în zona Vlaici-Olt (1913) şi Dobrogea (Balcic – 1919). Contactul cu artişti din alte zone culturale ale Europei, călătoriile care au inclus şi vizitarea marilor muzee aveau sa îi deschidă orizonturi noi, conducandu-l spre un limbaj pictural ce pastrează legaturile cu realitatea şi tradiţiile artei româneşti.
Spre deosebire de mulţi dintre contemporanii săi, Dărăscu arareori a pictat interioare sau naturi moarte. În schimb, a călătorit foarte mult, fiind în căutarea peisajelor care îi aminteau de tinereţea sa, de exmplu în Delta Dunării sau pe coasta Mării Negre, peisaje pictate în manieră impresionistă.
În 1910 expune un autoportret la Societatea Artiştilor Francezi din Paris.
Adolescenţa – o minge de ping pong
între mine şi Bucureşti
şi fereastra mea de la etajul patru
pe Calea Victoriei.
Adolescenţa – o făclie stinsă,
Un muc de ţigară aruncat
Pe asfaltul întrerupt de găuri al Bucureştiului
Care îmi sărută tălpile cerşind amintiri
Adolescenţa – o minge de ping pong
Nu întotdeuna aruncată înapoi.
În întâmpinarea cuvintelor mele când devin carnivore,
când îşi cer uncia lor de carne
Dar unde, în care cute ale memoriei
se ascunde el
Milionul de lucruri care mi s-au întâmplat
Precis în acest loc,
Muc de ţigară stins pe caldaram
Aici
Sau poate nu…
de Riri Sylvia Manor
-------------------------------------------------------------------------------
"Riri Sylvia Manor se înscrie în seria medicilor poeti care văd în poezie o formă de terapie. Avansez năstrusnica idee că orice medic ar trebui să fie si poet, chiar dacă nu are talent, să se chinuiască să scrie măcar cîteva versuri pe an (fără pretentia de a le publica!), pentru a se convinge că poetului si medicului le vine la fel de greu să dibuiască minusculul grăunte de viată care face diferenta dintre amorf si miracol. Rar mai găsesti acum, la sfîrsit de istorie, un om care să iubească omul... Spun asta pentru că Riri Sylvia Manor, înainte de a fi poetă, este în mod declarat o umanistă."
RECENZII - Carmelia LEONTE
--------------------------------------------------------------------------------------
Nicolae Darascu-Calea Victoriei pe ploaie (1918)
Nicolae Dărăscu (18 februarie 1883, Giurgiu - 14 august 1959, Bucureşti), pictor român influenţat de curentele impresionism şi neoimpresionism, acuarelist.În perioada 1902 - 1906 a studiat la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, clasa G. D. Mirea. După terminarea studiilor, datorită admiraţiei sale pentru operele lui Nicolae Grigorescu şi Ştefan Luchian, pleacă cu o bursă la Paris (1906). Acolo cunoaşte atmosfera atelierului lui Jean Paul Laurens (Academia Julien) iar un an mai tarziu (1907) a celui patronat de Luc Olivier Merson (Academia Artelor Frumoase).
Călătoreşte în sudul Franţei, la Toulon şi St. Tropez (1908), la Veneţia (1909), dar şi în ţară în zona Vlaici-Olt (1913) şi Dobrogea (Balcic – 1919). Contactul cu artişti din alte zone culturale ale Europei, călătoriile care au inclus şi vizitarea marilor muzee aveau sa îi deschidă orizonturi noi, conducandu-l spre un limbaj pictural ce pastrează legaturile cu realitatea şi tradiţiile artei româneşti.
Spre deosebire de mulţi dintre contemporanii săi, Dărăscu arareori a pictat interioare sau naturi moarte. În schimb, a călătorit foarte mult, fiind în căutarea peisajelor care îi aminteau de tinereţea sa, de exmplu în Delta Dunării sau pe coasta Mării Negre, peisaje pictate în manieră impresionistă.
În 1910 expune un autoportret la Societatea Artiştilor Francezi din Paris.
Aurel Băeșu - Primăvara
ZIUA AUREL BAESU
Primăvara - Pastel optimist
Când plouă lin în primăvară,
Toţi zic: “Să dea Domnul, să dea!”
Şi de te culci pe prisp-afară,
Mai vezi pe cer şi câte-o stea ...
E cald, şi ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.
Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea
Se pup’ brabeţi cu gălăgie,
Şi iată şi o rândunea ...
Şi-o barză ... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătura
Cu aerul nepăsător.
Când plouă toate germinează
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi, se decorează
Cu mii şi mii de muguri verzi ...
În ţarini grâul încolţeşte,
În dealuri via o dezgrop ;
De ploaie tot se-nveseleşte,
Pe orice frunză e un strop.
Şi soarele o caldă rază
Trimite pe furiş prin nori ;
Iar flori şi păsări ca să-l vază
Se-nalţă, zboară către zori.
I. L. Caragiale (1852 - 1912)
------------------------------------------------------------------------------------
Aurel Băeșu, Primăvara
Aurel Băeșu (n. 26 mai 1896, Fălticeni — d. 24 august 1928, Piatra Neamț), a fost un pictor român. Mic de statură, extrem de vioi, a văzut lumina zilei într-o familie cu multe greutăți materiale. Era fiul unui modest funcționar de prefectură. Rămas orfan de mamă la o vârstă fragedă, s-a atașat de a doua mamă, Natalia Băeșu, după recăsătorirea tatălui său. n 1926, o nouă călătorie în Europa, cu popasuri în Franța, Slovenia și Ungaria, contribuie la o treptată decantare a impresiilor, la realizarea unor forme noi de expresie, cu tendințe de simplificare decorativă.
Bolnav de tuberculoză, moare pe 24 august 1928 și este înmormântat în cimitirul Valea Viei din Piatra Neamț.
Fără îndoială, Aurel Băeșu (1897-1928) s-a stins prea de timpuriu pentru ca vreo concluzie să aibă pretenția de a fi definitivă în ceea ce-l privește. Începuturile creației sale demonstrează cât de puternică a fost influența esteticii grigoresciene, chiar și în anii primului război mondial.
Primăvara - Pastel optimist
Când plouă lin în primăvară,
Toţi zic: “Să dea Domnul, să dea!”
Şi de te culci pe prisp-afară,
Mai vezi pe cer şi câte-o stea ...
E cald, şi ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.
Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea
Se pup’ brabeţi cu gălăgie,
Şi iată şi o rândunea ...
Şi-o barză ... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătura
Cu aerul nepăsător.
Când plouă toate germinează
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi, se decorează
Cu mii şi mii de muguri verzi ...
În ţarini grâul încolţeşte,
În dealuri via o dezgrop ;
De ploaie tot se-nveseleşte,
Pe orice frunză e un strop.
Şi soarele o caldă rază
Trimite pe furiş prin nori ;
Iar flori şi păsări ca să-l vază
Se-nalţă, zboară către zori.
I. L. Caragiale (1852 - 1912)
------------------------------------------------------------------------------------
Aurel Băeșu, Primăvara
Aurel Băeșu (n. 26 mai 1896, Fălticeni — d. 24 august 1928, Piatra Neamț), a fost un pictor român. Mic de statură, extrem de vioi, a văzut lumina zilei într-o familie cu multe greutăți materiale. Era fiul unui modest funcționar de prefectură. Rămas orfan de mamă la o vârstă fragedă, s-a atașat de a doua mamă, Natalia Băeșu, după recăsătorirea tatălui său. n 1926, o nouă călătorie în Europa, cu popasuri în Franța, Slovenia și Ungaria, contribuie la o treptată decantare a impresiilor, la realizarea unor forme noi de expresie, cu tendințe de simplificare decorativă.
Bolnav de tuberculoză, moare pe 24 august 1928 și este înmormântat în cimitirul Valea Viei din Piatra Neamț.
Fără îndoială, Aurel Băeșu (1897-1928) s-a stins prea de timpuriu pentru ca vreo concluzie să aibă pretenția de a fi definitivă în ceea ce-l privește. Începuturile creației sale demonstrează cât de puternică a fost influența esteticii grigoresciene, chiar și în anii primului război mondial.
Dana Nechita - vultur
Vezi tu vulturul...
Vezi tu vulturul falnic, o! scumpa mea iubită,
Cum saltă, se ridică şi zboară către nori?
Aşa sufletu-mi vesel în faţa ta slăvită
Se-nalţă către ceruri, plutind în dulci fiori.
Vezi printr-a nopţii stele ce rază luminoasă
Revarsă-n a sa cale luceafărul ceresc?
Aşa când vii, iubito, cu inima voioasă,
De gingaşă simţire aşa ochii-mi lucesc!
Auzi tu glasul tainic ce cântă-n miez de noapte
Şi prin văzduh pluteşte cu-a florilor miros?
Aşa răsună-n mine melodioase şoapte
Când sufletu-mi te simte, îngerul meu frumos!
Căci vulturului cerul a dat aripi' să zboare,
Şi stelelor lumină, şi nopţilor suspin,
Iar ţie ţi-a dat farmec, plăceri încântătoare.
Şi mie mi-a dat suflet ca ţie să-l închin!
de Vasile Alecsandri
-------------------------------------------------------------------------
Pictura : Dana Nechita
Nume tablou :
Data :
Dimensiunea :
Media:Ulei pe panza
Vezi tu vulturul falnic, o! scumpa mea iubită,
Cum saltă, se ridică şi zboară către nori?
Aşa sufletu-mi vesel în faţa ta slăvită
Se-nalţă către ceruri, plutind în dulci fiori.
Vezi printr-a nopţii stele ce rază luminoasă
Revarsă-n a sa cale luceafărul ceresc?
Aşa când vii, iubito, cu inima voioasă,
De gingaşă simţire aşa ochii-mi lucesc!
Auzi tu glasul tainic ce cântă-n miez de noapte
Şi prin văzduh pluteşte cu-a florilor miros?
Aşa răsună-n mine melodioase şoapte
Când sufletu-mi te simte, îngerul meu frumos!
Căci vulturului cerul a dat aripi' să zboare,
Şi stelelor lumină, şi nopţilor suspin,
Iar ţie ţi-a dat farmec, plăceri încântătoare.
Şi mie mi-a dat suflet ca ţie să-l închin!
de Vasile Alecsandri
-------------------------------------------------------------------------
Pictura : Dana Nechita
Nume tablou :
Data :
Dimensiunea :
Media:Ulei pe panza
Aurel Băeșu - Melancolie
ZIUA AUREL BAESU
Melancolie
Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.
de Lucian Blaga
---------------------------------------------------------------------
Aurel Băeșu - Melancolie
Aurel Băeşu (26 mai 1896, Fălticeni — 24 august 1928, Piatra Neamţ), a fost un pictor român.Mic de statură, extrem de vioi, a văzut lumina zilei într-o familie cu multe greutăţi materiale. Era fiul unui modest funcţionar de prefectură. Rămas orfan de mamă la o vârstă fragedă, s-a ataşat de a doua mamă, Natalia Băeşu, după recăsătorirea tatălui său.
Între 1907 şi 1912 urmează cursurile gimmaziului "Alexandru Donici" din Fălticeni, unde dă dovadă de reale aptitudini pentru desen. După absolvirea acestuia, se înscrie în anul 1912 la Şcoala de Belle Arte din Iaşi unde studiază pictura timp de patru ani cu Constantin Artachino şi Gheorghe Popovici. Aici se remarcă alaturi de alti doi tineri - Mihai Onofrei şi Adam Bălţatu. Este distins de către Academia Română, în anul 1915, cu Premiul I "Lecomte de Nöuy" pentru desen.
Melancolie
Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.
de Lucian Blaga
---------------------------------------------------------------------
Aurel Băeșu - Melancolie
Aurel Băeşu (26 mai 1896, Fălticeni — 24 august 1928, Piatra Neamţ), a fost un pictor român.Mic de statură, extrem de vioi, a văzut lumina zilei într-o familie cu multe greutăţi materiale. Era fiul unui modest funcţionar de prefectură. Rămas orfan de mamă la o vârstă fragedă, s-a ataşat de a doua mamă, Natalia Băeşu, după recăsătorirea tatălui său.
Între 1907 şi 1912 urmează cursurile gimmaziului "Alexandru Donici" din Fălticeni, unde dă dovadă de reale aptitudini pentru desen. După absolvirea acestuia, se înscrie în anul 1912 la Şcoala de Belle Arte din Iaşi unde studiază pictura timp de patru ani cu Constantin Artachino şi Gheorghe Popovici. Aici se remarcă alaturi de alti doi tineri - Mihai Onofrei şi Adam Bălţatu. Este distins de către Academia Română, în anul 1915, cu Premiul I "Lecomte de Nöuy" pentru desen.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)